Asistent medical principal laborator
– 1 post de asistent medical principal laborator, studii postliceale, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale
Condiţii generale
Conform art. 15 din HG nr. 1336/2022, poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art.542 alin. (1) și (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările și completările ulterioare.
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba româna, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) indeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, dupa caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnata definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra infăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocuparii unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevazute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice:
Asistent medical principal laborator, studii postliceale
· diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997
· examen pentru obținerea gradului principal
· minim 5 ani vechime în specialitatea respectivă
Dosarele de înscriere la concurs se depun până pe data de 28.10.2026, ora 12.00, la Serviciul Resurse Umane conform art.35 din HG nr. 1336/2022 și vor conține următoarele:
a) cerere de înscriere la concurs adresată managerului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie “Buna Vestire” Galați; (ANEXA 1)
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitat;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, modelul orientativ al adeverinței este prevăzut în anexa nr. 3;
f) copie xerox certificată pentru conformitate de către candidat a certificatului de membru, eliberat de OAMGMAMR Galați ;
g) copie xerox certificată pentru conformitate de catre candidat a avizului anual 2026 pentru autorizarea exercitării profesiei, eliberat de OAMGMAMR Galați ;
h) adeverință pentru concurs eliberată de OAMGMAMR Galați ;
i) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
j) adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
k) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații inscriși pentru posturile din cadrul sistemului de invățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privata a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
l) curriculum vitae, model comun european.
m) taxa de concurs 50 lei platită la casieria unității;
(3) Adeverinta care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătații. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevazute la alin. (1) lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Actele vor fi prezentate în dosar de plastic cu șină, în ordinea enumerată mai sus.
Probele de concurs sunt următoarele:
a) selecția dosarelor de concurs
b) proba scrisă
c) interviu
Calendarul de desfășurare al concursului este urmatorul:
– Data limită de depunere a dosarelor : 28.10.2026, ora 12.00
– Data limită pentru selecția dosarelor : în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunerii a dosarelor
– Afișarea rezultatului selecției dosarelor: 30.10.2026, ora 12.00
– Data limită pentru depunerea contestațiilor la selecția dosarelor: 02.11.2026, ora 12.00
– Data limită pentru soluționarea contestațiilor la selecția dosarelor și afișarea rezultatelor: 03.11.2026, ora 12.00
– Data desfășurării probei scrise 05.11.2026, ora 10.00
– Data afișării rezultatelor la proba scrisă 06.11.2026 ora 12.00
– Data limită de depunere a contestațiilor la proba scrisă 09.11.2026, ora 12.00
– Data limită pentru soluționarea contestațiilor la proba scrisa și afișarea rezultatelor: 10.11.2026, ora 12.00
– Data desfășurării interviului 11.11.2026, ora 10.00
– Data afișării rezultatelor 12.11.2026, ora 12.00
Candidații care nu obțin minim 50 puncte, la proba scrisă, sunt declarați “ respinși” și nu pot participa la următoarea probă a concursului, respectiv la interviu.
Toate probele concursului se vor desfășura la sediul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Buna Vestire”, cu sediul în localitatea Galaţi, str. Dr. N. Alexandrescu nr. 99, conform calendarului de concurs.
Informațiile privind organizarea și desfășurarea concursului se mențin cel puțin 2 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale ale concursului, la sediul spitalului și pe pagina de internet.
