Economist specialist IA
privind organizarea concursului pentru încadrarea a postului vacant de execuție de Economist specialist IA din cadrul Secției Salarizare la U.M. 02484 București
Postul pentru care se organizează concurs este:
- Economist specialist IA din cadrul Secției planificare bugetară și management proiecte civil: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Condițiile generale pentru ocuparea postului
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs, conform art. 35 din HG 1336/2022 sunt următoarele:
a) formular de înscriere la concurs adresat comandantului I.N.C.D.M.M „Cantacuzino”- (disponibil la adresa https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de naștere, a certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor (diplomă bacalaureat, diploma de licența și suplimentele la diplome), precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de I.N.C.D.M.M;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței (anexa 3 din H.G. 1336/2022) eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, aflat în termen de valabilitate;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care este declarată „admisă” la concurs.
* Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările se prezintă și în original în vederea verificării conformității cu acestea.
**Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Data limită până la care se pot depune dosarele de înscriere la examen este 04.11.2026, ora 15.30, la secretarul comisiei de concurs, tel. contact:. 021.306.92.11.
Condiții specifice pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual Economist specialist IA din cadrul Secției Salarizare:
- Să fie absolvent de studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul economic;
- Perfecționări/specializări: nu este cazul;
- Cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel): Microsoft Word și Microsoft Office Excel – foarte bune;
- Cerințe specifice: autorizație de acces la informații clasificate nivel STRICT SECRET și
certificat de securitate pentru acces la informații nivel NATO SECRET, în acest sens fiind necesar acordul
scris al candidaților, prealabil desfășurării probelor de concurs, privind verificarea în vederea obținerii
autorizației de acces și a certificatului de securitate la informații clasificate.
Candidatul declarat „Admis” își va exprima acordul cu privire la procedura de verificare și avizare
în vederea autorizării/certificării accesului la informații clasificate, potrivit legii, și completează
formularul de bază – date personale, prevăzut în Anexa nr.15 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru
aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și
completările ulterioare.
Totodată va lua cunoștință că, în situația avizării negative, raportul de muncă încetează de drept,
conform prevederilor art.56, alin.(1), lit. g) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- Vechime în muncă și în specialitatea studiilor: 6 ani și 6 luni.
BIBLIOGRAFIA:
- Lege-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1954 din 16 decembrie 2005 pentru aprobarea
Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare.
- Hotărâre 1867 din 22 decembrie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
- Ordonanţa de urgenţă nr. 90 din 5 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1140/2025.
7.Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare;
TEMATICĂ
- Lege-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri Publice, cu modificările și completările ulterioare: Capitolul 1- Dispoziții generale, capitolul 2 – Salarizarea, Capitolul 3 – Alte dispoziții, Capitolul 4 – Dispoziții tranzitorii și finale, Anexa nr. 1- Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Învăţământ” /Capitolul 2: Unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare; Anexa nr. 2: Familia ocupațională de funcții bugetare “Sănătate și asistenţă socială”, Anexa nr. 6: Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Apărare, ordine publică și securitate naţională”, Anexa nr. 8: Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Administratie”.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare: Cap. 2 – Aprobarea, depunerea şi componenta situaţiilor financiare; 3 / Prevederi referitoare la elementele de bilanţ, Cap. 4 – Prevederi referitoare la elementele din contul de rezultat patrimonial, Cap. 6 – Planul de conturi general.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1954 din 16 decembrie 2005 pentru aprobarea
Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare: Clasificaţia indicatorilor privind bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, potrivit anexei nr. 10.
- Hotărâre 1867 din 22 decembrie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
- Ordonanţa de urgenţă nr. 90 din 5 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.
- Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1140/2025;
- Concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă;
- Prevederi privind răspunderea materială;
- Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor;
- Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului.
Notă: Actele normative se studiază cu modificările și completările ulterioare.
ATRIBUȚIILE POSTULUI:
- Scopul principal al postului: execută activităţile în cadrul secției salarizare.
Calendarul de desfășurare a concursului:
| Nr.
crt. |
ETAPIZAREA ACTIVITĂȚII | DATA/ORA | Locație |
| 1. | Depunerea dosarelor de concurs | 22.10-04.11.2026
Intervalul orar 08.30 – 15.30 |
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel 021.306.92.11 |
| 2. | Selecția dosarelor de concurs | 05.11.2026 | I.N.CD.M.M “Cantacuzino” |
| 3. | Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs | 06.11.2026 | I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 4. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs | 09.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 5. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor | 10.11.2026
|
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 6. | Desfășurarea primei probe din concurs, proba scrisă | 12.11.2026
Intervalul orar 12.00 – 15.00
|
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
Sala – Bibliotecă |
| 7. | Notarea și afișarea rezultatului la proba scrisă | 13.11.2026 | I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 8. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise | 16.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 9. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor | 17.11.2026
|
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 10. | Susținerea probei interviului | 19.11.2026
Începând cu ora 12.00 |
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
Sala Bibliotecă |
| 11. | Notarea interviului și afișarea rezultatului la interviu | 20.11.2026 | I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 12. | Depunerea eventualelor contestații ale rezultatului interviului | 23.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 13. | Soluționarea contestațiilor cu privire la rezultatul interviului și afișarea rezultatului soluționării acestora | 24.11.2026 | I.N.CD.M.M “Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 14. | Comunicarea rezultatelor finale ale concursului | 25.11.2026 | -Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103
-Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
NOTE:
- Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor și după fiecare probă de concurs. Rezultatul final al concursului nu se contestă.
- Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare, după caz.
