asistent medical
ANUNŢ
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău,
în temeiul H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată,
a unui post contractual, de execuție, vacant
- Postul pentru care se organizează concurs:
Asistent medical, grad principal, studii postliceale sanitare, în cadrul Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Moinești – Complexul de Servicii Sociale în Comunitate „Sf. Nectarie”, pe perioadă nedeterminată, cu durata timpului de lucru de 8 ore/zi.” – 1 post – cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, cu program de lucru de luni până vineri.
Principalele atribuții ale postului:
- Respectă prevederile Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare și Funcționare, procedurile de lucru, Standardele specifice minime de calitate aplicabile serviciilor sociale și Codul de etică al D.G.A.S.P.C. Bacău.
- Asigură servicii medicale, supravegherea și monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor Locuințelor Protejate și Centrelor pentru Viață Independentă din cadrul CSSC „Sf. Nectarie”, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 2 din Ordinul nr. 507/2026, cu modificările și completările ulterioare.
- Asigură servicii medicale beneficiarilor Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Moinești din cadrul CSSC „Sf. Nectarie”, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 6 din Ordinul nr. 507/2026, cu modificările și completările ulterioare.
- Evaluează starea de sănătate a beneficiarilor, urmărește evoluția acesteia și asigură administrarea tratamentului medicamentos conform recomandărilor medicului și competențelor profesionale.
- Monitorizează starea de sănătate a beneficiarilor Locuințelor Protejate și Centrelor pentru Viață Independentă și completează Fișa de monitorizare a stării de sănătate, în conformitate cu standardele specifice minime de calitate și procedurile de lucru.
- Acordă primul ajutor în situații de urgență și întreprinde măsurile necesare până la preluarea beneficiarului de către serviciile medicale competente.
- Facilitează accesul beneficiarilor la servicii medicale, consultații, investigații, recuperare medicală și alte servicii de sănătate și urmărește respectarea recomandărilor medicale.
- Colaborează cu medicii de familie, medicii specialiști, farmacii, spitale și ceilalți furnizori de servicii medicale, în vederea asigurării continuității îngrijirilor medicale ale beneficiarilor.
- Participă la evaluarea beneficiarilor în cadrul echipei multidisciplinare și contribuie, potrivit competențelor profesionale, la elaborarea, implementarea, monitorizarea și revizuirea Planului Individualizat privind Viața Independentă și Incluziunea în Comunitate (PIVIIC), respectiv a Planului Personalizat (PP) pentru beneficiarii Centrului de Zi.
- Face parte din echipa multidisciplinară constituită la nivelul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Moinești și furnizează servicii medicale beneficiarilor proveniți din comunitate, precum și beneficiarilor Locuințelor Protejate și Centrelor pentru Viață Independentă din cadrul CSSC „Sf. Nectarie”, în conformitate cu competențele profesionale, nevoile identificate și prevederile standardelor specifice minime de calitate.
- Desfășoară activități de educație pentru sănătate privind igiena personală, prevenirea îmbolnăvirilor, administrarea tratamentului, alimentația sănătoasă și promovarea unui stil de viață sănătos.
- Întocmește și actualizează documentele specifice activității medicale, potrivit competențelor profesionale și procedurilor interne, inclusiv:
- Fișa de monitorizare a stării de sănătate (pentru beneficiarii LP/CPVI);
- registrele și evidențele privind administrarea tratamentului;
- documentele privind consultațiile și monitorizarea medicală;
- documentele privind însoțirea beneficiarilor la consultații și investigații;
- referate, rapoarte, note de informare și alte documente medicale specifice;
- contribuții la evaluările multidisciplinare și la documentele PIVIIC/PP, potrivit competențelor profesionale.
- Se asigură că beneficiarii sunt protejați împotriva oricărei forme de violență, abuz, neglijare, exploatare sau tortură, atât în cadrul complexului, cât și în afara acestuia, și participă la prevenirea situațiilor de risc, excluziune socială și discriminare.
- Are obligația de a informa de urgență șeful de centru și managerul de caz atunci când ia cunoștință despre orice act de violență, abuz, neglijare, exploatare sau tortură asupra unui beneficiar, comis de către un alt beneficiar, un angajat sau orice altă persoană.
- Respectă legislația privind exercitarea profesiei de asistent medical, Codul de etică și deontologie profesională, precum și toate reglementările aplicabile domeniului de activitate.
- Respectă normele privind prevenirea și controlul infecțiilor, gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală, dezinfecția și utilizarea echipamentelor și materialelor sanitare, conform legislației și procedurilor interne.
- Gestionează și prelucrează date și informații cu caracter personal ale beneficiarilor și răspunde de confidențialitatea acestora.
- Îndeplinește și alte sarcini dispuse de șeful de centru, în limita competențelor profesionale și în concordanță cu scopul postului.
- DOCUMENTELE OBLIGATORII PENTRU CONSTITUIREA DOSARULUI DE CONCURS SUNT URMĂTOARELE:
(1) Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine obligatoriu următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la Anexa nr.1;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de naștere și de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
Acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin.(1) lit.f), anterior datei de susţinere a probei scrise. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar va fi solicitat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, potrivit legii.
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la 1 alin.(2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
Acesta poate fi solicitat şi de către de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
- curriculum vitae, model comun european semnat și datat pe fiecare pagină;
Informațiile cuprinse în curriculum vitae privind studiile efectuate și diplomele obținute cât și informațiile despre experiența profesională și locurile de muncă ocupate vor fi susținute obligatoriu de documente justificative care vor fi depuse la dosarul de concurs.
(2) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin.(1) lit. e) este prevăzut în Anexa nr.3.
(3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin.(1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin.(3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Toate documentele pe care le va conţine dosarul vor fi obligatoriu în limba română. Documentele elaborate într-o limbă străină şi care nu sunt însoţite de o traducere legalizată în limba română nu vor fi luate în considerare.
(6) Dosarul de concurs se depune personal de către candidat la secretarul comisiei de concurs, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, situat în Bacău, strada Aleea Ghioceilor, nr.4, la Serviciul resurse umane, în perioada 16.09.2026 – 29.09.2026, de luni până joi în intervalul orar 0800 – 1500 și vineri în intervalul orar 0800 – 1200.
(7) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut de depunere a dosarului de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
Formularele necesare întocmirii dosarului de concurs (mai puțin Anexa nr.3), în format letric, se obțin de la secretarul comisiei de concurs, la depunerea dosarului, iar în format electronic acestea se găsesc pe site-ul www.dgaspcbacau.ro, la secțiunea: NOUTĂȚI-ANGAJARE.
Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 29.09.2026, ora 1500.
Fiecare candidat va primi numărul de înregistrare al dosarului.
Numărul de înregistrare comunicat constituie modalitatea de identificare a candidatului pe listele cu rezultatele concursului ce vor fi comunicate ulterior, în urma fiecărei etape parcurse.
Toate informaţiile legate de concurs vor fi obţinute telefonic, la numărul de telefon 0758010024, sau la Serviciul resurse umane, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău situat în Bacău, strada Aleea Ghioceilor, nr.4.
- CONDIŢIILE GENERALE ŞI SPECIFICE ALE POSTULUI
- Condiţiile generale pentru ocuparea postului:
Poate ocupa un post vacant, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la 1alin.(2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin.(1) lit.h) din H.G. nr. 1336/2022.
- Condiţiile specifice pentru ocuparea postului:
- Studii de specialitate: studii postliceale sanitare absolvite cu diploma de absolvire;
- Vechime în muncă: 5 ani vechime în domeniul asistenței medicale;
- Alte calificări/ specializări: –
- Starea de sănătate necesară ocupării postului: apt pentru muncă.
- Cerințe specifice:
- Certificat de membru OAMGMAMR, valabil;
- Certificat de grad principal, eliberat de OAMGMAMR;
- Aviz anual, eliberat de OAMGMAMR, pentru exercitarea profesiei de asistent medical, valabil;
- Asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională (malpraxis), valabilă;
- Capacitate de analiză și sinteză, abilități de comunicare, relaționare și lucru în echipă, capacitate de adaptare la schimbare şi de a lucra în situații de criză, capacitate organizatorică, de asumare a responsabilității și procesare a informației în grup, inițiativă, eficiență, adaptabilitate.
III. Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora:
Depunerea dosarelor de concurs se desfăşoară la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău situat în Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4, în perioada 16.09.2026 – 29.09.2026. Data limită de depunere a dosarelor de concurs: 29.09.2026, ora 1500.
- Selecția dosarelor de concurs: 30.09.2026 – 01.10.2026.
Data limită de afișare a rezultatelor selecției dosarelor: 01.10.2026.
- Proba scrisă: se desfăşoară la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău situat în Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4, în data de 07.10.2026, începând cu ora 1000.
În cazul unui număr mare de candidaţi înscrişi, concursul pentru ocuparea unui post vacant se poate desfăşura în mai multe sesiuni, pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs.
- Interviul: se desfăşoară la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău situat în Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4, în data de 12.10.2026, începând cu ora 1000.
- BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA pentru postul de ASISTENT MEDICAL, grad principal, studii postliceale sanitare, în cadrul Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Moinești din structura Complexului de servicii sociale în comunitate ”Sf. Nectarie”.
BIBLIOGRAFIA:
- Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare: Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap, Secțiunea 1 – Sănătate și recuperare, art. 9-11^1.
- Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare: Capitolul IV – Măsuri integrate de asistență socială, Secțiunea a 3-a – Asistența socială a persoanelor cu dizabilități, art. 79-91.
- Ordinul ministrului muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale nr. 507/2026, cu modificările și completările aduse prin Ordinul nr. 834/2026:
Anexa nr. 2 – integral, pentru serviciile de tip LACVI;
Anexa nr. 6 – integral, pentru CDZPAD.
- O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare: Capitolul I – Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, Secțiunea 1 – Dispoziții generale, art. 5-10.
- Codul de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România – integral.
- Ordinul ministrului sănătății nr. 1.761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, cu modificările și completările ulterioare:
Anexa nr. 1 – Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea
Anexa nr. 3 – Procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc.
TEMATICA:
- Drepturile persoanelor cu dizabilități în domeniul sănătății și recuperării – accesul la servicii medicale, tratament, recuperare și măsuri de protecție a sănătății.
- Asistența socială a persoanelor cu dizabilități – măsuri de asistență socială, servicii sociale, promovarea autonomiei și vieții independente, prevenirea instituționalizării și participarea persoanei cu dizabilități la viața comunității.
- Standardele specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale de locuire asistată în comunitate pentru viață independentă destinate persoanelor adulte cu dizabilități – locuință protejată și centru pentru viață independentă, conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 507/2026, cu modificările și completările ulterioare.
- Standardele specifice minime de calitate obligatorii pentru serviciile sociale organizate ca centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, conform Anexei nr. 6 la Ordinul nr. 507/2026, cu modificările și completările ulterioare.
- Monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor – supravegherea stării generale de sănătate, identificarea modificărilor acesteia, monitorizarea parametrilor vitali și comunicarea informațiilor relevante către medic și echipa multidisciplinară.
- Administrarea tratamentului medicamentos conform prescripției medicale – administrarea, evidența și păstrarea medicamentelor; urmărirea efectelor tratamentului și sesizarea reacțiilor adverse.
- Îngrijirile generale de sănătate acordate de asistentul medical – identificarea nevoilor de îngrijire, planificarea, organizarea, furnizarea și evaluarea îngrijirilor; activități preventive, curative și de recuperare; educație pentru sănătate.
- Acordarea primului ajutor și conduita în situații de urgență, în limita competențelor profesionale ale asistentului medical; recunoașterea situațiilor care necesită solicitarea serviciilor medicale de urgență.
- Responsabilitatea profesională a asistentului medical – exercitarea profesiei în limitele competențelor, respectarea voinței beneficiarului/ pacientului și a dreptului acestuia de a refuza sau întrerupe îngrijirile.
- Etica și deontologia profesională – respectarea demnității persoanei, confidențialitatea informațiilor, secretul profesional, consimțământul și relația profesională cu beneficiarul, familia/reprezentantul legal și echipa multidisciplinară.
- Prevenirea și limitarea infecțiilor – igiena mâinilor, curățarea și dezinfecția, utilizarea echipamentului de protecție și respectarea măsurilor de prevenire a contaminării.
- Evidența și consemnarea activității medicale – documentarea intervențiilor și a stării de sănătate a beneficiarilor, transmiterea informațiilor relevante și respectarea confidențialității.
NOTĂ: prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz și pot fi accesate pe legislatie.just.ro.
- CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI:
| Nr.
crt. |
ACTIVITĂŢI | DATA/ORA | CONTACT |
| 1. | Depunerea dosarelor de concurs | 16.09.2026 – 29.09.2026
intervalul orar de luni până joi între orele 0800-1500 vineri între orele 0800-1200 |
Serviciul resurse umane
Telefon: 0758010024, de luni până joi între orele 0800-1500 vineri între orele 0800-1200
|
|
2. |
Selecţia dosarelor de concurs | 30.09.2026 – 01.10.2026 | |
| 3. | Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs | 01.10.2026 | |
| 4. | Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs | 02.10.2026 | |
| 5. | Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs | 05.10.2026 | |
| 6. | Afişarea rezultatelor contestaţiilor la selecția dosarelor | 05.10.2026 | |
| 7. | Desfăşurarea primei probe din concurs, proba scrisă | 07.10.2026
Începând cu ora 1000 |
|
| 8. | Notarea probei scrise şi afişarea rezultatelor probei scrise | 07.10.2026 | |
| 9. | Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatele probei scrise | 08.10.2026 | |
| 10. | Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatele probei scrise | 09.10.2026 | |
| 11. | Afişarea rezultatelor contestaţiilor cu privire la rezultatele probei scrise | 09.10.2026 | |
| 12. | Susţinerea probei interviului | 12.10.2026
Începând cu ora 1000 |
|
| 13. | Notarea interviului şi afişarea rezultatelor interviului | 12.10.2026
|
|
| 14. | Depunerea eventualelor contestaţii ale rezultatelor interviului | 13.10.2026
|
|
| 15. | Soluţionarea contestaţiilor cu privire la rezultatele interviului | 14.10.2026
|
|
| 16. | Afişarea rezultatelor contestaţiilor cu privire la rezultatele probei interviului | 14.10.2026
|
|
| 17. | Comunicarea rezultatelor finale ale concursului | 15.10.2026 |
- Rezultatul final al concursului nu poate fi contestat.
- Rezultatul final al concursului se afişează la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău situat în Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4, în data de 15.10.2026.
- Pentru angajare, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii ***Republicat, cu modificările şi completările ulterioare, candidatul declarat admis la concurs are obligaţia de a se prezenta la Serviciul resurse umane, pentru a fi stabilite detaliile necesare încadrării, în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale ale concursului.
NOTE:
- Concursul pentru ocuparea posturilor scoase la concurs se organizează în trei etape:
- selecția dosarelor de înscriere;
- proba scrisă;
- interviul.
- Eventualele contestaţii se pot depune după selecţia dosarelor de concurs şi după fiecare probă în parte.
- Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
- Sunt declarați ”ADMIS” la proba scrisă și la proba de interviu candidații care au obținut minimum 50 de puncte din maximum de 100 de puncte, pentru funcțiile de execuție.
- Punctajele finale se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu.
- Se consideră ”ADMIS” la concursul pentru ocuparea unui post vacant candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim
- La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.
- Rezultatele finale ale concursului nu se contestă.
- Rezultatele selecției dosarelor, ale probelor de concurs, ale soluționării contestațiilor și ale rezultatelor finale ale concursului se afișează la sediul instituției (din Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4) și pe pagina de internet a instituței: dgaspcbacau.ro, la secțiunea: NOUTĂȚI-ANGAJARE.
- Candidaţii declaraţi „ADMIS” în urma selecţiei dosarelor şi a fiecărei probe a concursului, se vor prezenta cu 30 minute înainte de desfăşurarea fiecărei probe de concurs la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, situat în Bacău, Aleea Ghioceilor, nr.4, cu cartea de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate.
- La proba scrisă, lucrările se redactează, sub sancţiunea anulării, doar cu pix cu mină de culoare albastră, doar pe hârtia asigurată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
- Proba interviului va fi înregistrată audio/video.
- În termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor finale, candidatul declarat ”ADMIS” este obligat să prezinte la Serviciul resurse umane următoarele documente (în original) care atestă faptul că este apt pentru a presta munca specifică postului:
- Fișa de aptitudine eliberată de medicul specialist în medicina muncii;
- Avizul psihologic, parafat și timbrat de către un psiholog acreditat de către Colegiul Psihologilor din România;
- Fotografie tip legitimație;
- Copie certificate naștere copii minori.
Nerespectarea clauzelor de la lit.(a) și (b), atrage nulitatea contractului individual de muncă.
- În situația în care pe Fișa de aptitudine / Avizul psihologic este înscris ”INAPT” pentru ocuparea postului pentru care a fost declarat admis, candidatul va fi declarat ”RESPINS,, . Această situație se aduce la cunoștință candidatului, în scris, după care se urmează aceeași procedură ca în situația neprezentării la post a candidatului admis.
Date de contact ale secretarului comisiei de concurs, la telefon: 0758.010.024, de luni până joi în intervalul orar 0800 -1500 și vineri în intervalul orar 0800 – 1200.
DIRECTOR GENERAL
ALBUȚ ALEXANDRA
