Publicat
IN

Muncitor calificat I

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino · București
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-15 · Termen 2026-10-28
Despre acest post

ANUNȚ

privind organizarea concursului pentru încadrarea postului vacant de execuție de

Muncitor calificat I din cadrul  Formației Deservire și Mentenanță / Sector Tehnic Administrativ / Secția de producție Stațiunea Băneasa la U.M. 02484 București

 

          Postul pentru care se organizează concurs este Muncitor calificat I din cadrul Secției de producție Stațiunea Băneasa / Fabricație: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

            Condițiile generale pentru ocuparea postului

  1. a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).

Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs, conform art. 35 din HG 1336/2022 sunt următoarele:

a) formular de înscriere la concurs adresat comandantului I.N.C.D.M.M „Cantacuzino”- (disponibil la adresa https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante);

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de naștere, a certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor (diplomă bacalaureat, diploma de licența și suplimentele la diplome) și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de I.N.C.D.M.M;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței (anexa 3 din H.G. 1336/2022) eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, aflat în termen de valabilitate;

g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) curriculum vitae, model comun european.

j) acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care este declarată „admisă” la concurs.

* Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările se prezintă și în original în vederea verificării conformității cu acestea.

**Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Data limită până la care se pot depune dosarele de înscriere la examen este 29.10.2026, ora 14.00, la secretarul comisiei de concurs, tel. contact: 0768.013.382.

        Condiții specifice pentru ocuparea unui post vacant de execuție de personal civil contractual Muncitor calificat I din cadrul Secției de producție Stațiunea Băneasa / Fabricație:

  1. Să fie absolvent de studii medii (diplomă de absolvire sau diplomă de bacalaureat);
  2. Perfecționări/specializări: autorizație de electrician joasă tensiune;
  3. Cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel-;
  4. Cerințe specifice: : autorizație de acces la informații clasificate nivel secret de serviciu, în acest sens fiind necesar acordul scris al candidaților, prealabil desfășurării probelor de concurs, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate.

Candidatul declarat „Admis” își va exprima acordul cu privire la procedura de verificare și avizare în vederea autorizării accesului la informații clasificate, potrivit legii, și completează formularul de bază – date personale, prevăzut în Anexa nr.15 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată va lua cunoștință că, în situația avizării negative, raportul de muncă încetează de drept, conform prevederilor art.56, alin.(1), lit. g) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare

  1. Vechime în muncă și în specialitatea studiilor: minim 9 ani.

 

Tematica:

Pentru concursul de încadrare a postului vacant de execuție de personal civil contractual de Muncitor calificat I din cadrul Formației Deservire și Mentenanță / Sectorului Tehnic Administrativ / Secția de Producție Stațiunea Băneasa Fabricație.

  1. Norme de protecția muncii specifice instalațiilor electrice: Prevenirea riscului de electrocutare directă și indirectă. Efectele curentului electric asupra corpului uman și măsuri de prim ajutor în caz de electrocutare;
  2. Utilizarea echipamentelor de muncă specifice locului de muncă: Exploatarea și verificarea aparatelor de măsură (multimetru, clește amper metric), sculelor izolate la 1000V și echipamentelor individuale de protecție specifice riscului electric;
  3. Aplicarea normelor de securitate a muncii, prevenirea și stingerea incendiilor (PSI) și protecția mediului: Reguli de intervenție în caz de incendiu la instalațiile electrice aflate sub tensiune;
  4. Tehnologia de execuție, faze și operații în executarea lucrărilor electrice: Montarea, întreținerea și remedierea defectelor în instalațiile electrice de iluminat și prize. Înlocuirea aparatelor electrice de protecție și comutație (siguranțe fuzibile, întreruptoare automate, contactoare, relee);
  5. Materiale și aparataje folosite în instalațiile electrice: Clasificarea și alegerea conductoarelor, cablurilor, tuburilor de protecție, prizelor, întreruptoarelor și tablourilor electrice de distribuție;
  6. Scheme electrice elementare: Citirea și interpretarea schemelor de comandă și forță (porniri de motoare, circuite de iluminat simplu/dublu, cap-scară/cruce, circuite electrice de automatizare cu contactoare).

Bibliografia:

Pentru concursul de încadrare a postului vacant de execuție de personal civil contractual de Muncitor calificat I din cadrul Formației Deservire și Mentenanță / Sectorului Tehnic Administrativ/ Secția de producție Stațiunea Băneasa /Fabricație.

  1. Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;
  2. Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă;
  3. Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare (Cap. I-IV);
  4. Normativul I7/2011 privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor;
  5. Manualul electricianului (Manuale tehnice de specialitate aprobate de Ministerul Educației pentru calificarea de Electrician exploatare joasă tensiune / întreținere și reparații).

     Notă: Actele normative se studiază cu modificările și completările ulterioare.

 

ATRIBUȚIILE POSTULUI:

Scopul principal al postului:

  • răspunde de buna funcționare a obiectelor şi echipamentelor;

–  stabilește necesitatea intervențiilor, în funcție de starea tehnică a instalației electrice şi execută atât reparații curente cât şi reparații capitale, care presupun demontarea completă a instalației electrice, vopsirea, ungerea, refacerea legăturilor şi recondiționarea izolațiilor deteriorate etc.

 

Calendarul de desfășurare a concursului:

Nr.

crt.

ETAPIZAREA ACTIVITĂȚII DATA/ORA LOCAȚIE
1. Depunerea dosarelor de concurs 16-29.10.2026

 Intervalul orar 08.30 – 14.00

I.N.C.D.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– la secretarul comisiei p.c.c. Emilia MIHĂILESCU, tel. 0768.013.382

2. Selecția dosarelor de concurs 30.10.2026 I.N.C.D.M.M. „Cantacuzino”

Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

3. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs 02.11.2026 I.N.C.D.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

4. Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs 03.11.2026

Intervalul orar 08.30-14.00

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos.Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– la secretarul comisiei p.c.c. Emilia MIHĂILESCU, tel. 0768.013.382

5. Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor 04.11.2026

 

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

6. Desfășurarea primei probe din concurs, proba scrisă 06.11.2026

Intervalul orar 09.00-12.00

I.N.CD.M.M.  „Cantacuzino”

Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

7. Notarea și afișarea rezultatului la proba scrisă 09.11.2026 I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

8. Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise 10.11.2026

Intervalul orar 08.30-14.00

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– la secretarul comisiei p.c.c. Emilia MIHĂILESCU, tel. 0768.013.382

9. Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor 11.11.2026

 

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București,

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

10. Susținerea probei interviului 13.11.2026

Începând cu ora 09.00

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

11. Notarea interviului și afișarea rezultatului la interviu 16.11.2026 I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

12. Depunerea eventualelor contestații ale rezultatului interviului 17.11.2026

Intervalul orar 08.30-14.00

I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– la secretarul comisiei p.c.c. Emilia MIHĂILESCU, tel. 0768.013.382

13. Soluționarea contestațiilor cu privire la rezultatul interviului și afișarea rezultatului soluționării acestora 18.11.2026 I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

14. Comunicarea rezultatelor finale ale concursului 19.11.2026 I.N.CD.M.M. „Cantacuzino”

– Avizier punct acces Șos. Gheorghe Ionescu Sisești nr. 14A, sector 1, București,

– Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante

NOTE:

  1. Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor și după fiecare probă de concurs. Rezultatul final al concursului nu se contestă.
  2. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare, după caz.

 

Contact / Angajator
Angajator
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino
Link copiat ✅
Scroll to Top