Publicat
UM

Contabil II

Unitatea Militară 02578 Sfântu Gheorghe · Covasna
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-19 · Termen 2026-11-24
Despre acest post

privind organizarea concursului de încadrare a postului vacant de execuție de

personal civil contractual de Contabil II (studii medii)

din microstructura Financiar-Contabil la Unitatea Militară 02578 Sfântu Gheorghe

 Postul pentru care se organizează concursul este de execuție de personal civil contractual de Contabil II, prevăzut cu studii medii, normă întreagă, perioadă nedeterminată, în microstructura Financiar-Contabil la Unitatea Militară 02578 Sfântu Gheorghe.

 Documentele obligatorii candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs[1]:

(1) Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

  1. formular de înscriere la concurs – se completează odată cu depunerea dosarului și se va pune la dispoziție de către secretarul comisiei;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  5. copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  9. curriculum vitae, model comun european.
  10. acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fișei postului, în situaţia în care va fi declarată „ADMIS” la concurs – se completează odată cu depunerea dosarului și se va pune la dispoziție de către secretarul comisiei.

            (2) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în Anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336 din 28.10.2022.

            (3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

            (4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

            (5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat „ADMIS” la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

            (6) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

            (7) În funcţie de decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34.

            (8) În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

            (9) Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

            (10) Nerespectarea prevederilor alin. (7) şi (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.

            (11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

            (12) Dosarele de concurs se depun la sediul U.M. 02578, strada Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, la compartimentul resurse umane sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336 din 28.10.2022.

Documentele prezentate în copie vor fi însoțite de documentele originale, pentru a fi certificate cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Condiţiile generale pentru ocuparea postului

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

  1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
  8. nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului

  1. Nivelul minim al studiilor:

            – medii (liceu cu diplomă de bacalaureat) în domeniul economic sau

– medii (liceu cu diplomă de bacalaureat) şi certificat de absolvire a unui program de formare profesională în domeniul contabil, emis în condițiile legislației privind formarea profesională a adulților, care să ateste calificarea de contabil.

  1. Experiență:

– vechime în domeniul financiar-contabil de minim 6 luni;

  1. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator :

– operare pe calculator aplicaţii informatice: Pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point, Outlook), Microsoft Edge/similare, Windows Explorer.

  1. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:

– spirit de iniţiativă, responsabilitate, comunicare eficientă, adaptabilitate, integritate, spirit de observaţie, rezistenţă la stres, perfecţionare profesională continuă cu legislaţia aplicată în instituţiile publice;

– capacitate de analiză și sinteză ridicată în concordanță cu specificul activității.

  1. Nivel de acces la informaţii clasificate:

            – nivelul de acces la informații clasificate este STRICT SECRET fiind necesar acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „ADMIS”.

Dosarele de concurs se depun la sediul UM 02578 Sfântu Gheorghe, județul Covasna, str. Kos Karoly nr. 3, la secretarul comisiei de concurs, telefon 0267/311209, int. 109, în perioada  20.10 – 02.11.2026, în intervalul orar 08.00 – 15.00.

 Data limită până la care se depun dosarele de concurs: 02.11.2026 până la ora 15.00.

Rezultatul selecţiei dosarelor de concurs se afişează în data de 05.11.2026, la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro .

Eventuale contestaţii privind rezultatul selecţiei dosarelor de concurs se depun în data de 06.11.2026, până la orele 16.00 la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, la compartimentul resurse umane.

Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor de concurs se afişează în data de 09.11.2026, până la orele 16.00 la sediul sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro.

Calendarul de desfăşurare a concursului

Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora[2]:

  1. Proba scrisă: se desfăşoară în data de 11.2026, orele 10.00-12.00 la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Rezultatul la proba scrisă se afişează în data de 13.11.2026, la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro.

Eventuale contestaţii privind rezultatul probei scrise se depun în data de 16.11.2026, până la ora 16.00 la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, la compartimentul resurse umane.

Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la proba scrisă se afişează în data de 17.11.2026, la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro

  1. Interviul: se desfăşoară în data de 11.2026, ora 10.00 la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Rezultatul la interviu se afişează în data de 19.11.2026, la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro.

Eventuale contestaţii privind rezultatul interviului se depun până la data de 20.11.2026, până la ora 16.00 la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna la compartimentul resurse umane.

Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la interviu se afişează în data de 23.11.2026, la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro.

Rezultatele finale ale concursului se afişează în data de 24.11.2026 sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna și pe pagina de internet www.defense.ro.

A. TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIA[3]

PENTRU CONCURSUL DE ÎNCADRARE A POSTULUI VACANT DE EXECUȚIE DE PERSONAL CIVIL CONTRACTUAL CONTABIL II (STUDII MEDII) DIN MICROSTRUCTURA FINANCIAR-CONTABIL

 Tematica:

  1. Finanţe publice/ Bugetul de venituri şi cheltuieli:

– definiţii, principii şi reguli bugetare,

– responsabilităţile ordonatorilor de credite în procesul bugetar,

– structura bugetelor,

– întocmirea şi aprobarea bugetului;

– execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;

– finanţele instituţiilor publice.

  1. Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
  2. Organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice.
  3. Dispoziții generale;

– plan de conturi;

– contabilitatea publică, sume cuvenite statului, regimul sumelor rezultate din valorificarea mijloacelor fixe şi a unor bunuri materiale;

– înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni;

– evidenţa cantitativ-valorică a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale;

– încadrarea cheltuielilor Ministerului Apărării Naţionale pe articolele şi alineatele clasificaţiei economice;

– amortizarea şi reevaluarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice;

– raportare în sistemul naţional FOREXEBUG;

  1. Organizarea şi exercitarea controlului intern în domeniul financiar contabil;
  2. Organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  3. Situaţiile financiare (întocmire; periodicitate; transmitere);
  4. Salarizarea şi alte drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil încadrat în Ministerul Apărării Naţionale;

– concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate;

– declararea contribuţiilor;

– decontarea altor drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale: drepturile băneşti cuvenite pe perioada delegării/detaşării în altă localitate sau în cazul deplasării în interes de serviciu, transport, c/v vouchere de vacanţă, c/v chirii etc.;

– asistenţă socială, ajutoare sociale în natură;

  1. Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru militari;
  2. Contractul individual de muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, salarizarea, sănătatea şi securitatea în muncă, formarea profesională, răspunderea juridică.
  3. Protecţia informaţiilor clasificate: generalităţi, clasificarea informaţiilor, măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate, accesul la informaţii clasificate, reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate.

B. Bibliografia:

  1. Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 82/1991– Legea contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,– cap. I, cap. II, cap. III, Anexa VI (cap. I, cap. II – secţiunea 1, secţiunea a 2-a și secţiunea a 3-a);
  4. Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Titlul II – cap. I-V, Titlul III, Titlul XI – cap. I şi II;
  5. Hotărârea Guvernului nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului;
  7. Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România – Anexa-Cap. 1, Cap. 2 (secţiunea 1 și secţiunea a 2-a), Cap. 3;
  8. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare – Cap I, II, III;
  9. Hotărârea Guvernului nr. 1198/2022 privind drepturile de transport pe teritoriul național ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, cu modificările şi completările ulterioare;
  10. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare;
  11. Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată cu modificările şi completările ulterioare – Cap.1, Cap 2 – secţiunile I, a II-a şi a V-a, Cap.5;
  12. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.140/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare;
  13. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;
  14. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare – Forexebug, cu modificările şi completările ulterioare;
  15. Ordinul ministrului finanţelor publice 2634/2015 privind documentele financiar – contabile, cu modificările şi completările ulterioare;
  16. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu modificările şi completările ulterioare;
  17. Hotărârea Guvernului nr. 72/2014 privind stabilirea valorii de intrare a activelor fixe la instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Note:

  1. Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie, după caz, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi al interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Contestațiile se depun la compartimentului resurse umane al instituției. Rezultatul final al concursului nu se contestă.
  2. Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.
  3. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare intervenite până la data publicării anunţului, după caz.
  4. Toate activitățile se desfășoară la sediul 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Datele de contact ale compartimentului resurse umane: U.M. 02578 Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly nr. 3, localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, telefon 0267/311209, int. 109, Email:

UM 02578_Sfantu_Gheorghe@mapn.ro.

[1] Dosarelor de concurs ale candidaţilor le sunt atribuite un cod numeric pentru identificare, care corespunde cu numărul de înregistrare al dosarului de concurs.

[2] Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat

[3] Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare intervenite până la data publicării anunţului, după caz.

Contact / Angajator
Angajator
Unitatea Militară 02578 Sfântu Gheorghe
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top