Anulat
SM

baias

Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii · Cluj
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-07-17 · Termen 2026-08-13
Despre acest post

baias- 1 post, Condițiile specifice sunt :

– Studii generale;
Dosarele de înscriere se depun la Compartimentul RUNOS, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului şi vor conţine în mod obligatoriu:
1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (certificat naștere, certificat căsătorie);
3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
4. certificat de cazier judiciar cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
5. certificate de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor
6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
7. curriculum vitae model comun european;
8. taxa de participare la concurs 50 lei ( plătită la casieria unităţii).
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
CALENDARUL DE DESFĂȘURARE AL CONCURSULUI

– depunerea dosarelor în perioada -17.07.2026-30.07.2026-, ora 14,00.
– selecție dosare în data de – 30.07.2026, ora 11,00
– afișare rezultate selecție dosare până la data de – 31.07.2026, ora 13,00
– depunere contestații până la data de – 03.08.2026, ora 13,00
– afișarea rezultatelor contestațiilor până la data de – 04.08.2026 ora 13,00
– desfășurarea probei scrise în data de – 07.08.2026, ora 9,00
– afișarea rezultatelor la proba scrisă până la data de – 07.08.2026, ora 12,00
– depunerea contestațiilor până la data de – 10.08.2026, ora 12,00
– afișarea rezultatelor în urma contestațiilor – 11.08.2026, ora 13,00
-susținerea interviului în data de – 12.08.2026,ora 9,00
-afișarea rezultatului interviului până la data de – 12.08.2026, ora 12,00
-depunerea contestațiilor până la data de – 13.08.2026, ora 12,00
– afișarea rezultatelor contestațiilor până la data de – 13.08.2026 ora 13,00
– afișarea rezultatelor finale până la data de – 13.08.2026, ora 14,00.

Contact / Angajator
Angajator
Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii
Link copiat ✅
Scroll to Top