AUDITOR PUBLIC INTERN IA
Institutul de Geodinamică „Sabba S. Ștefănescu” cu sediul în București, Str. Jean-Louis Calderon, nr. 19-23, sectorul 2, scoate la concurs 1 (unu) post vacant contractual de execuție, unic în structură prin atribuții și responsabilități, de auditor public intern gradul IA, normă întreagă, pe durată nedeterminată în cadrul cadrul Compartimentului Audit Public Intern.
I. Cerințele specifice postului:
II. Cerințele specifice postului:
1. Studii de specialitate: studii economice; juridice, superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau ciclul II Bologna absolvite cu diplomă de master;
2. Vechime în specialitatea studiilor cerute: minimum 5 ani, din care minimum 2 ani la o instituție publică;
3. Competențe profesionale: audit intern, managementul riscului, control intern şi guvernanță, management, contabilitate, finanțe publice, tehnologia informației, drept;
4. Persoanele care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorul entităţii publice nu pot fi auditori interni în cadrul aceleiaşi entităţi publice, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea privind auditul public intern, referitoare la incompatibilitățile auditorilor interni.
5. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): operare Windows și Microsoft Office; Cunoştinţe avansate de organizare şi regăsirea informaţiilor în formate tradiţionale şi în mediul online; navigare internet, e-mail;
6. Limbi străine (necesitate şi nivel) cunoscute: 1-2 limbi străine de circulație internațională, nivel B2;
7. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
– capacitatea de a comunica oral și în scris, de a fi în măsură să expună clar și concis, constatările, recomandările și concluziile rezultate în urma misiunilor de audit public intern; capacitate de previziune şi evaluare obiectivă; capacitate de planificare și organizare a muncii proprii, de gestionare a timpului și a resurselor alocate; capacitatea de a rezolva eficient problemele, de implementare a soluțiilor; capacitate de analiză și sinteză, de a genera idei noi, creativitate; gândire ordonată, rigurozitate, stăpânire de sine, tact și pricepere în munca cu oamenii, rezistența la eforturi intelectuale susținute; asumare a responsabilităților, flexibilitate, adaptabilitate la schimbări şi la situaţii de criză, capacitate de gestionare a situațiilor dificile precum si a resurselor alocate; aptitudinea de a lucra cu oamenii și cu documentele; capacitatea de a acționa rapid, eficiență; spirit de inițiativă, atenție la detalii, lucru în echipă; capacitate de autoperfecționare; echilibru emoţional, constanţă în atitudini şi manifestări; corectitudine, receptivitate, orientare către nou; diplomaţie, toleranţă; conduită morală și profesională desăvârșită.
8. Competenţa managerială: nu este cazul;
9. Condițiile specifice necesare candidaților pentru ocuparea unui post:
a) nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
b) nu i-a încetat contractul individual de muncă în perioada de probă la inițiativa angajatorului în ultimii 3 ani.
II. Calendarul Concursului
|
Nr crt. |
Denumirea activității |
Termen limita (data și ora) |
|
1 |
Publicarea anunțului de concurs |
26.10.2026 |
|
2 |
Înscrierea la concurs |
26.10.2026-06.11.2026 |
|
|
|
10.11.2026 ora 10:00 |
|
10.11.2026 ora 16:00 |
|
|
11.11.2026 ora 16:00 |
|
|
12.11.2026 ora 14:00 |
|
|
12.11.2026 ora 16:00 |
|
|
3 |
Desfășurarea probei scrise |
13.11.2026 ora 11:00 |
|
16.11.2026 ora 16:00 |
|
|
17.11.2026 ora 16:00 |
|
|
18.11.2026 ora 14:00 |
|
|
18.11.2026 ora 16:00 |
|
|
4 |
Desfășurarea probei interviu |
19.11.2026 ora 12:00 |
|
|
|
19.11.2026 ora 16:00 |
|
20.11.2026 ora 16:00 |
|
|
23.11.2026 ora 14:00 |
|
|
23.11.2026 ora 16:00 |
|
|
5 |
Afișarea rezultatelor finale |
23.11.2026 ora 16:00 |
Calendar de avizare
|
Nr crt. |
Denumirea activității |
Termen limita (data și ora) |
|
1 |
Publicarea anunțului de concurs |
26.10.2026 |
|
2 |
Depunerea dosarului de avizare |
26.10.2026-06.11.2026 |
|
|
|
11.11.2026 ora 12:00 |
|
12.11.2026 ora 16:00 |
Dosarele de concurs împreună cu dosarele de avizare se depun exclusiv la sediul Institutului de Geodinamică “Sabba S. Ștefănescu”, str. Jean-Louis Calderon, nr. 19-23, sector 2, București.
Concursul se va desfășura la sediul Academiei Române – Serviciul Audit Public Intern din Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, București.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10.00-14.00 la telefon: 0751.279.330 sau la sediul Institutului de Geodinamică “Sabba S. Ștefănescu”, str. Jean-Loius Calderon, nr. 19-23, sector 2, București.
