Referent S III, auditor S II, biolog
Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/08.11.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi contractual vacante, normă întreagă, perioadă nedeterminată, astfel: un post de referent S III normă întreagă în cadrul Departamentului de Comunicare, Imagine Instituțională și Relații Internaționale, Compartimentul de Politici de Comunicare și Imagine Instituțională, un post de auditor S II normă întreagă în cadrul Compartimentului de Audit și un post de biolog normă întreagă în cadrul Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară.
Condițiile specifice de participare la concurs sunt:
– pentru postul de referent S III:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență în domeniul juridic;
- studii univeristare de masterat în domeniul juridic;
- cunoașterea legislației aplicabile în sistemul de învățământ superior.
– pentru postul de biolog:
- studii universitare de licență finalizate cu diplomă de licență în domeniul biologie;
- studii universitare de master finalizate în domeniul biologie / biologie moleculară / biochimie / biotehnologii / ecologie / microbiologie.
– pentru postul de auditor S II
- studii universitare absolvite cu diplomă de licență în domeniul economic, juridic sau tehnic și diplomă de master în specializarea auditul entitățiilor publice, recunoscute de Ministerul Educației;
- cunoașterea normelor specifice activității de auditor intern;
- avizul favorabil, prealabil, al Compartimentului Audit Intern din cadrul Ministerului Educație conform Normelor metodologice privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern;
- cunoașterea unei limbi de circulație internațională (nivel avansat) dovedit practic și prin documente;
- vechime minimă 3 ani;
Pentru fiecare post, concursul va cuprinde două probe și se va organiza la sediul Rectoratului – sala Consiliu de Administrație, et.3, Campus, Aleea Sinaia, nr. 13, Târgoviște, jud. Dâmbovița, conform calendarului următor:
- Proba scrisă: 27 octombrie 2026, ora 0900.
- Proba interviului: 2 noiembrie 2026, ora 0900.
Înscrierile se fac în perioada 6– 19 octombrie 2026, ora 16:00, la sediul Rectoratului – Registratură. Tematica, bibliografia, documentele necesare înscrierii și alte informații suplimentare, se găsesc pe site-ul www.valahia.ro, sediul instituției sau la telefon 0245/206101, int. 9013 –SRUS.
