Șofer
Primăria comunei Ipotești, județul Suceava anunță organizarea concursului/examenului de recrutare pentru ocuparea funcției contractuale vacante de execuție de Șofer, nivel studii medii sau școală profesională pe perioadă nedeterminată cu durată normală a timpului de muncă de 8ore/zi, 40 ore/săptămână, din cadrul Serviciului public de pază comunală și salubrizare al Aparatului de specialitate al primarului comunei Ipotești, județul Suceava.
I.Condiții generale:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiții specifice pentru ocuparea postului:
Studii: Medii sau certificat de calificare profesională (studii liceale sau școală profesională dovedite cu diplomă/certificat de absolvire).
- Permis de conducere: Categoriile B și C, CE în stare de valabilitate. Cerința este obligatorie, fiind determinată de necesitatea deservirii autospecialelor din dotarea serviciului
- Vechime în muncă: Minimum 10 ani în funcția de șofer autospeciale / autovehicule grele din categoria C (dovedită cu extras Revisal și adeverințe de la foștii angajatori).
- Avize obligatorii (Siguranța Transporturilor):
- Fișă medicală cu mențiunea „Apt” pentru funcția de „Șofer profesionist – personal cu atribuții în siguranța transporturilor”, eliberată de o comisie medicală autorizată de Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății.
- Aviz psihologic cu mențiunea „Apt” pentru funcția de „Șofer transport marfă / speciale (siguranța transporturilor)”, eliberat de un psiholog autorizat de Ministerul Transporturilor.
Calendarul de desfășurare a concursului:
Publicarea anunțului: 14.09.2026
Depunerea dosarelor de concurs: 14.09.2026-25.09.2026 (inclusiv)-ora 14,00;
Selecția dosarelor de concurs: 28.09.2026;
Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs: 29.09.2026-ora 14,00;
Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de concurs: 30.09.2026-ora 14,00;
Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor la selecția dosarelor de concurs:01.10.2026-ora 14,00;
Susținerea probei scrise: 06.10.2026 – ora 10,00- la sediul Primăriei comunei Ipotești – sala de ședințe;
Afișarea rezultatelor probei scrise: 06.10.2026-ora 15,00;
Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei scrise: 07.10.2026-ora 15,00;
Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor la proba scrisă: 08.10.2026- ora 15,00;
Susținerea probei practice: 09.10.2026- ora 10,00 –Parc auto/Garaj- traseu – str. Remizei, Ipotești;
Afișarea rezultatelor probei practice: 09.10.2026 – ora 15.00;
Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei practice: 12.10.2026 –ora 15,00;
Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor la proba practică: 13.10.2026 – ora 15,00;
Susținerea probei interviu: 14.10.2026 -ora 10,00 – la sediul Primăriei comunei Ipotești – sala de ședințe;
Afișarea rezultatelor probei interviu: 14.10.2026- ora 14,00;
Depunerea contestațiilor privind rezultatele probei interviu: 15.10.2026 -ora 14,00;
Afișarea rezultatelor privind soluționarea contestațiilor la rezultatele probei interviu: 16.10.2026-ora 14,00;
Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 16.10.2026-ora 15,00;
Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei comunei Ipotești, strada Mihai Viteazu, nr. 54, județul Suceava, Compartiment Resurse Umane, telefon 0230/525501, interior 111, fax. 0230/534566, e-mail: contact@primariaipotesti.ro/resurse-umane@primariaipotesti.ro.
