Publicat
PC

tractorist

Primăria Comunei Giuvărăști · Olt
Temporar Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-11-09 · Termen 2026-12-02
Despre acest post

Primăria comunei Giuvărăști, județul Olt organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe  perioadă determinată a unui post contractual de execuţie vacant, după cum urmează:

     Denumirea postului: 1 post muncitor calificat I – tractorist, în cadrul compartimentului Administrativ deservire din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Giuvărăști

Condiţiile generale de participare:

  1. a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art.35 alin.(1) lit. h).

         Condițiile specifice de participare la concurs:

  1. a) certificat de atestare profesională – tractorist
  2. b) studii medii sau generale finalizate cu diplomă de absolvire;

Perioada și durata timpului de lucru: de luni până joi – 08:00 – 16:30, vineri – 08:00 – 14:00. Contractul individual de muncă se încheie pe perioadă determinată de 1 an.

Atribuțiile principale ale postului: 

–        folosește tractorul și remorca din dotarea instituției în scopul întreținerii zonelor de pescuit din jurul localității

–        verifică și urmărește pe durata zilei de lucru buna funcționare a utilajelor pe care lucrează pentru preîntâmpinarea eventualelor defecțiuni.

–        execută mici remedii și reparații la mijloacele de transport și utilajele agricole pe care le are în primire.

–        execută reglajele necesare la sistemele de aprindere, ungere, alimentare precum și înlocuirea unor piese la motor care nu comportă complicații.

–        răspunde de uneltele, sculele și echipamentul de protecție și semnalizare pe care-l are în dotarea utilajul respectiv.

–        nu efectuează transporturi particulare, sau lucrări agricole neautorizate, circulă cu mijlocul de transport încredințat numai dacă acesta este în perfectă stare de funcționare și dacă toate dispozitivele de semnalizare și de conducere funcționează perfect.

–        menține mijlocul de transport și remorca în perfectă stare de funcționare, sa asigure depozitarea si păstrarea combustibilului (motorina, ulei) numai in locuri specifice si pregătite in acest sens.

–        menține ordinea și curățenia la locul de muncă și la locul de parcare al mijlocului de transport.

–        să cunoască cauzele care provoacă uzura unor piese, modul de prevenire al uzurii lor și sistemul de revizii și reparații preventive, să cunoască rolul principalelor piese componente ale mijlocului de transport si utilajelor si gradul admisibil de uzura al pieselor, solicitând înlocuirea lor atunci când au grad de uzura care ar putea sa aducă defecțiuni sau accidente de circulație.

–        Sa cunoască modul de demontare, montare si revizuire al motorului, sa cunoască durata ciclului de funcționare intre doua reparații capitale si sistemele de revizie si reparații preventive intre doua cicluri, sa cunoască caracteristicile combustibilului si lubrifianților folosiți si utilizarea in diferite perioade.

–        Să cunoască regulile de circulație in incinta unității si pe drumurile publice, sa asigure masuri PSI in exploatarea mijlocului de transport.

–        Interzice folosirea mijlocului de transport de către persoane străine sau care nu poseda permis de conducere.

–        Pe timpul nefolosirii mijlocului de transport sau a utilajelor agricole, răspunde de buna funcționare, întreținere si conservare a acestora.

–        In cazul reparațiilor si reviziilor planificate participă alături de mecanicii de întreținere la executarea acestora;

–       Informează primarul sau înlocuitorul acestuia de orice neregularitate apărut de parcurs;

–        semnează foile de parcurs și le predă în fiecare zi;

–       răspunde de exploatarea corectă a tractorului și a remorcii în vederea prelungirii duratei de funcționare

–        participă la toate instruirile, își însușește și respectă legislația în vigoare care reglementează normele de securitate și sănătate în muncă, prevenire și stingere a incendiilor și mediului.

–        respectă Regulamentul de Organizare Internă, Regulamentul de Organizare și Funcționare al instituției, prescripții de întreținere și exploatare a autovehiculul.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină în mod obligatoriu documentele prevăzute  în art. 35 din H.G. nr. 1336/2022:

  1. a) formular de înscriere la concurs;
  2. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii,  aflate în termen de valabilitate;
  3. c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de  nume, după caz;
  4. d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor  specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale  postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  5. e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioadalucrată, care  să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  7. g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către  medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni  anterior derulării concursului;
  8. h) curriculum vitae, model comun european.

Copiile din dosar se prezintă însoţite de originale care vor fi certificate pentru conformitate cu originalele de către secretarul comisiei de concurs.

Calendarul de desfăşurare a concursului

  • 09.11.2026  – publicare anunț
  • 10.11.2026 – 23.11.2026 (ora 14:00) –  depunerea dosarelor
  • 24.11.2026 – selecția dosarelor (ora 13:00) și afișare rezultate (ora 15:00)
  • 25.11.2026 – termen depunere contestații dosare (ora 15:00)
  • 26.11.2026  – afișare rezultate contestații dosare (ora 15:00)

Proba scrisă: 02.12.2026, ora 12:00

  • Afișare rezultate proba scrisă: 02.12.2026, ora 15:00
  • 03.12.2026 – termen depunere contestații scris (ora 15:00)
  • 04.12.2026 – afișare rezultate contestații scris (ora 15:00)
  • Proba interviu: 08.12.2026, ora 12:00 și afișare rezultate (ora 15:00)
  • 09.12.2026 – depunere contestații interviu (ora 15:00)
  • 10.12.2026 – afișare rezultate contestații interviu (ora 15:00)
  • 11.12.2026 – afișare rezultate finale (ora 15:00)

Locul desfășurării concursului: sediul Primăriei Comunei Giuvărăști, județul Olt.

Bibliografia de concurs:

  1. a) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, Partea a VI-a, Titlul I, art.365-368 Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică; Titlul III, Cap.I, art.538 – 543; Cap.III, art.549 – 553; Cap.IV, art.554 – 556
  2. b) Legea nr.53/2003 – Codul muncii(r2), Titlul I, Cap.I și Cap.II, art.1-9;
  3. c) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, Capitolul I: Dispoziții generale, Capitolul VII: Răspunderea contravențională
  4. d) Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările si completările ulterioare.
  5. e) Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 (cu modificările și completările ulterioare)

         f)Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Giuvărăști nr.65 din 05.11.2024;

Adresa de corespondență: sediul Primăriei Comunei Giuvărăști, strada Principală, nr. 101, comuna Giuvărăști, județul Olt

Telefon,fax: 0249/535601

e-mail: primaria.giuvarasti@yahoo.com

Persoană de contact: Giulea Marius-George, secretar general al comunei

Primar,

PANĂ DANIEL

Contact / Angajator
Angajator
Primăria Comunei Giuvărăști
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top