Muncitor necalificat I cu atributii de paza
Preventoriul TBC Copii Deleni, cu sediul în comuna Deleni, strada Aleea Teilor nr. 444 județul Iași, organizează concurs pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacantă, de Muncitor necalificat I cu atributii de paza cu normă întreagă de 8 ore/zi, perioadă nedeterminată la Serviciul tehnic-administrativ;
I. Condiții de participare la concurs:
a. Condiții generale
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 15 din HG nr. 1336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
b. Condiții specifice:
• Studii medii sau studii generale;
• Certificat de calificare agent de pază/curs în desfășurare;
Dosarele de înscriere la concurs vor conține documentele prevăzute la art. 35 din HG nr. 1336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
a) formular de înscriere la concurs (formular tip disponibil la secretariatul unitatii);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa eliberată de medicul de familie care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)—e) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarelele de înscriere la concurs se depun la sediul Preventoriului TBC Copii Deleni, cu sediul în comuna Deleni, strada Aleea Teilor nr. 444 județul Iași, Compartimentul Resurse Umane în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, respectiv în perioada 20.07.2026 – 31.07.2026, ora 14:00.
Concursul se organizează în data de 17.08.2026, ora 9:00 la sediul Preventoriului TBC Copii Deleni, cu sediul în comuna Deleni, strada Aleea Teilor nr. 444 județul Iași și constă în 3 etape, după cum urmează:
1. Selecția dosarelor de înscriere;
2. Proba scrisă;
3. Interviul.
Calendarul de desfășurare a concursului:
Publicarea anunțului privind organizarea concursului 20.07.2026
Depunerea dosarelor de concurs 20.07.2026 – 31.07.2026, ora 14:00
Selectia si rezultatul selecției dosarelor de concurs 03.08.2026, ora 11:00
Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatul selecției dosarelor 04.08.2026, ora 11:00
Afișarea rezultatelor contestațiilor privind selecția dosarelor 05.08.2026, ora 11:00
Proba scrisă 17.08.2026, ora 9:00
Afișarea rezultatelor privind proba scrisă 17.08.2026, ora 14:00
Depunerea contestațiilor privind proba scrisă 18.08.2026, ora 14:00
Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba scrisă 19.08.2026, ora 14:00
Interviul 20.08.2026, ora 9:00
Afișarea rezultatelor interviului 20.08.2026, ora 14:00
Afișarea rezultatelor finale 20.08.2026, ora 14:00
II. Bibliografia:
1. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată;
3. Hotărârea nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare;
Informații suplimentare si fisa postului se pot obține la sediul Preventoriul TBC Copii Deleni, cu sediul în comuna Deleni, strada Aleea Teilor nr. 444 județul Iași, Compartimentul Resurse Umane la tel. 0232/732080 de luni pănă vineri între orele 10:00 – 12:00.
