PSIHOLOG
- 1 post unic vacant de psiholog în cadrul Serviciului Management de Proiecte și Dezvoltare Comunitară- Centrul Social Comunitar
- Condiţii specifice prevăzute în fişa postului, aferente funcţiei contractuale de execuție de psiholog:
Studii: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul psihologiei
- Deținerea atestatului de liberă practică, emis în condițiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, precum și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin H.G. nr. 788/2005, cu modificările și completările ulterioare, este obligatorie.
- Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor depune dosarul de concurs până în data de 09.09.2026 inclusiv, ora 15,00, la Serviciul Resurse Umane Salarizare, str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), camera 217, mail: resum@dasmclujnapoca.ro, telefon; 0739-662938.
Data, ora și locul organizării selecțíei dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare – 10.09.2026, ora 09.00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2.
Data, ora şi locul organizării probei scrise: 28.09.2026, ora 10.00, municipiul Cluj-Napoca, Str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2.
Data, ora şi locul organizării interviului: 01.10.2026, ora 10.00, municipiul Cluj-Napoca, Str. Venus, FN (aleea dintre numerele 20-22), sala de ședință, etaj 2.
