Director – grad I
În conformitate cu prevederile:
– H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
– Art. XXII, alin.2 și alin.3, lit (a) din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare;
UAT comuna Cumpăna, judeţul Constanţa
organizează concurs de recrutare în data de 25.08.2026, ora 1000, proba scrisă, la sediul din Șos. Constanţei, nr.132, Cumpăna, a funcției contractuale de conducere vacante – Director al Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, după cum urmează:
Denumire post:
Director – grad I, studii superioare, 1 post
I:Condiții generale:
Candidaţii trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art.15 din H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e)îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h)nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
II. Condiţii specifice:
– Absolvenți de studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental știința sportului și educației fizice.
– Vechime de minim 2 ani în specialitatea studiilor absolvite sau într-o activitate sportivă;
– Depunerea unui Proiect de management care să cuprindă: o proiecție fundamentală a bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, instituție publică în subordinea Consiliului Local al comunei Cumpăna, pentru perioada 2026 – 2030, strategii, programe, proiecte, măsuri concrete, cuantificabile ce vor fi avute în vedere în perioada de executare a contractului de management.
Proiectele de management vor fi elaborate de candidați respectând următoarea structură minimală:
– 1. Capitolul I – Considerații cu caracter general;
– 1.1. Contextul legal;
– 1.2. Contextul național, regional, județean și municipal;
– 1.3. Analiza SWOT a conjucturii social-economice și sportive a Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, instituție publică în subordinea Consiliului Local al comunei Cumpăna.
– 1.4. Direcții de început și de dezvoltare ulterioară a activității instituției din perspectiva situației concrete existente și previzibile pe durata mandatului de 4 ani;
– 2. Capitolul II – Mijloace de realizare a managementului Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, instituție publică în subordinea Consiliului Local al comunei Cumpăna.
– 2.1. Resursele economice;
– 2.2. Resursele umane;
– 2.3. Baza materială.
– 3. Capitolul III – Măsuri și acțiuni de început și continuat în vederea atingerii obiectivelor propuse;
– 4. Capitolul IV – Planificarea activităților necesare atingerii obiectivelor;
– Capitolele III și IV vor cuprinde obligatoriu o proiecție fundamentală a bugetului de venituri și cheltuieli a Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, instituție publică în subordinea Consiliului Local al comunei Cumpăna, pentru perioada 2026 – 2030, în care pot fi incluse stategii, programe, proiecte, măsuri concrete, cuantificabile ce vor fi avute în vedere în perioada de executare a contractului de management.
– 5. Capitolul V – Măsuri, acțiuni și obiective ce urmează a fi îndeplinite;
– 6. Capitolul VI – Concluzii.
Proiectele de management nu sunt limitate la un număr de pagini + anexe și trebuie să conțină punctele de vedere ale candidaților asupra măsurilor și acțiunilor de început și ulterior, cu privire la dezvoltarea și evoluția Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, instituție publică în subordinea Consiliului Local al comunei Cumpăna, în perioada 2026– 2030.
III. Dosarele de concurs trebuie să conţină următoarele documente:
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din H.G. nr.1336/2022;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)curriculum vitae, model comun european.
(2)Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr.3 H.G. nr.1336/2022;
(3)Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4)Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
(5)Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
(6)Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
(7)În funcţie de decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34.
(8)În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
(9)Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
(10)Nerespectarea prevederilor alin. (7) şi (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.
(11)Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
IV.Calendarul de desfăşurare a concursului:
– publicare și afișare anunț: 05.08.2026 site și avizier sediu;
– depunerea dosarelor: 05.08.2026 – 18.08.2026 inclusiv, în intervalul orar: luni-joi 8-16, vineri: 8-14, la sediul Primăriei Cumpăna – Registratură;
– selecţia dosarelor: 19.08.2026 – 20.08.2026;
– proba scrisă: 25.08.2026, ora 1000;
– proba interviu – susținerea proiectului de management – în termen de 4 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului la proba scrisă.
V. Atribuțiile postului:
a) asigură punerea în executare a hotărârilor Comitetului Director, a Hotărârilor Consiliului Local al comunei Cumpăna și a dispozițiilor Primarului comunei Cumpăna;
b) organizează şi conduce activitatea clubului şi răspunde de îndeplinirea obiectivelor și criteriilor stabilite;
c) reprezintă personal sau prin delegat clubul în relaţiile cu organismele interne şi internationale, cu celelalte instituţii publice sau private, precum şi cu persoanele fizice și juridice, române sau străine;
d) îndeplineşte atribuţii specifice calităţii de ordonator terţiar de credite;
e) răspunde de aplicarea Regulamentului de Organizare şi Functionare şi a Regulamentului Intern ale clubului şi asigură respectarea acestora de catre personalul din subordine;
f) conduce și coordonează activitatea desfăşurată în cadrul secţiilor pe ramuri sportive din structura clubului, precum şi a antrenorilor, în vederea realizării scopului şi obiectivelor clubului;
g) propune spre aprobare Comitetului Director transferurile şi împrumuturile de jucători precum şi suma la care urmeaza să se facă transferurile şi împrumuturile;
h) numeşte şi eliberează din funcţie personalul Clubului Sportiv “VICTORIA” Cumpăna, în conditiile legii, cu avizul Comitetului Director;
i) controlează activitatea personalului şi aplică sancţiunile disciplinare sau recompensele corespunzătoare, în condiţiile legii;
j) dispune măsuri pentru promovarea spiritului de fair-play şi pentru prevenirea şi combaterea violenţei şi dopajului în activitatea clubului;
k) întocmeşte proiectul bugetului propriu al Clubului și contul de încheiere al exerciţiului bugetar, pe care le supune avizării Comitetului Director;
l) elaborează proiectele rapoartelor generale privind activitatea clubului şi stadiul implementării strategiilor pe care le prezintă spre avizare Comitetului Director;
m) prezintă informări la cererea Consiliului Local al comunei Cumpăna sau a Primarului comunei Cumpăna;
n) elaborează şi propune proiecte Consiliului Local al comunei Cumpăna şi Primarului comunei Cumpăna care au ca scop îmbunătăţirea activităţii clubului;
o) asigură instruirea personalului de specialitate;
p) asigură desfăşurarea corespunzătoare a acţiunilor de selecţie, pregătire şi participare la competiţii, precum şi condiţiile de desfăşurare a activitătii sportive de performanţă;
q) aprobă necesarul de materiale sportive în vederea pregătirii şi participării loturilor sportive la competiții;
r) rezolvă problemele tehnice, organizatorice, administrative, financiare şi de personal ale clubului;
s) se preocupă de întreţinerea şi dezvoltarea bazei materiale pentru activitatea sportivă;
t) încheie cu fiecare antrenor şi sportiv contractul de muncă/contract de activitate sportivă;
u) asigură implementarea Ordinului nr. 600/2018 al Secretariatului General al Guvernului, ce cuprinde standardele de control managerial intern al entităților publice;
v) stabileşte pentru fiecare antrenor, prin fişa postului, numărul de grupe de sportivi, niveluri valorice şi numarul minim de sportivi legitimaţi cuprinsi în pregatire;
w) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege, prin Hotărârii ale Consiliului Local, prin Dispoziţii ale Primarului sau prin Hotărârii ale Comitetului Director.
VI. Bibliografia și tematica:
Bibliografie:
- Legea nr.69/2000 a educației fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
- H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- H.G. nr.1447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă cu modificările şi completările ulterioare;
- H.G. nr.343/2011 privind aprobarea Statutului antrenorului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.66/1993 a contractului de management, cu modificările și completările ulterioare
- O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse şi de tratament între femei şi bărbați, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Tematica:
- Legea nr.69/2000 a educației fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare; integral;
- H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; integral;
- H.G. nr.1447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă cu modificările şi completările ulterioare; integral;
- H.G. nr.343/2011 privind aprobarea Statutului antrenorului, cu modificările şi completările ulterioare; integral;
- Legea nr.66/1993 a contractului de management, cu modificările și completările ulterioare; integral;
- O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
ü Partea a III-a – ”Administrația publică locală”, Titlul I, ”Dispoziții generale”, Titlul IV, ”Unităţile administrativ-teritoriale în România”;
ü Partea VI: Titlul III„Personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice”;
- Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
ü Capitolul II, Sectiunea I, „Egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie”.
- Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse şi de tratament între femei şi bărbați, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
ü Capitolul III, „Egalitatea de șanse și de tratament în ceea ce privește accesul la educație, la sănătate, la cultură și la informare”;
ü Capitolul IV, „Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei”;
- Legea nr.98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; integral;
- Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
ü Titlul I, Dispoziții generale, Cap.I – Domeniul de aplicare, Cap.II – Principii fundamentale
ü Titlul II, Contractul individual de muncă, Cap.I – Încheierea contractului individual de muncă
· Legea-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
ü ANEXA nr. VIII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare “Administraţie”
- Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; integral;
Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Cumpăna – Compartiment Resurse Umane, luni, marți și joi între orele 0800 – 1600 , miercuri între orele 0800-1800 și vineri între orele 0800 – 1400 , telefon 0241/739.003, la cam.18.
Anunțul se va publica pe posturi@gov.ro și pe site-ul Primăriei comunei Cumpăna www.primaria-cumpana.ro în data de 05.08.2026.
