Sef Serviciu
Direcția Curățenie Domeniul Public și Deszăpezire:
Serviciul Curățenie Domeniul Public :
- Șef Serviciu – 1 post, 1 normă, perioadă nedeterminată, studii superioare, 3 ani vechime în specialitate studii superioare;
Condiții specifice necesare în vederea participării la concurs:
- 3 ani vechime într-o funcție de conducere.
La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant poate
participa orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii generale conform Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
– are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
– îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
– nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
– nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
-nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Concursul se va organiza conform următorului calendar:
- 09.2026 afișare pe site-ul posturi.gov.ro, salubritate3.ro și avizierul instituției.
- 10.2026 ora 10:00 data limită de depunere a dosarelor;
- 10.2026 ora 10:00 proba scrisă:
- 10.2026 ora 12:00 proba interviu.
În termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare. Rezultatele selecției dosarelor de concurs se afișează cu mențiunea „admis” sau „respins”, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selectie a dosarelor.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afișare la sediul și pe pagina de internet a instituției, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Locul de desfășurare al concursului – strada Releului, nr. 4, Sector 3, Direcția Generală de Salubritate Sector 3.
Pentru mai multe detalii accesați site-ul: www.salubritate3.ro, secțiunea Utile -> Cariere: Secretar comisie concurs: Turcu Cristina, Tel: 0720777523.
Candidații trebuie să obțină minim 70 puncte la proba scrisă pentru a susține interviul.
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune fizic la Direcția Generală de Salubritate Sector 3, strada Releului, nr. 4, Sector 3, un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis
infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional
automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor
persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind
organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările
ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ,
sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate
presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte
categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea
psihologică a unei persoane;
- i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap,
emis în condițiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)—e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs. Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului anterior datei de susținere a probei scrise.
BIBLIOGRAFIE PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT DE
ȘEF SERVICIU – SERVICIUL CURĂȚENIE DOMENIUL PUBLIC
- Codul administrativ din 03.07.2019, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006;
- Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006;
- Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
- Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor
- Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice;
- Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă;
- Ordonanța de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor;
- Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare
- HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile;
- Hotărârea nr. 120/30.06.2010 a Consiliului General al Municipiului București privind aprobarea Normelor de salubrizare si igienizare ale Municipiului Bucuresti;
- Hotărârea nr. 345/13.08.2020 a Consiliului General al Municipiului București privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciilor Publice de Salubrizare în Municipiului București;
- H.C.L.S.3 nr. 349/30.08.2023 privind darea în administrare a furnizării/prestării Serviciului Public de Salubrizare în Sectorul 3 al Municipiului București;
- H.C.L.S.3 nr. 195/24.06.2026 privind prelungirea modalității de gestiune direct pentru o perioadă de maximum un an, prin darea în administrare a unor activități din serviciul public de salubrizare către Direcția Generală de Salubrizare Sector 3;
- H.C.L.S.3 nr. 87/15.04.2026 privind modificarea Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Salubriate Sector 3, aprobate prin Anexele nr. 2 și 3 la H.C.L.S 3 nr. 669/18.12.2025;
TEMATICĂ:
- Codul administrativ din 03.07.2019, cu modificările și completările ulterioare:
- Partea a III-a – Titlul V – Autoritățile administrației publice locale
- 368 – Principiile conduitei profesionale a personalului contractual
- 590 – Art. 594 – Gestiunea serviciilor publice
- Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006:
- Dispoziții Generale
- Gestiunea serviciilor de utilități publice
- Operatori și utilizatori
- Răspunderi și sancțiuni
- Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006:
- În integralitate
- Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje:
- Gestionarea deșeurilor de ambalaje
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public:
- În integralitate
- Ordonanța nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor:
- În integralitate
- Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice:
- 3 – Art. 7
- Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă:
- Capitolul I – Dispoziții Generale
- Capitolul II – Domeniu de aplicare
- Capitolul III – Obligațiile angajatorilor
- Capitolul VI – Comunicarea, cercetarea, înregistrare și raportarea evenimentelor
- Ordonanța de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor:
- Ierarhia deșeurilor
- Prevenirea generării deșeurilor
- Valorificarea deșeurilor
- Responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor
- Controalele și evidența
- Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
- În integralitate
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare:
- În integralitate
- HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile:
- În integralitate
- HCGMB nr. 120/30.06.2010 privind aprobarea Normelor de salubrizare și igienizare ale Municipiului București:
- În integralitate
- HCGMB nr. 345/13.08.2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciilor Publice de Salubrizare în Municipiul București:
- Referitor curățenie/ frecvențe
- HCLS3 nr. 349/30.08.2023 privind darea în administrare a furnizării/prestării Serviciului Public de Salubrizare în Sectorul 3 al Municipiului București:
- Anexa nr. 1 – Regulamentul Serviciului Public de Salubrizare în Sectorul 3 al Municipiului București;
- Anexa nr. 2 – Caietul de Sarcini al Serviciului de Salubrizare în Sectorul 3 al Municipiului București.
- C.L.S3 nr. 195/24.06.2026 privind prelungirea modalității de gestiune direct pentru o perioadă de maximum un an, prin darea în administrare a unor activități din serviciul public de salubrizare către Direcția Generală de Salubrizare Sector 3;
- În integralitate
- H.C.L.S 3 nr. 87/15.04.2026 privind modificarea Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Salubriate Sector 3, aprobate prin Anexele nr. 2 și 3 la H.C.L.S 3 nr. 669/18.12.2025:
- Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției Generale de Salubritate Sector 3
