Secretar de redacţie
Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, cu sediul în Calea Victoriei nr. 196, sector 1, București, în baza prevederilor H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, anunță scoaterea la concurs a unui post de redactor, funcție de execuție, normă întreagă pe perioadă nedeterminată.
I. Condiții generale
Poate participa la concurs orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin.
- și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene.
- cunoaște limba română, scris și vorbit.
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post, incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
II. Cerințe specifice
- studii superioare în științe umaniste (de preferință istoria artei, istorie, filologie);
- cunoașterea a două limbi de circulație la nivel avansat;
- cunoașterea unei limbi a izvoarelor constituie un avantaj;
- eficiență în operarea cu programele Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Access) și Open Office, probate prin activitatea anterioară;
- cunoașterea sumarului revistelor editate de institut, prezent pe site-ul istoria-artei.ro, în vederea optimei integrări în activitățile de editare științifică ale Institutului;
- eficiență în operarea cu programe de manipulare a
Atribuții specifice postului, stabilite pe baza fișei de post:
- atribuții de redactare, corectură, tehnoredactare computerizată și editare
- atribuții de referent pentru publicații de specialitate (achiziții, schimburi academice, donații, ).
III. Bibliografia
- Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ed. a III-a, coord. Ioana Vintilă- Rădulescu, București, Editura Univers Enciclopedic,
- Ghid de bune practici în activitatea editorială, Tudor-Vlad Popescu, Asociația Uniunea Editorilor din România, 2013.
- Gramatica de bază a limbii române, coord. Gabriela Pană Dindelegan, București, Ed. Univers Enciclopedic Gold, ediția a II-a,
- Norme de editare și de etică ale publicațiilor Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” (accesibile pe site- ul institutului).
- Strat, Cătălin, Manualul redactorului de carte. Introducere în teoria și practica redactării, Asociația Uniunea Editorilor din România, București,
- Regulamentul de organizare și funcționare și Regulamentul intern al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” (disponibile la istoria-artei.ro).
- Dicționar de arta – Forme, tehnici, stiluri artistice, Ed. Meridiane, București 1995, vol I si
- Dicționar de termeni muzicali, Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Enciclopedică București 2008.
IV. Tematica
- Teoria și practica redactării textelor științifice.
- Normele generale de editare a unui text științific multilingv brut (scrierea numelor proprii, redarea numeralelor și a unităților de măsură, folosirea abrevierilor, întocmirea notelor de subsol și a bibliografiilor, scrierea legendelor pentru ilustrațiile din revistă ).
V. Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs
- Formular de înscriere adresat directorului Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”.
- Originalul și copia actului de identitate sau orice alt document care atestă
- Originalul și copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz.
- Originalul și copia documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări.
- Originalul și copia carnetului de muncă / extras din REVISAL sau a adeverinței eliberate de angajator care să ateste vechimea în muncă și/sau în specialitatea
- Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale.
- Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată de medicul de familie cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului.
- Curriculum vitae, model comun european (semnat și datat), în
Concursul va consta în:
- Probă scrisă (din bibliografie și verificarea condițiilor specifice).
- Probă practică pentru verificarea cunoștințelor de operare PC, practica redactării textelor științifice și verificarea cunoștințelor de limbi străine.
VI. Calendarul concursului:
1. Depunerea dosarelor de înscriere – 10 august 2026 – 21 august 2026
2. Selecția dosarelor de concurs -24 august 2026 – 25 august 2026
3. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor – 25 august 2026, până la ora 16:00
4. Depunerea contestațiilor privind rezultatul selecției dosarelor -26 august 2026
5. Soluționarea contestațiilor privind rezultatul selecției dosarelor – 27 august 2026
6. Desfășurarea probei scrise / probei practice – 01 septembrie 2026
7. Afișarea rezultatelor la proba scrisă / proba practică – 01 septembrie 2026, ora 16:00
8. Depunerea contestațiilor privind rezultatul probei scrise/practice -02 septembrie 2026
9. Soluționarea contestațiilor privind rezultatul probei scrise/practice – 03 septembrie 2026
10. Desfășurarea interviului -07 septembrie 2026
11. Afișarea rezultatelor la interviu – 07 septembrie 2026, până la ora 16:00
12. Depunerea contestațiilor privind rezultatul interviului – 08 septembrie 2026
13. Soluționarea contestațiilor privind rezultatul interviului – 09 septembrie 2026
14. Afișarea rezultatelor finale ale concursului – 09 septembrie 2026[1]
Dosarele de concurs se depun la Secretariatul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu”, la sediul din Calea Victoriei nr. 196, sector 1, București.
[1] * Notă: Se afișează punctajele finale, candidatul declarat admis și procesul-verbal al comisiei.
