Medic şef în compartimentul asigurare medicală, grad profesional specialist medicină de familie
UNITATEA MILITARĂ 01788 LUNCA DE SUS, DIN MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, organizează concurs pentru ocuparea următorului post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, cu durata timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână și peste orele de program, ori de câte ori situația o impune, corespunzător funcțiilor contractuale de conducere:
- Medic şef în compartimentul asigurare medicală, grad profesional specialist medicină de familie, funcţie militară.
Candidaţii declaraţi câştigători în urma concursului vor fi chemaţi/rechemaţi în activitate, în corpul ofiţerilor şi vor dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile şi obligaţiile care decurg din aceasta, conform Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Gradul funcţiei – căpitan, iar gradul care poate fi obţinut la chemarea în activitate – sublocotenent.
Condiţiile generale pentru selecţionarea candidaţilor în vederea chemării/rechemării în activitate, în corpul ofiţerilor sunt cele prevăzute de art.1, alin. (1), din Anexa 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 70/25.05.2016, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 421/2016.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1, alin. (1) lit. a), c), e) – g), i), i1), i2) şi j) se declară pe propria răspundere, în cuprinsul cererii de înscriere la selecţie.
Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea posturilor sunt:
- Studii universitare absolvente cu diplomă de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior medical acreditată;
- Deţine certificat de membru al Colegiului Medicilor cu drept de liberă practică pe anul în curs, potrivit reglementărilor în vigoare;
- Este confirmat(ă) ca medic în specialitatea medicală medicină de familie, nu a fost sancţionat(ă) şi nu se află sub efectul vreunei sancţiuni dintre cele prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Are cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei. Vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca specialist;
- Postul este prevăzut cu acces la informaţii clasificate fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în situaţia în care va fi declarată ,,admis”;
Dosarele de înscriere la concurs, se depun în volum complet, personal, în perioada 25.08.2026 -03.09.2026, la sediul Unitatea Militară 01788 Lunca de Sus și va cuprinde următoarele documente:
- cerere de înscriere la selecţie adresată comandantului Unitatea Militară 01788 Lunca de Sus, document tipizat;
- copia certificatului de naştere;
- copia cărţii de identitate;
- copia certificatului de căsătorie (în cazul schimbării numelui);
- fişa de examinare medicală, document tipizat;
- fişa cu principalele date de stare civilă, document tipizat;
- certificatul de cazier judiciar;
- diploma de medic, în copie;
- copia certificatului/adeverinţei de confirmare în gradul profesional;
- copia certificatului de membru al colegiului de profil, cu drept de liberă practică, după caz, avizat pe anul în curs;
- copie după poliţa de asigurare malpraxis, după caz;
- dovada/înscrisul din care rezultă că nu a fost sancţionat de către colegiul de profil;
- adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice şi faptul că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic;
- formular de bază – date personale, document tipizat;
- acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr.3 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 869/2015;
- livretul militar sau adeverinţa eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector care atestă calitatea de rezervist şi, după caz, efectuarea pregătirii militare sau adeverinţa eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector care atestă că persoana nu are obligaţii militare şi nu deţine grad militar în rezervă;
- declaraţie pe propria răspundere privind obligativitatea de a-şi desfăşura activitatea timp de cel puţin 4 ani de la chemarea în activitate în corpul ofiţerilor, în cadrul unităţii în care va fi numit, document tipizat.
- acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fişei postului, în condiţiile în care este declarată „admis” la concurs.
Actele prevăzute a fi depuse în copie se prezintă însoţite de documentele originale pentru a fi certificate pentru conformitate cu originalul de către compartimentul resurse umane al Unitatea Militară 01788 Lunca de Sus iar documentele tipizate se asigură candidaţilor prin grija structurii care organizează selecţia.
Procedura de concurs presupune parcurgerea următoarelor etape:
- publicarea anunț – 25.08.2026;
- depunerea dosarelor de concurs se face la Unitatea Militară 01788 Lunca de Sus, în termen de 10 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ şi afișarea lui la sediul unităţii la punctul de relaţii cu publicul – 08.2026-03.09.2026;
- selecţia dosarelor de concurs şi verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la preselecţie și analiza şi evaluarea activității profesionale și științifice (D), prevăzută la anexa nr.3 din OMS nr. 166/2023, se realizează în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de înscriere la selecţie, perioadă în care candidaţii ale căror dosare sunt incomplete, le pot completa – 09.2026-07.09.2026;
- afişarea rezultatelor verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la preselecţie se afişează la sediul unităţii organizatoare în maxim 24 ore de la expirarea termenului pentru selecţia dosarelor de concurs – 09.2026, ora 15:30;
- contestaţiile privind dosarele respinse se adresează, în maxim 24 de ore, din momentul afişării rezultatului selecţiei, comandantului unităţii militare organizatoare – 08.2026, ora 15:30;
- soluţionarea contestaţiilor se face în termen de 1 zi lucrătoare de la depunerea contestaţiei – 09.2026 orele 15:30;
- afişarea rezultatelor în urma soluționării contestațiilor în termen de 1 zi lucrătoare de la soluţionarea contestațiilor – 11.09.2026 orele 08:30;
- probele eliminatorii de aptitudini (preselecție) se organizează în termen de 5 zile lucrătoare de la afişarea rezultatului în urma soluționării contestațiilor – 14.09.2026 – 18.09.2026;
- candidaţii declaraţi „admis” în urma selecţiei dosarelor de concurs vor parcurge preselecţia:
- 3 (trei) probe eliminatorii de aptitudini ce se vor desfăşura în următoarea ordine: evaluarea psihologică, evaluarea nivelului pregătirii fizice şi examinarea medicală.
- evaluarea nivelului pregătirii fizice va avea loc la sediul Statul Major al Forțelor Terestre (Unitatea Militară 02490 Bucuresti, str. Drumul Taberei nr. 7 H, sector 6), la o dată programată ulterior;
- Baremele la evaluarea nivelului pregătirii fizice sunt următoarele:
| Vârsta | Grupa I | Grupa
a II-a |
Grupa
a III-a |
Grupa
a IV-a |
Grupa
a V-a |
Grupa
a VI-a |
Grupa
a VII-a |
||
| Probe/Gen | |||||||||
| Flotări (repetări) | M | 31 | 27 | 23 | 17 | 15 | 9 | 6 | |
| F | 12 | 9 | 7 | 6 | 5 | 4 | 3 | ||
| Abdomene (repetări) | M/F | 35 | 30 | 25 | 20 | 15 | 10 | 8 | |
| Alergare (timp – minute, secunde) | 3.000 m | M | 16’15” | 17’00” | 18’00” | 19’00” | 20’00” | ||
| F | 18’15” | 19’00” | 20’00” | 22’00” | 23’00” | ||||
| 2.000 m | M | 13’30” | 14’30” | ||||||
| F | 15’30” | 16’30” | |||||||
- evaluarea psihologică va avea loc la Centrul de Investigații Sociocomportamentale a Statul Major al Forțelor Terestre (Unitatea Militară 02500 București, Bulevardul Iuliu Maniu 13, sector 6 București), la o dată programată programată ulterior;
- examinarea medicală va avea loc la Spitalul Clinic Militar de Urgență Brașov, la o dată programată ulterior;
- la fiecare probă eliminatorie participă numai candidaţii care au fost declaraţi „admis” la proba anterioară;
- desfăşurarea probei eliminatorii de evaluare a nivelului pregătirii fizice se înregistrează cu mijloace audio-video;
- candidaţii declaraţi „apt” şi „admis” în urma desfăşurării tuturor probelor de aptitudini pot participa la concursul pentru ocuparea postului vacant, care constă în parcurgerea unei probe teoretice şi a unei probe practice;
- depunerea fişelor medicale de către candidații declarați „apt” la sediul unității, în termen de 1 zi lucrătoare de la încheierea examinării medicale;
- afişarea rezultatelor probelor eliminatorii de aptitudini (preselecție), se face în termen de 1 zi lucrătoare de la încheierea preselecţiei – 09.2026;
- probele eliminatorii de aptitudini nu se contestă;
- susţinerea probei scrise (A), are loc în termen de cel puțin 15 zile lucrătoare de la publicarea anunțului – 09.2026, ora 09:00.
- afișarea rezultatelor la proba scrisă, are loc în termen de 24 de ore de la finalizarea probei, 09.2026 ora 15:30;
- depunerea eventualelor contestaţii la proba scrisă, de face în termen de maxim 24 de ore de la anunţarea punctajului la proba scrisă – 09.2026, ora 15:30;
- soluţionarea eventualelor contestaţii la proba scrisă, comunicare, în scris, candidatului a rezultatului în urma soluționării contestației se face în termen de maxim 24 de ore de la depunerea contestațiilor – 09.2026, până la ora 15:30;
- afișarea rezultatelor în urma contestațiilor la proba scrisă are loc în termen de maxim 24 de ore de la soluționarea contestațiilor la proba scrisă – 09.2026 până la ora 15:30;
- susţinerea probei clinice (practice) (B), are loc în termen de 1 zi lcrătoare, de la expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor la proba scrisă – 09.2026;
- depunerea eventualelor contestaţii la proba clinică (practică) (B) are loc în termen de maxim 24 de ore de la anunţarea punctajului la proba clinică (practică) – 09.2026, ora 15:30;
- soluţionarea eventualelor contestaţii la proba clinică (practică) şi comunicare, în scris, candidatului a rezultatului în urma soluționării contestației, se face În termen de maxim 24 de ore de la depunerea contestațiilor la proba clinică (practică) – 09.2026, ora 15:30;
- afișarea rezultatelor în urma contestațiilor la proba clinică (practică) are loc în termen de maxim 24 de ore de la soluționarea contestațiilor la proba clinică (practică) – 10.2026, ora 15:30;
- desfăşurarea probe teoretice şi a probei practice se înregistrează cu mijloace audio-video.
Informaţii suplimentare privind condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea postului, conţinutul dosarului de înscriere, locul, data şi ora desfăşurării probelor eliminatorii de aptitudini, baremele de promovare a acestora, tematica, precum şi data concursului se pot obţine la sediul Unitatea Militară 01788 Lunca de Sus, Str. Principală, nr. 153, Loc. Lunca de Sus, judeţul Harghita.
Persoană de contact: POREA Elena și RAȚĂ Ana-Maria, tel. 0266339230, interior 104.
