Mediator școlar cu norma 1/2
A N U N T !
PRIMĂRIA COMUNEI LĂPUGIU DE JOS, județul Hunedoara ,
in conformitate cu prevederile Hotărarii Guvernului nr. 1336/ 2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează CONCURS in data de 3 noiembrie 2026 , ora 13 00– proba scrisă, pentru ocuparea postului de natură contractuală de execuție Mediator școlar, COD COR 341201 in cadrul Proiectului ECI ,,Furnizare de servicii integrate în comunitati rurale- facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de baza eficiente și de calitate“. Cod PIDS/586/PO4/339395, pe perioada determinata – perioada de implementare a proiectului, cu ½ normă, durata timpului de muncă de 4 ore/zi și/sau 20 ore/ săptămană, interval orar
8,00- 16,00.
CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE:
Condiții generale care trebuie îndeplinite de o persoană pentru a putea participa la concurs:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene, cu reședința în România;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
- i) îndeplinește alte condiţii generale în funcţie de specificul
CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE
|
EDUCATIE |
MEDIATOR ȘCOLAR |
· Studii de specialitate: studii minime obligatorii conform legislației în vigoare și curs de formare profesională cu certificat de calificare de 720 ore în ocupația de mediator sanitar conform legislației în vigoare, atestat prin Adeverinta absolvire/ certificat de absolvire..
· Cunoştinţe de operare pe calculator: nivel minim · Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: nu este cazul · Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: · capacitatea de a rezolva eficient problemele, · capacitatea de asumare a responsabilităţii, · capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei dobândite, · creativitate şi spirit de iniţiativă, · capacitatea de planificare şi organizare a timpului de lucru, · capacitatea de a lucra independent, · capacitatea de a lucra în echipă, · capacitatea de gestionare eficientă a resurselor alocate, · integritatea morală şi etică profesională, · capacitatea de consiliere și mediere ; · capacitate de decizie și reacție adecvată în situații de urgență · disponibilitate de a-i ajuta pe cei în dificultate, capacitate empatică · abilități de comunicare cu personalul medical, cu specialistii din unitățile sanitare, din autoritățile locale și din comunitatea din care face parte · Constituie avantaj domiciliul în UAT pentru care aplică; |
DOSARUL DE CONCURS:
1.formularul de înscriere la concurs care contine și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
2.copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (semnată de candidat);
3.copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
4.copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
5.copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică, copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
6.Curriculum Vitae, model comun european;
7.cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data primei probe a concursului);
8.adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
9.certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
Depunerea dosarelor de concurs se va face in perioada 12 – 27 octombrie 2026,
ora 16 ,00 la Secretarul general al UAT Lăpugiu de Jos, str. Principală, nr.60, comuna Lăpugiu de Jos, judetul Hunedoara.
Informații suplimentare tel.0723900353,
sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34 din Hotărârea Guvernului 1336/2022, respectiv 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului pentru ocuparea unui post vacant, respectiv de 5 zile lucrătoare pentru ocuparea unui post temporar vacant.
În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea transmiterii documentelor și a termenelor prevăzute mai sus, după caz, conduce la respingerea candidatului.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI:
| Nr. Crt. | Activitate | Data | Ora |
| 1. | Data postării/publicării anunțului | 07.10.2026 | 12,00 |
| 2. | Data limită de depunere a dosarelor | 27.10.2026 | 16,00 |
| 3. | Selecția dosarelor | 30.10.2026 | 10,00 |
| 4. | Afișarea selecției dosarelor | 30.10.2026 | 14,00 |
| 5. | Termen limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor | 02.11.2026, | 10,00 |
| 6. | Afișarea rezultatelor la contestații | 02.11.2026, | 14,00 |
| 7. | Proba scrisă | 03.11.2026 | 13,00 |
| 8. | Afișarea rezultatelor la proba scrisă | 03.11.2026 | 15,00 |
| 9. | Termen limită contestații la proba scrisă | 04.11.2026 | 12,00 |
| 10. | Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba scrisă | 04.11.2026 | 15,00 |
| 11. | Interviul | 05.11.2026 | 11,00 |
| 12. | Afișarea rezultatelor la proba de interviu | 05.11.2026 | 14,00 |
| 13. | Termen limită contestații la proba de interviu | 06.11.2026 | 12,00 |
| 14. | Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba de interviu | 06.11.2026 | 15,00 |
| 15. | Afișarea rezultatelor finale ale concursului | 09.11.2026 | 12,00 |
BIBLIOGRAFIE
1) Sarău, Gheorghe, și Elena Radu. ”Ghidul mediatorului școlar (pentru comunități cu rromi)”. Editura Vanemonde, 2011;
2) Rotaru, Adriana Maria, Oliver Peyroux, și Mihai Gruia. ”Ghidul mediatorului școlar în România”. Editura Reprograph, 2012;
3) ”Parteneriat școală-familie-comunitate: Acces la educație pentru grupuri dezavantajate”. Program PHARE 2003, 2006;
4) Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
5) Legea nr. 272 din 21 iunie 2004(**republicată**) privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
6) OME.nr.7701/2024 privind aprobarea Metodologiei pentru monitorizarea, evaluarea, identificarea, prevenirea şi combaterea segregarii şcolare în învăţământul preuniversitar;
7) OMEC nr. 5.701 din 31 iulie 2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, cu modificările şi completările ulterioare;
8) Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației Naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei.
Informatii suplimentare – secretar_lapugiudejos@yahoo.com
Telefon 0723900353
PRIMARUL COMUNEI LĂPUGIU DE JOS
Emanuel-Alin DRĂGĂNESC
