Referent (tehnician veterinar)
Primăria Comunei Gurghiu organizează concurs de recrutare conform H.G. nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea următoarelor funcții contractuale de execuție vacante în cadrul compartimentului cu denumirea Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân Gurghiu:
– 1 post de referent (tehnician veterinar – șef serviciu), durata normală a timpului de muncă este de 4 ore/zi – 20 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Condiții generale pentru ocuparea posturilor:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiului Economic European(SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condiţiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorităţii, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractual pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).,
Condiții și cerințe specifice pentru ocuparea postului:
- studii medii liceale, absolvite cu diploma de bacalaureat, specializarea tehnician veterinar sau studii postliceale în domeniul asistenței medicale veterinare;
- vechime în specialitatea studiilor 2 ani.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 22.10.2026 – 4.11.2026 ora 14:00, la sediul Primăriei comunei Gurghiu, date de contact: telefon 0265/536003, e-mail: gurghiu@cjmures.ro, persoană de contact: Moldovan Annamaria – consilier și vor conține următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- curriculum vitae, model comun european.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-d), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut mai-sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Tipul probelor de concurs:
- proba scrisă
- interviu
Calendarul de desfășurare a concursului:
- Publicare anunț: 22.10.2026.
- Depunere dosare: 22.10.2026 – 4.11.2026. ora 14:00
- Afișare rezultat selecție dosare: 4.11.2026.
- Termen contestație depunere dosare: 5.11.2026.
- Afișare rezultat contestație selecție dosare: 6.11.2026.
- Proba scrisă: 11.11.2026, ora 10:00 la sediul Primăriei comunei Gurghiu.
- Afișare rezultat proba scrisă: 11.11.2026.
- Termen contestație proba scrisă: 12.11.2026.
- Afișare rezultat contestație proba scrisă: 13.11.2026.
- Interviul : 16.11.2026 ora 10:00 la sediul Primăriei comunei Gurghiu.
- Afișare rezultat interviu: 16.11.2026.
- Termen contestație interviu: 17.11.2026.
- Afișare rezultat contestație interviu: 18.11.2026.
- Afișare rezultate finale: 18.11.2026.
Bibliografia și tematica
- Constituţia României, republicată cu tematica
– Titlul II -Drepturile și îndatoririle fundamentale; Capitolul II: Drepturile și libertățile fundamentale; Capitolul III: Îndatoririle fundamentale; Capitolul V: Administrația publică; Secțiunea 2: Administrația publică locală
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica
– Titlul III -Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice ( art. 538- 562);
– Partea a VII-a – Răspunderea administrativă ( art. 563-579)
- Ordonanța Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu tematica
– Capitolul II Secțiunea II – Accesul la serviciile publice administrative și juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri și facilități;
- Legea nr. 202/ 2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și barbați, cu tematica
– Capitolul II, III și IV;
- Ordonanța de Urgență nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fară stăpân, aprobată prin Legea nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.
- H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001
- Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
