Publicat
SU

Registrator medical debutant (studii medii)

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – U.M. 02482 București · București
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-20 · Termen 2026-11-25
Despre acest post

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată – normă întreagă a unui post de personal civil contractual vacant de execuție de registrator medical debutant (studii medii) din cadrul Secției pneumologie.

Postul vacant a fost aprobat pentru a fi scos la concurs în conformitate cu prevederile art.II din Legea nr.166/2026 pentru modificarea art.652 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art.XXII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului vacant scos la concurs:

– nivel de studii – diplomă de studii de specialitate sau diplomă de studii medii;

– diplomă de bacalaureat însoţită de foaia matricolă, după caz;

– nivel de acces la informaţii clasificate sau acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate;

– vechime:  fara vechime in functia de registrator medical.

CALENDARUL de desfăşurare a concursului organizat pentru ocuparea postului vacant de registrator medical debutant (studii medii) din cadrul Secției pneumologie

– Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs 21.10.2026 – 03.11.2026 (07,30 – 11,30);
– Data de selecţie a dosarelor de înscriere 04.11.2026, ora 09,00
– Data afişării rezultatului selecţiei dosarelor de înscriere 05.11.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere 06.11.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere 09.11.2026
– Data probei scrise 16.11.2026, ora 09,00
– Data afişării rezultatului probei scrise 17.11.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind proba scrisă 18.11.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă 19.11.2026
– Data interviu 20.11.2026 ora 09,00
– Data afişării rezultatului interviu 23.11.2026
– Data de depunere a contestaţiilor privind interviul 24.11.2026 (08,00 – 11,30)
– Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul 25.11.2026
– Data afişării rezultatului final 25.11.2026

Date de contact: telefon 021.319.30.51 – 60, interior 4312.

Date suplimentare pe site-ul instituției la www.scumc.ro – Angajări.

Contact / Angajator
Angajator
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – U.M. 02482 București
Link copiat ✅
Scroll to Top