Referent de specialitate gr. I în Biroul documentații cadastrale
Anunț al U.M. 02311 Constanța din Ministerul Apărării Naționale, privind organizarea concursului de încadrare a unui post vacant de execuție de Referent de specialitate gradul I la Biroul documentații cadastrale din Secția patrimoniu imobiliar.
Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța, cu sediul ȋn Constanța, str. Prelungirea Tulcei nr. 7, județ Constanța, telefon/0730 595 678, adresă de e-mail: um02311@mapn.ro, anunță organizarea concursului pentru ocuparea unui post vacant de execuție de Referent de specialitate gradul I la Biroul documentații cadastrale din Secția patrimoniu imobiliar, pe durată nedeterminată, pentru un program normal de lucru de 8h/zi, 40 h/săptămână, conform prevederilor Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fondurile publice, aprobat prin Hotărȃrea Guvernului nr. 1336/2022, publicată ȋn Monitorul Oficial al Romȃniei, Partea I, nr. 1078/08.11.2022.
Condițiile generale și specifice pe care trebuie să le îndeplinească candidații care participă la concurs:
Condiții generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la 1alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice:
- Studii superioare de lungă durată, atestate cu diplomă de licență, în domeniul de licență:
- Măsurători terestre și cadastru;
- Topografie și managementul proprietății;
- Cartografie;
- Geodezie.
- Perfecționări: Deținerea autorizației de persoană fizică autorizată, emisă de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, categoria B sau superioară.
- Nivelul de acces la informații clasificate este Strict-secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată ,,Admisă”;
- Vechime în specialitate: minim 6 ani și 6 luni;
- Cunoştinţe de operare pe calculator (necesitate și nivel): Operare în Microsoft Office, Windows, aplicații informatice de specialitate (AutoCAD, aplicații GIS, etc), nivel avansat..
- Abilități, calităţi și aptitudini necesare:
– capacitate de analiză și sinteză medie;
– realizarea sarcinilor;
– adaptabilitate medie;
– aptitudinea de a desfășura activități de complexitate medie;
– capacitate de autoperfecționare și de valorificare a experienței dobândite;
– abilități de comunicare dezvoltate;
– asumarea responsabilității;
– capacitatea de a lucra în echipă;
– capacitate de efort intelectual nivel mediu;
– păstrarea confidențialității;
– corectitudine și loialitate față de interesele instituției;
– conduită adecvată și corectă în timpul serviciului
– capacitate de a lucra sub presiune, în condiții de stres;
– disponibilitate pentru lucrul peste durata normală a programului;
– disponibilitate pentru deplasări în zona de responsabilitate a centrului.
- Încadrare în condiţii de muncă – normale;
- Apt medical și psihologic.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
- Publicare anunt pe site-ul gov.ro, siteul eșalonului superior, în ziarul local de largă circulație și la sediul U.M. 02311 Constanța – 17.08.2026;
- Depunerea dosarelor de concurs – 18.08.2026 – 31.08.2026, intervalul orar 08.00 – 14.00;
- Selecţia dosarelor de concurs – 01.09.2026 – 02.09.2026;
- Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs – 03.09.2026, ora 15.00;
- Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs – 04.09.2026, intervalul orar 08.00 – 14.00;
- Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor – 07.09.2026, până la ora 15.00;
- Desfăşurarea primei probe din concurs, proba scrisă – 08.09.2026, intervalul orar 09.00 – 11.00;
- Corectarea şi afişarea rezultatelor probei scrise – 09.09.2026, până la ora 15.00;
- Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise – 10.09.2026, intervalul orar 08.00 – 14.00;
- Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise şi afişarea rezultatelor – 11.09.2026, până la ora 15.00;
- Susţinerea probei interviului – 14.09.2026, începând cu ora 09.00;
- Notarea interviului şi afişarea rezultatului interviului – 15.09.2026, până la ora 15.00;
- Depunerea eventualelor contestaţii ale rezultatului interviului – 16.09.2026, intervalul orar 08.00 – 14.00;
- Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei interviului şi afişarea rezultatelor – 17.09.2026, până la ora 15.00;
- Comunicarea rezultatelor finale ale concursului – 18.09.2026, ora 14.00.
BIBLIOGRAFIA ȘI TEMATICA:
1. BIBLIOGRAFIA:
- LEGEA nr. 7/1996 din 13/03/1996 – legea castrului și a publicității imobiliare, Republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24/09/2015;
- ORDINUL nr. 600/2023 din 08/02/2023 – pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 14/02/2023;
- ORDINUL nr. 534/2001 din 01/10/2001 – pentru aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21/11/2001;
- LEGEA nr. 10/2001 din 08/02/2001 – privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 02/09/2005;
- LEGEA nr. 255/2010 din 14/12/2010 – privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20/12/2010;
- HOTĂRÂRE 53/2011 din 19/01/2011 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată in Monitorul Oficial nr. 84 din 01/02/2011;
- LEGEA nr. 17/2014 din 07/03/2014 – privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12/03/2014;
- ORDINUL nr. M.57/2014 din 13/05/2014 – privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 30/05/2014;
- LEGEA nr. 18/1991 din 19/02/1991 – legea fondului funciar Republicată*, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 05/01/1998;
- HOTĂRÂREA 62/1996 din 07/02/1996 – privind aprobarea Listei obiectivelor de investiții și de dezvoltare, precum și a criteriilor de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15/02/1996;
- ORDINUL nr. M.164/2023 din 04/08/2023 – pentru aprobarea Normelor privind servituțile aeronautice militare și stabilirea zonelor supuse servituților aeronautice militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 18/08/2023.
2. TEMATICA:
- LEGEA 7/1996, în totalitate;
- ORDINUL nr. 600/2023, în totalitate;
- ORDINUL nr. 534/2001, pct. 9, Culegerea în teren a datelor cadastrale;
- LEGEA nr. 10/2001, în totalitate;
- LEGEA nr. 255/2010, în totalitate;
- HOTĂRÂRE 53/2011, Cap. III, Documentațiile cadastrale;
- HOTĂRÂRE 53/2011, Cap. VI, Avize, acorduri, certificate și autorizații;
- LEGEA nr. 17/2014, Cap. II, Vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan;
- ORDINUL nr. M.57/2014, Anexa nr. 2, Norme metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului în scopul obţinerii avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale;
- LEGEA nr. 18/1991, Cap. I, Dispoziții generale;
- LEGEA nr. 18/1991, Cap. III, Dispoziții privind terenurile proprietate de stat și unele prevederi speciale;
- HOTĂRÂREA 62/1996, în totalitate;
- ORDINUL nr. M.164/2023, Cap. III, Zone supuse servituților aeronautice militare;
- ORDINUL nr. M.164/2023, Anexa nr. 6 la norme;
- ORDINUL nr. M.164/2023, Anexa nr. 7 la norme;
- ORDINUL nr. M.164/2023, Anexa nr. 12 la norme.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs:
1. formular de înscriere la concurs, adresată şefului Unităţii Militare 02311 Constanța;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate ȋn termen de valabilitate;
3. copia certificatului de căsătorie sau a altui act prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă ȋndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
5. copia carnetului de muncă, conformă cu originalul şi/sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului de adeverință din H.G. 1336 / 2022, anexa 3;
6. certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; documentul poate fi ȋnlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere că persoana care doreşte să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obţinerea certificatului în cauză, originalul trebuind a se prezenta cel mai târziu până la data desfăşurării probei scrise a concursului;
7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
8. curriculum vitae – model european;
9. acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fişei postului, în condiţiile în care este declarată „admisă” la concurs.
Dosarele de candidat se depun, fizic, la sediul U.M. 02311 Constanța, din str. Prelungirea Tulcei, nr. 7, localitatea Constanța.
