MUNCITOR CALIFICAT I, compartiment Întreținere
U.A.T Comuna Vâlcănești, Județul Prahova, organizează concurs pentru ocuparea
următorului post de natură contractuală: muncitor calificat I- compartiment întreținere din cadrul aparatului de specialitate al primarului ( șofer utilaje):
I.Nivelul postului: execuție
II.Denumirea postului: muncitor calificat I, post vacant, perioadă nedeterminată
III.Numărul de posturi: 1post vacant, cu normă întreagă
Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din HG 1336.2022
- a) Formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexă;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;i
- i) curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de concurs se depun la sediul instituției; informații la telefon 0244227550, sau la sediul instituției.
Termenul de depunere a dosarelor: 17 noiembrie, ora 15.00, la sediul instituției.
Condiții generale prevăzute de art. 15 din HG 1336/2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; - g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracțiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiții specifice de participare la concurs:
Nivelul studiilor: studii generale, profesionale sau medii
Vechime în muncă: min 7 ani
Alte condiții:Permis de conducere categoria B, C, E
Aviz psihologic
Disponibilitatea de a lucra peste program sau la ore neprevăzute (deszăpezire, inundații, incendii)
Concursul va consta în trei etape:
-selecția dosarelor;
– proba practică; se evaluează abilitățile de manevrare a utilajelor tractor cu remorcă, miniexcavator pe senile, executare săpături șanțuri, verificarea tehnică a utilajelor, montare/demontare accesorii specifice pentru deszăpezire
– interviul
Calendarul de desfășurare a concursului, respectiv data limita și ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
| Activitate | data | ora |
| Data publicării anunțului | 03.11.2026 | |
| Data limită de depunere a dosarelor: | 17.11.2026 | 15:00 |
| Selecția dosarelor | 18.11.2026 | 13:00 |
| Afișarea selecției dosarelor | 19.11.2026 | 13:00 |
| Termen limita contestatii ref. la selectia dosarelor | 20.11.2026 | 13:00 |
| Afișare rezultate contestații | 23.11.2026 | 15:00 |
| Proba practică | 26.11.2026 | 09:00 |
| Afișare rezultate proba practică | 26.11.2026 | 14:00 |
| Termen limită contestații proba practică | 27.11.2026 | 11:00 |
| Afișare rezultate contestații ref.la proba practică | 27.11.2026 | 15:00 |
| interviul | 02.12.2026 | 09:00 |
| Afisare rezultate la interviu | 02.12.2026 | 12:00 |
| Termen limita contestatii la proba de interviu | 02.12.2026 | 14:00 |
| Afisare rezultate la contestatii proba de interviu | 02.12.2026 | 15:00 |
| Afisare REZULTAT FINAL | 02.12.2026 | 15:30 |
Principalele atribuții conform fișei postului:
-este obligat să se prezinte la serviciu la ora fixată în program, odihnit, în ținută corespunzătoare și să respecte programul stabilit;
– să execute lucrări de deszăpezire atunci când se impune;
– să execute lucrări de curățare/decolmatare șanțuri
– să execute lucrari de întreținere a spațiilor verzi (stadion, parcuri, locuri de joacă) prin cosiri repetate și indepărtarea materialului rezultat
-să cunoască modul de verificare și întreținere a tractorului și a celorlalte utilaje pe care le folosește
– să nu consume băuturi alcoolice în timpul programului de lucru;
– să cunoască reguli generale de circulație cu autovehiculul;
– să execute transportul pe drumurile publice, a materialelor antiderapante
-pe perioada cât lucrează, se conformează sarcinilor date de conducătorul instituției;
– informează conducătorul instituției cu privire la neregulile apărute pe parcurs;
– semnează foile de parcurs și le preda în fiecare zi compartimentului financiar-contabil;
– Respectarea programului de lucru, asigurarea permanenței , astfel încât să se poată evita evantualele accidente;
– asigurarea curățeniei la locul de muncă
– respectarea normelor PSI şi prescripţiilor tehnice ISCIR, aplicabile.
– îndeplinește și alte atribuții încredințate de conducerea instituției.
