Sef centru gradul II
Direcţia de Asistenţă Socială Focşani cu sediul în Focşani str. Cuza Vodă nr. 9A, în conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. XXII alin. (2) lit. a) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile Legii nr. 142/2026 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post vacant de șef centru gradul II la Serviciul social “Centru de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice” al Direcției de Asistență Socială Focșani, nou înființat în cadrul programului de interes național derulat de PNRR/2023/C13/MMSS/14, Centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, Componenta 13 reforme sociale, investiția 14 crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice.
- Condiţii de participare la concurs:
Condiţii generale pentru ocuparea a postului:
Candidații trebuie să îndeplineasca condițiile prevăzute la art. 15 al Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, aprobat prin HG nr. 1336 / 2022, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării unei funcții contractuale de conducere – șef centru gradul II, 1 post sunt:
– studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul psihologie, asistență socială sau sociologie, cu vechime/experiență de minimum doi ani în domeniul serviciilor sociale, sau absolvenți cu diplomă de licență ai învățământului superior în domeniul juridic, medical, economic sau al științelor administrative, cu vechime/experiență de minimum trei ani în domeniul serviciilor sociale, conform Hotărârii nr. 268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
– dovada vechimii/experienţei în domeniul serviciilor sociale presupune desfăşurarea/participarea la cel puţin una dintre etapele procesului de acordare a serviciilor sociale prevăzute la art. 46 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– document de evaluare psihiatrică (certificat, adeverință eliberat/ă de medicul psihiatru) favorabil exercitării funcției (conform prevederilor art. 121 alin. (4) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare).
Concursul/examenul se va desfăşura la sediul Direcției de Asistență Socială Focşani, str.Cuza-Vodă nr. 9A, Focșani sau în altă locație, care va fi afișată ulterior, în funcție de numărul dosarelor de concurs care vor fi selecționate.
- B) Dosarul de concurs, care se va depune în perioada 01.09.2026 – 14.09.2026, va conţine următoarele documente:
- a) formular de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare (se completează în momentul depunerii dosarului);
- b) copia actului de identitate și a certificatului de căsătorie/sentință de divorț (după caz) sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică, după caz;
- d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- f) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- g) curriculum vitae;
- h) adeverință din care să rezulte că persoana verificată se află sau nu în baza de date a abuzatorilor sexuali, respectiv un certificat de integrare comportamentală, emisă de Evidența
Informatizată a Cazierului Judiciar, conform art.18 din Legea nr.118/2019, privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul cazierului judiciar candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării probei scrise.
Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
- C) Calendarul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de șef centru gradul II:
– perioadă depunere dosare înscriere concurs: 01.09.2026 – 14.09.2026, ora 16:00;
– selecţie dosare: 15.09.2026- 16.09.2026;
– afişare rezultat selecţie dosare: 17.09.2026 ora 16:00;
– dată limită depunere contestaţie rezultat selecţie dosare: 18.09.2026, ora 13:00;
– afişare rezultate contestaţii selecţie dosare: 21.09.2026, ora 13:00;
– data și locul desfăşurării probei scrise pentru postul definitiv vacant de șef centru gradul II: 22.09.2026, ora 09:00, la Direcția de Asistență Socială Focșani, strada Cuza-Vodă, nr. 9A;
– afişare rezultate proba scrisă: 23.09.2026, ora 16:00;
– dată şi oră limită depunere contestaţii probă scrisă: 24.09.2026, ora 16:00;
– afişare rezultate contestaţii proba scrisă: 25.09.2026, ora 13:00;
– dată și locul desfășurării probei interviu pentru postul definitiv vacant de șef centru gradul II: 28.09.2026, ora 09:00, la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani, strada Cuza-Vodă, nr. 9A, Focșani.
– afișare rezultate interviu: 29.09.2026, ora 16:00;
– dată și oră limită depunere contestații interviu: 30.09.2026, ora 16:00;
– afișare rezultat contestații probă interviu: 01.10.2026, ora 16:00;
– afișare rezultate finale: 02.10.2026.
Relaţii suplimentare: la sediul instituţiei, Serviciul resurse umane – secretarul comisiei de concurs, pe site-ul instituţiei (https://das-focsani.ro/ – secțiunea CARIERĂ) sau la telefon 0337.101.055.
