Asistent medical debutant (studii postliceale)
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată – normă întreagă a unui post de personal civil contractual temporar vacant de execuție de asistent medical debutant (studii postliceale) din cadrul Secției clinice chirurgie cardiovasculară/Centrul clinic de boli cardiovasculare.
Postul a fost aprobat pentru a fi scos la concurs în conformitate cu prevederile art.II din Legea nr.166/2026 pentru modificarea art.652 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art.XXII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului temporar vacant scos la concurs:
– nivel de studii – postliceale – specialitatea medicină generală;
– diplomă de şcoală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conf. H.G. nr.797/1997, în specialitatea medicină generală, însoțită de suplimentul descriptiv sau foaia matricolă, după caz;
– certificat de reatestare profesională – asistent medical generalist , după caz;
– diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă, după caz;
– certificat de membru OAMGMAMR – specialitatea medicină generală. Certificatul va fi însoţit de avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical – specialitatea medicină generală valabil la data concursului sau de adeverinţa pentru participare la concurs, eliberată de OAMGMAMR;
– nivel de acces la informaţii clasificate, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în cazul în care acesta este declarat „admis”;
– vechime: fără vechime ca asistent medical – specialitatea medicină generală.
CALENDARUL de desfăşurare a concursului organizat pentru ocuparea postului temporar vacant de asistent medical debutant (studii postliceale) – medicină generală din cadrul Secției clinice chirurgie cardiovasculară
| – Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs | 21.10.2026 – 27.10.2026 (07,30 – 11,30); |
| – Data de selecţie a dosarelor de înscriere | 28.10.2026, 08,00 |
| – Data afişării rezultatului selecţiei dosarelor de înscriere | 29.10.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 30.10.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 02.11.2026 |
| – Data probei scrise | 04.11.2026, ora 09,00 |
| – Data afişării rezultatului probei scrise | 05.11.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind proba scrisă | 06.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă | 09.11.2026 |
| – Data interviu | 10.11.2026 ora 09,00 |
| – Data afişării rezultatului interviu | 11.11.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind interviul | 12.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul | 13.11.2026 |
| – Data afişării rezultatului final | 13.11.2026 |
Date de contact: telefon 021.319.30.51 – 60, interior 4711.
Date suplimentare pe site-ul instituției la www.scumc.ro – Angajări.
