medic primar RMN
1 POST DE MEDIC PRIMAR,
SPECIALITATEA RADIOLOGIE-IMAGISTICĂ MEDICALĂ,
ÎN LABORATORUL DE RADIOLOGIE ȘI IMAGISTICĂ MEDICALĂ/RMN
Perioada și durata timpului de lucru : 6 ore/zi, 30 ore/săptămână în program divizat, astfel : activitate curentă de minim 6 ore în zilele lucrătoare.
Condiţii generale
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
- f) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la 1alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Prin excepție de la condiția prevăzută la lit.a) pot fi angajați și cetățeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceștia prin legislația specifică și legislația muncii.
Condiţii specifice:
- facultatea de medicină generală cu diplomă de licență;
- confirmat medic primar, competență în rezonanță magnetică nucleară, specialitatea radiologie-imagistică medicală prin ordin al Ministerului Sănătății;
- certificat competență în rezonanță magnetică nucleară eliberat de Ministerul Sănătății;
- nivel de acces la informații secret de serviciu, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate;
- certificat de membru al Colegiului Medicilor din România cu aviz anual de liberă practică.
- contractul de muncă să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență;
- cunoştinţe operare calculator.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
- Dată limită, ora şi locul de depunere a dosarului de concurs: 09.2026, ora 13.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa
- Termenul în care se afişează rezultatul selecţiei dosarelor de concurs, precum și al probei suplimentare de departajare : 09.2026, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
- Termenul în care se pot depune contestaţiile privind rezultatul selecţiei dosarelor de concurs:09.2026, până la ora 13.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96;
- Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor selecţiei dosarelor de concurs: 09.2026, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii
- Datele de desfăşurare a probelor de concurs : proba scrisă – 05.10.2026, începând cu ora 09.00 şi probele clinică și practică – 06.10.2026, începând cu ora 12.30, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa
- Termenele în care se afişează rezultatele pentru fiecare probă: proba scrisă – 05.10.2026, până la ora 14.30 şi probele clinică și practică – 06.10.2026, până la ora 15.30, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
- Termenele în care se pot depune contestaţiile: proba scrisă – 10.2026, până la ora 15.30 şi probele clinică și practică – 07.10.2026, până la ora 15.30, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
- Termenele în care se afişează rezultatele contestaţiilor: proba scrisă – 10, până la ora 11.30 şi probele clinică și practică – 08.10.2026, până la ora 14.30, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
- Termenul în care se afişează rezultatele finale: 10.2026, până la ora 15.30, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii.
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA
- PROBA SCRISĂ
II. PROBA CLINICĂ
III. PROBA PRACTICĂ
I. PROBA SCRISĂ
1. Substanțe de contrast utilizate în radioimagistică. Tipuri de substanțe, sfera de utilizare. Incidente, accidente, reacții adeverse și tratamentul lor. Contraindicații de utilizare a substanțelor de contrast iodate. - Bazele fizice și tehnice ale Imagisticii prin Rezonanță Magnetică. Magnetism. Fenomenul de Rezonanță Magnetică. Fenomenul de relaxare. Secvențe de bază. Formarea imaginilor RM. Prelucrarea imaginii. Artefacte specifice metodei. Indicații și contraindicații.
- Explorarea radioimagistică a plămânului. Tehnici. Aspecte normale. Semiologie (sindroamele pulmonare).
- Aspectele normale si diagnosticul radioimagistic al malformațiilor congenitale și afecțiunilor dobândite ale căilor respiratorii superioare (laringe, trahee, bronșii). Diagnosticul radioimagistic al leziunilor traumatice toracice.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor inflamatorii pulmonare acute alveolare, interstițiale și bronșice
- Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor inflamatorii pulmonare cronice. Supuratiile pulmonare.
- Diagnosticul radioimagistic al pneumopatiilor difuze cronice, al fibrozelor pulmonare, al afecțiunilor vasculare și ale tulburărilor de ventilație pulmonară. Boli profesionale pulmonare.
- Diagnosticul radioimagistic al tuberculozei pulmonare, al micozelor și al parazitozelor pulmonare.
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor pulmonare primitive și secundare.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor pleurale.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor peretelui toracic și diafragmului. Toracele operat (aspecte normale și complicații).
- Explorarea radio-imagistică a mediastinului. Tehnici de examinare. Aspecte normale. Variante anatomice. Semiologia afecțiunilor mediastinale.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor mediastinului.
- Explorarea radioimagistică a segmentului intratoracic al aparatului cardio-vascular. Tehnici de examinare. Aspecte normale. Semiologie.
- Diagnosticul radioimagistic al modificărilor de volum și configurație ale cordului.
- Diagnosticul radioimagistic al valvulopatiilor .
- Diagnosticul radioimagistic al cardipatiilor congenitale
- Diagnosticul radioimagistic al bolilor aortei și arterei pulmonare
- Diagnosticul radioimagistic al bolilor pericardului
- Explorarea radioimagistică a vaselor arteriale, venoase și limfatice periferice. Tehnică. Aspecte normale. Principalele afecțiuni congenitale și dobândite.
- Explorarea radioimagistică a orofaringelui și esofagului. Tehnici. Aspecte normale. Afecțiuni congenitale și dobândite. Aspecte postoperatorii.
- Explorarea radioimagistică a stomacului. Tehnici. Aspecte normale. Semiologia modificărilor morfologice și funcționale. Anomalii congenitale. Modificări de formă și poziție. Leziuni parietale difuze.
- Diagnosticul radioimagistic al ulcerelor și ulcerațiilor stomacului.
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor gastrice. Stomac operat (aspecte normale și complicații).
- Explorarea radioimagistică a duodenului. Tehnici. Aspecte normale. Semiologie. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor congenitale și dobindite. Aspecte postoperatorii.
- Explorarea radioimagistică a intestinului subțire. Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul afecțiunilor congenitale și dobândite.
- Explorarea radioimagistică a colonului. Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul afecțiunilor congenitale și inflamatorii.
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor colonului. Colon operat (aspecte normale și complicații).
- Diagnosticul radioimagistic al urgențelor medicochirurgicale ale tubului digestiv.
- Explorarea radioimagistică a ficatului. Tehnici. Aspecte normale. Semiologie.
- Diagnosticul radioimagistic al afectiunilor difuze parenchimatoase și vasculare ale ficatului.
- Diagnosticul radioimagistic al leziunilor hepatice focale . Modificări postoperatorii.
- Explorarea radioimagistică a cailor biliare. Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor căilor biliare și colecistului. Aspecte postoperatorii.
- Explorarea radioimagistică a pancreasului. Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor inflamatorii, acute și cronice, degenerative și traumatice.
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor pancreatice. Complicații și aspecte postoperatorii (normale și complicații).
- Explorarea radioimagistică a splinei. Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor congenitale și dobândite: traumatice, inflamatorii, vasculare și tumorale.
- Explorarea radioimagistică a retroperitoneului median. Tehnici. Aspecte normale. Diagnostic radioimagistic al afecțiunilor ganglionilor, vaselor sanguine și țesuturilor de împachetare.
- Explorarea radioimagistică a aparatului urinar (rinichi, uretere, vezica urinară, uretra, vase arteriale, venoase și limfatice). Tehnici. Aspecte normale. Variante anatomice și malformații congenitale la adulți.
- Diagnosticul radioimagistic al sindromului obstructiv urinar și litiazei aparatului urinar.
- Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor și al afecțiunilor inflamatorii ale aparatului urinar.
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor aparatului urinar superior (rinichi, bazinet, uretere).
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor aparatului uro-genital inferior (vezica urinară, vezicule seminale, prostata, uretra).
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor vasculare ale aparatului urinar. Transplantul renal ,
aspecte radioimagistice normale și complicații.
- Explorarea radioimagistică a principalelor glande endocrine (epifiza, tiroida, paratiroide, suprarenale). Tehnici. Aspecte normale. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor congenitale și dobândite.
- Explorearea radioimagistică a sistemului osteo-articular. Tehnici. Aspecte normale. Semiologia leziunilor elementare.
- Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor osteo-articulare.
- Diagnosticul radioimagistic al osteoartritelor infecțioase (artrite acute, osteomielita, tuberculoza , sifilis).
- Diagnosticul radioimagistic al osteo-atrtropatiilor inflamatorii (colagenoze, spondilartropatii) metabolice, endocrine, toxice, degenerative (artroze).
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor osoase benigne si maligne; a afectării osoase în patologia sistemului limfo reticular și hematopoetic.
- Diagnosticul radioimagistic al osteonecrozelor și distrofiilor osoase.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor țesuturilor moi ale aparatului locomotor (netumorale și tumorale).
- Explorarea radioimagistică a sistemului nervos central și a măduvei spinării. Tehnici. Aspecte normale. Semiologie.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor vasculare cerebrale congenitale și dobândite
- Diagnosticul radioimagistic al tumorilor cerebrale. Semne generale. Particularități după localizare, tip tumoral și evolutie.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor tumorale si netumorale vertebro medulare.
- Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor inflamatorii, infectioase și degenerative ale sistemului nervos central.
- Explorarea radioimagistică a hipofizei, regiunii selare si paraselare. Tehnici. Aspecte normale. Afecțiuni tumorale și netumorale.
- Explorarea radioimagistică în urgențele neurologice și neurochirurgicale. Indicații. Nonindicații. Contraindicații. Limite. Protocoale de explorare.
- Explorarea radioimagistică a viscerocraniului, a regiunii cervicale și a osului temporal. Principii de diagnostic radioimagistic în afecțiunile regiunii buco-maxilo-faciale și în ORL.
- Explorarea radioimagistică a regiunii oculo-orbitare. Tehnici. Semiologie. Algoritm de investigație. Indicațiile și limitele explorării.
- Explorarea radioimagistică a glandei mamare. Tehnici. Indicații și limite. Aspecte normale. Semiologie. Diagnosticul pozitiv și diferențial al principalelor afecțiuni ale sânului.
- Examenul ecografic în obstetrică. Diagnosticul pozitiv al sarcinii normale. Sarcina ectopică. Aspecte normale și patologice ale placentei.
- Explorarea radioimagistică în ginecologie. Tehnici de explorare. Aspecte normale. Anomalii congenitale. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor uterine și ovaraiene. Leziuni de vecinătate.
- Examenul ecografic al testiculului. Aspecte normale. Principalele afecțiuni ale testiculului și scrotului.
- PROBA CLINICĂ
Proba constă din interpretarea unei examinări IRM din cadrul afecțiunilor cuprinse în tematica probei scrise.
III. PROBA PRACTICĂ
Proba constă din efectuarea unui examen IRM din tematica probei scrise.
BIBLIOGRAFIE
Societatea de Radiologie şi Imagistică Medicală din România (*sub redacţia Sorin M. Dudea) – Radiologie şi Imagistică Medicală, îndrumător de studiu pentru pregătirea în specialitate, vol.I şi vol.II, Editura medicală, Bucureşti, ISBN 978-973-39-0797-8 (2 volume)
Dosarul de angajare
- a) formularul de înscriere la concurs-tipizat, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la H.G.nr. 1.336 / 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, se completează la sediul spitalului;
- b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de medic primar;
- c) copie a certificatului de competență în rezonanța magnetică nucleară;
- d) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
- e) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la 455alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;
- f) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
- g) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art.1 (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică/privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- j) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate și copie certificat de naștere;
- k) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- l) curriculum vitae, model comun european.
- m) taxă înscriere concurs/examen = 150 lei (la casieria spitalului);
Documentele prevăzute la lit. e) şi g) sunt valabile 3 luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele sus menționate, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, judeţul Constanţa, în perioada 10.09 – 23.09.2026, în fiecare zi lucrătoare între orele 08.00-13.00.
Loc de desfăşurare al concursului/examenului: sediul Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, judeţul Constanţa
Fişa postului se poate studia, la cerere, la sediul spitalului
Relaţii suplimentare: la sediul spitalului
Persoane de contact: lt.col. BORCEA Alin, tel. 0241660390 int.106
