Publicat
SU

Asistent medical (studii postliceale)

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – U.M. 02482 București · București
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-11-06 · Termen 2026-12-21
Despre acest post

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea unui post de personal civil contractual vacant de execuție pe perioadă nedeterminată – normă întreagă de asistent medical (studii postliceale) din cadrul Secției clinice ortopedie – traumatologie.

Postul a fost aprobat pentru a fi scos la concurs în conformitate cu prevederile art.II din Legea nr.166/2026 pentru modificarea art.652 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art.XXII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului vacant scos la concurs:

– nivel de studii – postliceale – specialitatea medicină generală;

– diplomă de şcoală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conf. H.G. nr.797/1997, în specialitatea medicină generală, însoțită de suplimentul descriptiv sau foaia matricolă, după caz;

– certificat de reatestare profesională – asistent medical generalist , după caz;

– diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă, după caz;

            – certificat de membru OAMGMAMR – specialitatea medicină generală. Certificatul va fi însoţit de avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical – specialitatea medicină generală valabil la data concursului sau de adeverinţa pentru participare la concurs, eliberată de OAMGMAMR;

– nivel de acces la informaţii clasificate, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în cazul în care acesta este declarat „admis”;

– vechime: minim 6 luni ca asistent medical – specialitatea medicină generală (fără să dețină gradul de asistent medical principal – specialitatea medicină generală).

– Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs 09.11.2026 – 20.11.2026 (07,30 – 11,30);
– Data de selecţie a dosarelor de înscriere 23.11.2026, ora 10,00
– Data afişării rezultatului selecţiei dosarelor de înscriere 24.11.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere 25.11.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere 26.11.2026
– Data probei scrise 14.12.2026, ora 09,00
– Data afişării rezultatului probei scrise 15.12.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind proba scrisă 16.12.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă 16.12.2026
– Data interviu 17.12.2026 ora 09,00
– Data afişării rezultatului interviu 18.12.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind interviul 21.12.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul 21.12.2026
– Data afişării rezultatului final 21.12.2026

Persoană de contact: 021.319.30.51 – 60, interior 2601

Informații suplimentare: www.scumc.ro – Angajări

Contact / Angajator
Angajator
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – U.M. 02482 București
Link copiat ✅
Scroll to Top