Examen promovare – 2 posturi contractuale
SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ DE CHIRURGIE PLASTICĂ REPARATORIE ȘI ARSURI cu sediul în Bucureşti, Calea Griviței nr. 218, sector 1, telefon – 021/2240947, fax 021/2240930, Cod Fiscal 4967072, reprezentat prin jr. Lidia CONSTANTINESCU, având funcţia de MANAGER INTERIMAR, organizează cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1336 din 8 noiembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice şi a Ordinul M.S. nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale a personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, examen de promovare în grad sau treaptă imediat superioare, pentru următoarele posturi:
- Asistent medical debutant ȋn cadrul Secției Clinice Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă I ( Arși )
- Economist gr II ȋn cadrul Compartimentului Financiar – Contabilitate
Dosarul de concurs
Pentru înscrierea la examen, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
- Cerere de inscriere;
- Adeverinţă eliberată de angajator din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
- Copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimul an de activitate (asistent medical debutant), respectiv 3 ani de activitate (economist gr II).
Examenul va consta în susţinerea unei probe scrise şi se va desfășura la sediul Spitalului Clinic De Urgenţă De Chirurgie Plastică Reparatorie Și Arsuri, conform calendarului următor:
| Data | Ora | Informatii | |
| 1 | 02.10.2026 | ora 15.00 | Data limită depunere dosare |
| 2 | 05.10.2026 | ora 15.00 | Afişare – Selecţia dosarelor |
| 3 | 06.10.2026 | ora 15.00 | Data limită depunere contestaţii |
| 4 | 07.10.2026 | ora 15.00 | Soluţionare contestaţii şi afişare selecţie dosare |
| 5 | 12.10.2026 | ora 11.00 | Proba scrisă |
| 6 | 13.10.2026 | ora 11.00 | Afişare rezultate |
| 7 | 14.10.2026 | ora 11.00 | Limită depunere contestaţii |
| 8 | 15.10.2026 | ora 11.00 | Afişare rezultat contestaţii |
| 9 | 16.10.2026 | ora 11.00 | Afişare rezultate finale |
TEMATICǍ ŞI BIBLIOGRAFIE
Asistent medical debutant
BIBLIOGRAFIA
- Nursing – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţi medicali – sub redacţia Lucreţia Titircă, Editura Viaţa Medicală Românească.
- Ghid de nursing – sub redacţia Lucreţia Titircă, Editura Viaţa Medicală Românească..
- Teste de nursing-Lucia Morariu si colaboratorii
- Urgenţele medico-chirurgicale (Sinteze) – Lucreţia Titircă.
- Tehnica îngrijirii bolnavului, Carol Mozeş, Editura Medicală, 2006
- Manual pentru cadre medii- Borundel C, Ed. Medicală, 2000
- Ordinul M.S. nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale.
- Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
- Ordinul MS nr. Ordinul M.S. nr. 1761/03.09.2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia
- Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003
- O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical
- Codul de etică şi deontologie al asistentului medical
TEMATICA
- Procesul de îngrijire – definiţii – nevoi fundamentale , etape, plan de îngrijire
2.Tehnica ingrijirii bolnavului
-Igiena si confortul pacientului
-Masurare,inregistrare,monitorizare functii vitale
-Recoltarea produselor biologice si patologice
-Explorari functionale
-Investigatii imagistice
-Alimentarea pacientului
-Administrarea medicamentelor
-Terapia intravenoasa
-Pansamente si bandaje
- Urgenţe medico- chirurgicale
- Pregatirea preoperatorie
- Supravegherea postoperatorie si ingrijirile acordate pacientilor operati
- Ordinul nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
- Ordinul MS nr. Ordinul M.S. nr. 1761/03.09.2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia
- Clasificarea, ambalarea şi depozitarea temporară a deşeurilor rezultate din activităţile medicale;
- Drepturile pacientului.
9.Atribuţiile si competente ale asistentului medical generalist-Fisa postului
- Managementul expunerii accidentale la produse biologice
Economist gr II
BIBLIOGRAFIA
- Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea 82/1991 – Legea contabilitatii republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea 500/2002 – Legea finantelor publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
- OMFP 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare legale, cu modificarile si completarile ulterioare;
5.Ordinul MFP 1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice;
- Ordonanta Guvernului 3471/2008 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimonial institutiilor publice cu modificarile ulterioare;
- Legea 273/2006 privind finantele publice locale;
- OMFP 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii;
- Legea 227/2015 privind codul fiscal cu modificarile ulterioare;
- Ordinul 2021/2013 pentru modificarea si completarea normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice 1917/2005 cu modificarile si completarile ulterioare;
- OMFP 2634/2015 privind documentele financiar-contabile cu modificarile si completarile ulterioare;
- OUG 88/2013 privind adoptarea unor masuri fiscal-bugetare pentru indeplinirea unor angajamente convenite cu organismele international, precum si completarea unor acte normative cu modificarile si completarile ulterioare;
- OMFP 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar-preventiv si a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfasoara activitatea de control financiar-preventiv;
- ORDIN nr. 1043 din 16 iulie 2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, cu modificarile si completarile ulterioare;
15.OMFP 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de functionare a sistemului national de raportare Forexebug;
16.Legea nr. 53 / 2003- Codul Muncii: a) drepturile si obligatiile salariatilor
- b) raspunderea disciplinara
- HOTĂRÂRE nr. 2139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
- ORDIN nr. 512 din 8 mai 2014 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a programului de investiţii publice al Ministerului Sănătăţii şi de alocare de fonduri pentru cheltuieli de investiţii unităţilor publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii.
TEMATICA
- Norme metodologice privind organizarea contabilitatii institutiilor publice, planul de conturi si instructiunile de aplicare;
- Principii si reguli bugetare;
- Atributii si competente privind angajarea, lichidare, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice;
- Continutul, modul de intocmire si utilizare a registrelor si formularelor privind activitatea financiara si contabila;
- Norme generale privind documentele justificative si financiar contabile;
- Formele de inregistrare in contabilitate;
- Executia bugetara in institutiile publice;
- Organizarea contabilitatii la unitatile sanitare, respectiv inregistrarile contabile si documentele in baza carora se fac acestea, privitor la:
- a) Contabilitatea mijloacelor fixe;
- b) Contabilitatea obiectelor de inventar;
- c) Contabilitatea decontarilor cu tertii;
- d) Contabilitatea decontarilor cu personalul;
- Principii si reguli privind inventarierea elementelor de active si pasiv;
- Inventarierea patrimoniului institutiilor publice;
- Acordarea avansurilor spre decontare si justificarea lor;
- Drepturile si obligatiile salariatilor;
- Drepturile si obligatiile angajatorului;
- Atributii specifice postului;
- Organizarea si functionarea spitalelor;
- Conducerea spitalului;
- Angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor spitalului public;
- Finantarea spitalelor;
- Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al institutiilor publice;
- Decontarea serviciilor medicale spitalicesti;
- Contabilitatea Trezoreriei Statului si a institutiilor publice;
- Prevederi referitoare la investitii publice.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei sau la telefon 0731088415- biroul RUNOS, de luni pana vineri interval orar 09.00-15.00. Informaţii privind desfăşurarea examenului sunt afişate pe pagina de internet a spitalului: www.arsuri.ro.
MANAGER INTERIMAR
Jr. Lidia CONSTANTINESCU
