Publicat
ȘG

POSTURI VACANTE CRESA

Școala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret · Suceava
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-11-10 · Termen 2026-11-24
Despre acest post

concurs pentru posturi contractuale conform H.G. 1336/2022

Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, strada Simion Florea Marian, nr. 2, județul Suceava, organizează concurs, pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale – personal didactic auxiliar/personal administrativ (nedidactic), vacante, cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, conform H.G. nr. 1336/28.10.2022, art. 30 din Legea 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, art. XXII din Legea nr. 141/2025, cu modificările și completările ulterioare:

Posturile scoase la concurs sunt:

-1 post administrator patrimoniu

-2 posturi îngrijitor

-2 posturi infirmieră

-1 post muncitor (bucătar)

-1 post muncitor întreținere

Nivelul posturilor: de execuție

Categoria de personal: didactic auxiliar/administrativ (nedidactic)

1. Condițiile generale pentru ocuparea posturilor conform art. 15 din H.G. 1336/28.10.2022:

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris, citit și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnat(ă) definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

2. Condiții specifice de participare la concurs:

1. Studii de specialitate: studii superioare economice sau de inginerie, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru funcția de economist sau inginer), pentru administrator patrimoniu; minim 10 clase absolvite, pentru celelalte posturi (studii generale sau medii, atestate cu certificat sau diplomă de absolvire, diplomă de bacalaureat ori foaie matricolă);

2. Perfecționări (specializări): cursuri de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale și specifice de igienă pentru îngrijitori/ certificat/atestat de calificare profesională pentru muncitori (bucătari)/ certificat/atestat/diplomă/adeverință de absolvire în domeniul postului pentru infirmieră; nu este cazul pentru administrator patrimoniu și muncitor întreținere;

3. Cunoștințe de operare pe calculator (necesitate și nivel): necesare pentru postul de administrator patrimoniu – operare calculator, nivel mediu, verificate în cadrul probei practice; nu este cazul pentru celelalte posturi;

4. Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: nu este cazul;

5. Abilități, calități și aptitudini necesare:

-seriozitate, respect pentru cei din jur, rezistență la efort fizic;

-abilități pentru munca în echipă;

-abilități în realizarea cerințelor practice;

-abilități de comunicare;

-disponibilitate la program flexibil.

6. Cerințe specifice: nu este cazul;

7. Competența managerială: nu este cazul;

8. Vechime în muncă:

– minim 1 an la bucătari

– nu este cazul la administrator patrimoniu, îngrijitori, infirmieri și muncitor întreținere

3. Atribuții generale specifice posturilor (extras din fișa postului):

3.1 Pentru postul de administrator patrimoniu:

Organizează și urmărește administrarea, păstrarea și întreținerea patrimoniului unității și a structurilor arondate;

Participă la recepția bunurilor și lucrărilor și întocmește/verifică documentele administrative aferente, în limitele atribuțiilor;

Ține evidențele bunurilor și materialelor încredințate, potrivit procedurilor interne, și sprijină inventarierea patrimoniului;

Monitorizează necesarul de materiale, reparații și servicii și formulează referate de necesitate;

Urmărește activitatea personalului administrativ în limitele responsabilităților stabilite prin fișa postului și deciziile conducerii;

Asigură materia primă necesară preparării hranei pentru ziua respectivă potrivit meniului săptămânal;

Respectă regulile privind securitatea muncii, prevenirea incendiilor, protecția datelor și utilizarea fondurilor și bunurilor publice

Verifică periodic starea clădirii, a instalațiilor sanitare, electrice și termice, a mobilierului, echipamentelor și spațiilor de joacă, semnalând conducerii unității deficiențele constatate.

Urmărește efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații curente, în limitele competențelor stabilite și ale fondurilor aprobate.

Monitorizează funcționarea echipamentelor și instalațiilor utilizate în creșă și solicită intervenții de specialitate în cazul defecțiunilor.

Asigură evidența și păstrarea documentelor administrative referitoare la bunurile, echipamentele și materialele aflate în gestiunea sa.

Centralizează necesarul zilnic de alimente pentru prepararea hranei antepreșcolarilor, în funcție de numărul de copii prezenți și de meniul aprobat.

Organizează și urmărește aprovizionarea cu produse alimentare, în conformitate cu necesarul stabilit, contractele încheiate și procedurile interne.

 3.2 Pentru postul de îngrijitor:

Sprijină personalul responsabil în realizarea activităților de îngrijire și igienă individuală a antepreșcolarilor, cu respectarea particularităților de vârstă și a normelor igienico-sanitare.

Acordă sprijin antepreșcolarilor la utilizarea grupurilor sanitare, la spălarea mâinilor și la formarea deprinderilor elementare de igienă personală.

Participă, în limita atribuțiilor stabilite și a instruirii primite, la schimbarea scutecelor și a îmbrăcămintei murdare, asigurând igienizarea corespunzătoare a spațiilor și materialelor utilizate.

Asigură colectarea și depozitarea temporară a scutecelor și a materialelor de igienă utilizate, în recipiente special destinate, respectând normele sanitare.

Efectuează curățenia și dezinfecția tuturor spațiilor interioare și exterioare, inclusiv a jucăriilor și elementelor de joacă exterioare;

Efectuează aerisirea spațiilor dimineața și pe parcursul zilei, așa cum este prevăzut în Graficul de curățenie și dezinfecție;

Efectuează la sfârșitul programului dezinfecția cu lămpile UVC;

Sprijină, la sosire și la plecare, antepreșcolarii la îmbrăcat și încălțat, la aranjat hăinuțele în vestiare;

Înlocuiește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie lenjeria de pat în grupă;

Asigură spălarea, clătirea, dezinfectarea, după caz, și centrifugarea lenjeriei și a celorlalte materiale textile, utilizând mașinile de spălat și produsele specifice, conform instrucțiunilor de utilizare.

Respectă programul de spălare și igienizare a lenjeriei, stabilit la nivelul unității, astfel încât să fie asigurat permanent necesarul de lenjerie curată pentru antepreșcolari.

3.3 Pentru postul de infirmieră:

Asigură efectuarea zilnică a activităților de igienă individuală a antepreșcolarilor, în funcție de vârsta, particularitățile și nevoile fiecărui copil.

Efectuează schimbarea scutecelor și a îmbrăcămintei ori de câte ori este necesar, respectând normele de igienă și prevenire a contaminării.

Sprijină antepreșcolarii în utilizarea oliței sau a toaletei și în formarea deprinderilor de igienă personală.

Asigură spălarea mâinilor și a feței copiilor înainte și după servirea mesei, după utilizarea toaletei și ori de câte ori este necesar.

Verifică starea de curățenie a îmbrăcămintei și încălțămintei copiilor și asigură schimbarea articolelor murdare sau umede, utilizând hainele de rezervă disponibile.

Participă la distribuirea și servirea hranei copiilor, potrivit organizării interne a creșei și normelor igienico-sanitare.

Acordă sprijin individualizat antepreșcolarilor care nu se pot alimenta singuri, respectând ritmul și particularitățile de dezvoltare ale acestora.

Pregătește antepreșcolarii pentru programul de somn, acordând sprijin la dezbrăcare, schimbarea îmbrăcămintei și efectuarea igienei personale.

Asigură așezarea copiilor în paturile individuale, respectând condițiile de siguranță și confort.

Supraveghează permanent copiii în timpul somnului de zi, conform organizării și responsabilităților stabilite la nivelul creșei.

Colaborează permanent cu educatorii, personalul medical și ceilalți angajați pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de îngrijire și siguranță.

3.4 Pentru postul de muncitor (bucătar):

Asigură prepararea și servirea hranei;

Preia zilnic de la administrator materia primă necesară preparării hranei pentru ziua respectivă potrivit meniului săptămânal;

Verifică dacă alimentele primite, care urmează să fie introduse în meniul zilnic, corespund din punct de vedere al termenului de garanție și face evaluarea organoleptică, sesizând orice neconformitate;

Asigură servirea la timp a hranei, cu respectarea orelor prestabilite, răspunde de corecta împărțire a porțiilor și verifică organoleptic calitatea mâncării preparate.

Urmărește fluxul corect al alimentelor, al vaselor murdare și rezidurilor alimentare cu evitarea încrucișării circuitelor salubre cu cele insalubre;

Verifică zilnic concordanța dintre cantitățile de materii prime primite, meniul aprobat și numărul de porții ce urmează a fi preparate.

Semnează documentele de predare-primire a alimentelor, potrivit procedurilor de gestiune stabilite la nivelul unității.

Completează registrele și fișele de monitorizare care îi revin, referitoare la temperaturi, igienizare, probe alimentare și alte operațiuni specifice blocului alimentar.

Semnalează administratorului de patrimoniu necesarul de materiale de curățenie, ustensile, echipamente și produse consumabile pentru desfășurarea activității.

Utilizează responsabil materiile prime, evitând risipa alimentară, fără a modifica nejustificat gramajele sau meniul aprobat.

3.5 Pentru postul de muncitor întreținere:

Execută lucrări curente de întreținere și reparații minore la clădiri, mobilier, uși, ferestre și dotări, în limitele competenței și autorizărilor deținute;

Verifică periodic starea spațiilor și instalațiilor și semnalează imediat defecțiunile ori riscurile;

Întreține curțile, aleile și spațiile exterioare, inclusiv intervenții sezoniere;

Utilizează corect uneltele, materialele și echipamentul individual de protecție; respectă normele SSM și PSI;

Nu execută intervenții la instalații electrice, de gaze sau alte instalații reglementate fără autorizarea necesară.

Supraveghează, în timpul programului de lucru, accesul persoanelor în incinta creșei, potrivit procedurii interne de acces.

Verifică respectarea regulilor privind intrarea și ieșirea persoanelor din unitate și informează personalul responsabil cu privire la prezența persoanelor neautorizate.

Îndeplinește alte sarcini specifice postului, dispuse de conducerea unității, în limitele competențelor și prevederilor legale.

4. Acte necesare pentru înscrierea la concurs:

Documente solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:

a) Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la Anexa nr. 2 din H.G. 1336/2022;

b) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

e) Copia carnetului de muncă/raport salariat REVISAL sau, după caz, o adeverință în original eliberată de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f) Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

i) Curriculum vitae, model comun european;

PRECIZĂRI:

Modelul orientativ al adeverinței menționate la lit. e) este prevăzut în Anexa nr. 3 din H.G. 1336/2022.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 1336/2022 se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

Documentul prevăzut la lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului pentru ocuparea postului vacant, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele, în ordinea enumerată mai sus, iar filele trebuie numerotate, numărul de file va fi consemnat în opis.

NOTĂ: Opisul dosarului se întocmește în 2 exemplare, un exemplar se restituie candidatului cu număr de înregistrare. Actele prevăzute la lit. b)-e) vor fi prezentate în original, în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Dosarele de concurs se depun la secretariatul Școlii Gimnaziale Petru Mușat Siret  str. Simion Florea Marian nr.2 jud. Suceava, tel. 0230280895 email: musatsiret@yahoo.com, conform graficului, între orele 900-1500, în zilele lucrătoare.

Termenul de depunere a dosarelor (10 zile lucrătoare de la afișare): 11.11.2026-24.11.2026, interval orar 9.00-15.00 în zilele lucrătoare, la sediul instituției.

5. Tematica concursului:

5.1 Tematica de concurs pentru postul de Îngrijitor – (întocmită în baza bibliografiei conform art.17 alin.4 din HG 1336/2022):

•         Drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor

•         Contractul individual de muncă: încheiere, modificare, suspendare și încetare

•         Timpul de muncă și timpul de odihnă

•         Norme privind disciplina muncii și răspunderea disciplinară

•         Obligațiile angajatorului privind siguranța la locul de muncă

•         Obligațiile angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă

•         Măsuri de prevenire a accidentelor de muncă

•         Utilizarea echipamentului individual de protecție

•         Reguli generale privind apărarea împotriva incendiilor

•         Măsuri de prevenire a incendiilor în instituții publice

•         Comportamentul în caz de incendiu

•         Utilizarea stingătoarelor și a altor mijloace de primă intervenție

•         Organizarea și funcționarea creșelor

•         Norme de igienă în creșe: spații, grupuri sanitare, mobilier, jucării și spații de joacă

•         Norme tehnice privind curățarea și dezinfecția spațiilor și a suprafețelor

•         Proceduri de dezinfecție a mâinilor

•         Produse și metode recomandate pentru curățenie și dezinfecție

•         Sprijinirea antepreșcolarilor la igiena individuală, la utilizarea grupurilor sanitare și la schimbarea scutecelor și a îmbrăcămintei, în limita atribuțiilor

•         Colectarea și depozitarea temporară a scutecelor și a materialelor de igienă utilizate

•         Igiena lenjeriei și a materialelor textile: schimbare, spălare, dezinfecție și depozitare

•         Cunoașterea și respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF) al unității

•         Respectarea Regulamentului Intern (RI): disciplină, program, comportament

•         Relaționarea cu copiii, cadrele didactice și ceilalți angajați

5.2 Tematica de concurs pentru postul de Muncitor (bucătar) – (întocmită în baza bibliografiei conform art.17 alin.4 din HG 1336/2022):

•         Reguli generale de igienă pentru produsele alimentare

•         Igiena personalului care manipulează alimente

•         Igiena spațiilor, echipamentelor și ustensilelor

•         Recepția alimentelor: termene de valabilitate, evaluare organoleptică, sesizarea neconformităților

•         Condiții de depozitare și manipulare a alimentelor

•         Prevenirea contaminării încrucișate; fluxul alimentelor, al vaselor murdare și al resturilor alimentare

•         Norme de igienă aplicabile blocului alimentar din unitățile pentru copii

•         Cerințe privind curățarea, dezinfectarea și igienizarea spațiilor și ustensilelor

•         Programul și frecvența curățeniei în blocul alimentar

•         Principii de bază ale alimentației sănătoase pentru copii

•         Produse nerecomandate preșcolarilor și școlarilor (alimente cu conținut ridicat de zahăr, sare, grăsimi)

•         Respectarea meniului aprobat, a gramajelor și a numărului de porții

•         Reguli de preparare și servire a alimentelor în condiții de igienă

•         Evidențe în blocul alimentar: documente de predare-primire, registre și fișe de monitorizare (temperaturi, igienizare, probe alimentare)

•         Rolul bucătarului în asigurarea alimentației sănătoase și sigure

•         Obligațiile angajatorilor și angajaților privind securitatea și sănătatea la locul de muncă

•         Măsuri de prevenire a accidentelor și riscurilor profesionale în bucătărie (tăieturi, arsuri, alunecări etc.)

•         Utilizarea corectă a echipamentului individual de protecție (bonetă, halat, mănuși)

•         Instruirea periodică în domeniul SSM

•         Măsuri de prevenire și protecție împotriva incendiilor în blocul alimentar

•         Comportamentul și intervenția în caz de incendiu

•         Utilizarea stingătoarelor și a altor mijloace de primă intervenție

•         Drepturile și obligațiile salariatului; disciplina muncii

•         Cunoașterea și respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF)

•         Respectarea Regulamentului Intern (RI): disciplină, program, comportament

5.3 Tematica de concurs pentru postul de administrator patrimoniu – (întocmită în baza bibliografiei conform art.17 alin.4 din HG 1336/2022):

•         Organizarea și funcționarea creșelor și a unităților de învățământ preuniversitar

•         Atribuțiile administratorului de patrimoniu; organizarea și urmărirea activității personalului administrativ

•         Administrarea, păstrarea și întreținerea patrimoniului și a bazei materiale

•         Recepția bunurilor și a lucrărilor; documente aferente

•         Inventarierea patrimoniului: organizare, comisia de inventariere, liste de inventariere, valorificarea rezultatelor

•         Documente financiar-contabile privind gestiunea: nota de recepție și constatare de diferențe, bonul de consum, bonul de predare-transfer-restituire, fișa de magazie, lista de inventariere

•         Angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în gestionarea bunurilor

•         Identificarea și centralizarea necesarului de materiale, reparații și servicii; referatul de necesitate

•         Achiziții publice: principii, achiziția directă, utilizarea sistemului electronic de achiziții publice (SEAP/SICAP)

•         Aprovizionarea cu alimente: centralizarea necesarului zilnic în funcție de numărul de copii și de meniul aprobat; predarea-primirea materiilor prime

•         Verificarea clădirii, a instalațiilor sanitare, electrice și termice, a mobilierului, echipamentelor și spațiilor de joacă; urmărirea lucrărilor de întreținere și reparații curente

•         Condiții igienico-sanitare și siguranța copiilor în creșă

•         Control intern managerial: proceduri, responsabilități, gestionarea riscurilor

•         Protecția datelor cu caracter personal

•         Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor privind securitatea și sănătatea în muncă

•         Prevenirea incendiilor; comportamentul și intervenția în caz de incendiu

•         Drepturile și obligațiile salariatului; răspunderea disciplinară și răspunderea patrimonială

•         Cunoașterea și respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF)

•         Respectarea Regulamentului Intern (RI): disciplină, program, comportament

5.4 Tematica de concurs pentru postul de infirmieră – (întocmită în baza bibliografiei conform art.17 alin.4 din HG 1336/2022):

•         Norme de igienă pentru unitățile de educație și îngrijire a copiilor

•         Igiena spațiilor, grupurilor sanitare, dormitoarelor și locurilor de joacă

•         Igiena alimentației și a personalului din unități

•         Măsuri de prevenire și control al bolilor transmisibile

•         Rolul și atribuțiile infirmierei în unitățile de educație timpurie

•         Tehnici de igienă personală și igienă a mediului

•         Igiena copilului antepreșcolar

•         Schimbarea scutecelor și a îmbrăcămintei; formarea deprinderilor elementare de igienă

•         Servirea hranei și sprijinirea copiilor care nu se pot alimenta singuri

•         Pregătirea pentru somn și supravegherea copiilor în timpul somnului

•         Recunoașterea semnelor de îmbolnăvire și informarea personalului medical

•         Obligațiile angajatorului și ale angajaților privind securitatea și sănătatea la locul de muncă

•         Măsuri de prevenire a accidentelor și riscurilor profesionale

•         Utilizarea echipamentului individual de protecție

•         Instruirea periodică în domeniul SSM

•         Organizarea și funcționarea creșelor și a altor unități de educație timpurie

•         Drepturile și obligațiile personalului din unități de educație și îngrijire

•         Norme privind siguranța și protecția copiilor; prevenirea abuzului, neglijării și discriminării

•         Reguli generale pentru apărarea împotriva incendiilor în unități de educație și îngrijire

•         Comportamentul și intervenția în caz de incendiu

•         Utilizarea stingătoarelor și a altor mijloace de primă intervenție

•         Cunoașterea și respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF)

•         Respectarea Regulamentului Intern (RI): disciplină, program, comportament

•         Relaționarea cu copiii, cadrele didactice și ceilalți angajați

5.5 Tematica de concurs pentru postul de Muncitor Întreținere – (întocmită în baza bibliografiei conform art.17 alin.4 din HG 1336/2022):

•         Organizarea activității în creșă; atribuțiile muncitorului de întreținere și relațiile de subordonare

•         Lucrări curente de întreținere și reparații minore la clădiri, mobilier, uși, ferestre și dotări

•         Limitele competenței: interdicția intervențiilor la instalații electrice, de gaze sau alte instalații reglementate fără autorizarea necesară

•         Verificarea periodică a spațiilor și instalațiilor; semnalarea defecțiunilor și a riscurilor

•         Siguranța mobilierului și a echipamentelor de joacă pentru copii

•         Întreținerea curților, aleilor și spațiilor exterioare; intervenții sezoniere

•         Norme de igienă privind spațiile creșei; protejarea copiilor pe durata lucrărilor

•         Utilizarea corectă și depozitarea în siguranță a uneltelor, materialelor și echipamentelor de muncă

•         Utilizarea echipamentului individual de protecție

•         Obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor privind securitatea și sănătatea în muncă; prevenirea accidentelor

•         Reguli de prevenire a incendiilor; comportamentul și intervenția în caz de incendiu

•         Utilizarea stingătoarelor și a altor mijloace de primă intervenție

•         Supravegherea accesului persoanelor în incinta creșei; informarea cu privire la prezența persoanelor neautorizate

•         Drepturile și obligațiile salariatului; disciplina muncii

•         Cunoașterea și respectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF)

•         Respectarea Regulamentului Intern (RI): disciplină, program, comportament

6. Bibliografia pentru concurs:

6.1 Bibliografie pentru postul de Îngrijitor:

1. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4. Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

5. Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și completările ulterioare;

6. Ordinul ministrului sănătății nr. 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia, cu modificările și completările ulterioare – prevederile privind curățarea, dezinfecția și dezinfecția mâinilor;

7. Regulamentul de organizare și funcționare (R.O.F.) și Regulamentul intern (R.I.) ale unității, puse la dispoziția candidaților.

6.2 Bibliografie pentru postul de Muncitor (bucătar):

1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind igiena produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare;

2. Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

4. Ordinul ministrului sănătății nr. 541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți în unitățile de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

5. Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și completările ulterioare;

6. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

7. Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

9. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

10. Regulamentul de organizare și funcționare (R.O.F.) și Regulamentul intern (R.I.) ale unității, puse la dispoziția candidaților.

6.3 Bibliografie pentru postul de Administrator Patrimoniu:

1. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare – dispozițiile privind organizarea unităților de învățământ, patrimoniul și personalul;

2. Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și completările ulterioare;

3. Ordinul ministrului educației nr. 5726/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

4. Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

5. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare;

6. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare;

7. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

9. Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

10. Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare;

11. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (Regulamentul general privind protecția datelor);

12. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

13. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

14. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

15. Regulamentul de organizare și funcționare (R.O.F.) și Regulamentul intern (R.I.) ale unității, puse la dispoziția candidaților.

6.4 Bibliografie pentru postul de Infirmieră:

1. Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

2. Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și completările ulterioare;

3. Noțiuni fundamentale de igienă – Dr. Nicolae Poll și Adriana Șerban (privind unitățile pentru ocrotirea și îngrijirea copiilor antepreșcolari);

4. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare – dispozițiile aplicabile educației timpurii antepreșcolare și personalului;

6. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

7. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

9. Regulamentul de organizare și funcționare (R.O.F.) și Regulamentul intern (R.I.) ale unității, puse la dispoziția candidaților.

6.5 Bibliografie pentru postul de Muncitor Întreținere:

1. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;

3. Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare;

4. Hotărârea Guvernului nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare;

5. Hotărârea Guvernului nr. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, cu modificările și completările ulterioare;

6. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

7. Ordinul ministrului sănătății nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare;

8. Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, cu modificările și completările ulterioare;

9. Regulamentul de organizare și funcționare (R.O.F.), Regulamentul intern (R.I.) și procedura internă privind accesul persoanelor în unitate, puse la dispoziția candidaților.

7. Probe de concurs:

a) Selecția dosarelor de înscriere;

b) Proba scrisă

c) Proba practică;

d) Interviul.

7.1 Conținutul și evaluarea probelor

Nr.crt. Denumire probă Criterii de evaluare Punctaj
1. Selecție dosare Dosare complete și conform cerințelor; Admis/Respins
2. Proba scrisă Cunoștințe privind legislația specifică postului și bibliografia afișată 100 puncte (punctaj maxim)

Sunt declarați admiși candidații care au obținut minim 50 puncte

3. Proba practică a) capacitatea de adaptare;

b) capacitatea de gestionare a situațiilor dificile;

c) îndemânare și abilitate în realizarea cerințelor practice;

d) capacitatea de comunicare;

e) capacitatea de gestionare a resurselor alocate pentru desfășurarea probei practice.

100 puncte (punctaj maxim)

Sunt declarați admiși candidații care au obținut minim 50 puncte

4. Interviul a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;

b) capacitatea de analiză și sinteză;

c) motivația candidatului;

d) comportamentul în situațiile de criză;

e) abilități de comunicare;

f) inițiativă și creativitate.

100 puncte (punctaj maxim)

Sunt declarați admiși candidații care au obținut minim 50 puncte

 

✓    NOTĂ: Punctajul minim de promovare a fiecărei probe este de 50 puncte.

Candidații care nu obțin minim 50 puncte la fiecare probă de concurs nu pot participa la proba următoare. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la fiecare probă. Se consideră admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj, dintre candidații care au concurat pentru postul vacant cu condiția ca acesta să fi obținut punctajul minim necesar (conform H.G. nr. 1336/28.10.2022).

8. Graficul de desfășurare a concursului și dispoziții finale:

Concursul se va desfășura la sediul Școlii Gimnaziale Petru Mușat Siret    conform graficului de mai jos:

Etapa de concurs Data / perioada
Publicarea anunțului 10.11.2026
Depunerea dosarelor de concurs 11.11.2026-24.11.2026 (zile lucrătoare) interval orar 09.00-15.00
Selecția dosarelor de către Comisia de concurs 25-26.11.2026 începând cu ora 09.00
Afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor 27.11.2026 ora 16.00
Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor 02.12.2026 interval orar 09.00-12.00
Soluționarea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor 02.12.2026 ora 14.00
Afișarea rezultatelor selecției dosarelor după soluționarea contestațiilor 02.12.2026 ora 16.00
Probă scrisă 04.12.2026

– ora 09.00 pentru posturile de muncitor (bucătar), infirmieră, muncitor întreținere

– ora 14.00 pentru îngrijitor, administrator patrimoniu

Afișarea rezultatelor privind rezultatul probei scrise 07.12.2026 ora 15.00
Depunerea contestațiilor privind rezultatul probei scrise 08.12.2026 interval orar 09.00-15.00
Soluționarea contestațiilor probei scrise 08.12.2026 ora 16.00
Afișarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor 08.12.2026 ora 16.30
Proba practică 11.12.2026

– ora 09.00 pentru posturile de muncitor (bucătar), infirmieră, muncitor întreținere

– ora 14.00 pentru îngrijitor și administrator patrimoniu

Afișarea rezultatelor privind rezultatul probei practice 14.12.2026 ora 15.00
Depunerea contestațiilor privind rezultatul probei practice 15.12.2026 interval orar 09.00-15.00
Soluționarea contestațiilor probei practice 16.12.2026 ora 15.00
Afișarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor 16.12.2026 ora 16.00
Interviul 17.12.2026

– ora 09.00 pentru posturile de muncitor (bucătar), infirmieră, muncitor întreținere

– ora 14.00 pentru îngrijitor și administrator patrimoniu

Afișarea rezultatelor privind interviul 18.12.2026 ora 14.00
Depunerea contestațiilor privind interviul 21.12.2026 interval orar 09.00-14.00
Soluționarea contestațiilor privind interviul 22.12.2026 ora 15.00
Afișarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor privind interviul 22.12.2026 ora 16.00
Afișarea rezultatelor finale 23.12.2026 ora 16.00

Dosarele de înscriere la concurs se depun la secretariatul  Școlii Gimnaziale Petru Mușat Siret, conform graficului, între orele 900-1500 în zilele lucrătoare.

Informațiile suplimentare se pot obține în zilele lucrătoare, telefonic la nr. 0230-280895, personal la secretariatul unității de învățământ, pe adresa de e-mail: musatsiret@yahoo.com

Director,                                                                                                            Secretar

Prof. Burlică Alina                                                                                      Cojocariu Cristina

Contact / Angajator
Angajator
Școala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top