referent de specialitate gradul II
Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” (CCFM) cu sediul în București, sector 5, Calea 13 Septembrie nr. 13 (Casa Academiei Române), corp B, etaj 5, scoate la concurs 1 (unu) post vacant contractual de execuție, de referent de specialitate gradul II (financiar-contabilitate) la Compartimentul Financiar – Contabilitate, Resurse Umane și Administrativ, cu normă întreagă, perioadă nedeterminată.
Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului – afișat pe site-ul CCFM
b) copia actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de muncă, a adeverințelor eliberate de angajator pentru perioade lucrate, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului și/sau decizia de pensionare;
f) certificat de cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, cu obligația prezentării cazierului judiciar în original până la data susținerii primei probe de concurs;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae detaliat, model comun european, datat și semnat pe fiecare pagină.
Notă: Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e) se prezintă însoțite de documentele originale, în vederea certificării “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun exclusiv la sediul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” numai până la data de 20.11.2026 (inclusiv), în intervalul orar 10:00 – 14:00, la camera 5327.
Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” și pe site-ul instituției în data de 25.11.2026.
Condițiile generale necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Cerințele specifice postului:
1. Studii de specialitate: studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau studii universitare de licență și master absolvite conform sistemului Bologna, în domeniul economic;
2. Vechime în muncă: min. 1 an în domeniul financiar-contabil;
3. Cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel): cunoștințe de operare PC – utilizarea aplicațiilor Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook) și a internetului, nivel avansat;
4. Abilități, calități și aptitudini necesare:
– capacitate de planificare și organizare a muncii proprii, de gestionare a timpului și a resurselor alocate; capacitate de autoperfecționare;
– atenție la detalii, rigurozitate și capacitate de verificare a documentelor și informațiilor;
– capacitate de lucru cu date numerice și de identificare a eventualelor erori sau neconcordanțe;
– capacitate de colaborare și de lucru în echipă, precum și disponibilitate pentru însușirea procedurilor și a aplicațiilor informatice specifice activității;
– aptitudini de comunicare verbală și în scris;
– capacitate de analiză și sinteză;
– flexibilitate; adaptabilitate la schimbări și la situații de criză; corectitudine, receptivitate, orientare către nou, rezistență la efort și stres; diplomație, toleranță;
– aptitudinea de a lucra cu oamenii și cu documentele;
– echilibru emoțional, constanță în atitudini și manifestări;
– seriozitate, responsabilitate și corectitudine în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
– capacitate de respectare a termenelor de lucru și de raportare;
– discreție și respectarea confidențialității datelor și documentelor financiar-contabile;
BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române republicată în M.Of. nr. 299/7.05.2009, cu modificările și completările ulterioare;
2. Statutul Academiei Române publicat în M.Of. nr. 889 din 23 octombrie 2026;
3. Decretul nr. 10/1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea INCE; H. G. nr. 107bis/1990, modificată și completată prin H. G. nr. 505/1990; H. G. nr. 503/1998, HG nr.1366 din 27 decembrie 2001, privind reorganizarea și schimbarea denumirilor unor unități de cercetare din subordinea Academiei Române;
4. Regulamentul de Organizare și Funcționare, Regulamentul Intern, Codul Etic, ale Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”;
5. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
7. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare;
8. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 720/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice autonome, instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și activităților finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare;
9. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare;
10. Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
11. Ordinul ministrului finanțelor nr. 1140/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare;
12. Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare.
TEMATICĂ
1. Organizarea și funcționarea Academiei Române;
2. Statutul Academiei Române;
3. Înființarea, organizarea și funcționarea INCE;
4. Organizarea și funcționarea Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”;
5. Organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice: documente justificative, înregistrarea operațiunilor economico-financiare, registre contabile și păstrarea documentelor financiar-contabile;
6. Întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile: facturi, chitanțe, ordine de plată, extrase de cont, documente de încasări și plăți, deconturi de cheltuieli și documente privind acordarea și justificarea avansurilor;
7. Evidența contabilă a operațiunilor curente: înregistrarea facturilor de achiziții, a încasărilor și plăților, a datoriilor și creanțelor, precum și verificarea documentelor justificative aferente;
8. Evidența materialelor, obiectelor de inventar și activelor fixe: recepția bunurilor, înregistrarea în evidența contabilă și operativă, eliberarea și darea în folosință, urmărirea existenței și păstrarea bunurilor;
9. Inventarierea patrimoniului: organizarea și efectuarea inventarierii, întocmirea listelor de inventariere, stabilirea diferențelor dintre situația faptică și evidența contabilă și înregistrarea rezultatelor inventarierii;
10. Reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale: reguli privind reevaluarea și amortizarea, evidența activelor fixe și documentele justificative aferente operațiunilor;
11. Execuția bugetară și evidența veniturilor și cheltuielilor: utilizarea fondurilor potrivit destinației aprobate, evidența operațiunilor bugetare și documentele aferente încasărilor și plăților instituției;
12. Etapele execuției cheltuielilor bugetare: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor; documentele justificative aferente și verificarea acestora în limitele atribuțiilor postului;
13. Gestionarea bunurilor și răspunderea pentru integritatea patrimoniului: documente privind predarea, primirea și transferul bunurilor, precum și responsabilitățile persoanelor implicate în gestionarea acestora;
14. Activitățile finanțate din venituri proprii în cadrul Academiei Române: prevederi privind organizarea și funcționarea acestor activități, aplicabile Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”.
Concursul va consta într-o probă scrisă și interviu.
• Proba scrisă se va desfășura în data de 4.12.2026, ora 11:00, la sediul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”.
Rezultatul probei scrise se va afişa la sediul şi pe site-ul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” în data de 4.12.2026, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 50 de puncte (nota 5). Numai candidații promovați la proba scrisă se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfășura în data de 9.12.2026, ora 13:00, la sediul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”.
Rezultatul interviului se va afișa la sediul și pe site-ul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” în data de 9.12.2026, candidații promovați fiind cei care au obținut minimum 50 de puncte (nota 5).
Rezultatul final al concursului se va afișa la sediul și pe site-ul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” în data de 14.12.2026.
Candidații pot depune contestații cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă/interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective. Contestațiile se vor depune exclusiv la registratura Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”
Rezultatele contestațiilor depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Centrului de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu”.
