Inspector de specialitate – 1 post, Referent (agent de teren) – 3 posturi
Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor posturi:
- Trei posturi vacante de personal contractual de execuție, în temeiul prevederilor art. XXII alin. (3) lit. a) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare:
- Inspector de specialitate (Turism și gestionarea vizitării) – post unic, studii superioare, grad profesional debutant, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, perioadă nedeterminată din cadrul Compartimentului Administrarea Parcului Naţional Ceahlău și a altor Arii Naturale Protejate al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău;
- Referent (agent de teren) – operator drone, post unic, studii medii, treaptă profesională IA, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată din cadrul Compartimentului Administrarea Parcului Naţional Ceahlău și a altor Arii Naturale Protejate al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău. Acest post are atribuții unice prevăzute în fișa postului: Operator drone și colectare /procesare informații georeferențiate din teren. Operarea dronelor este reglementată și necesită certificat de competență operare drone. Pentru informații consultați pagina: https://www.caa.ro/ro/pages/drone;
- Referent (agent de teren) – responsabil echipament, post unic, studii medii, treaptă profesională IA, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată din cadrul Compartimentului Administrarea Parcului Naţional Ceahlău și a altor Arii Naturale Protejate al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău. Acest post are atribuții unice prevăzute în fișa postului: responsabil de echipament tehnic/ întreținere/ inventar – magazie.
- Un post temporar vacant de personal contractual de execuție:
- Referent (agent de teren), studii medii, treaptă profesională IA, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, pe perioadă determinată din cadrul Compartimentului Administrarea Parcului Naţional Ceahlău și a altor Arii Naturale Protejate al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău.
Concursul se organizează cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, Stațiunea Durău, Strada Afinului nr. 9, astfel:
- în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț la avizierul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, pe pagina de internet pnc@ceahlaupark.ro (pentru posturile vacante de execuție prevăzute la pct. I.1-I.3 din prezentul Anunț), precum și pe portalul posturi.gov.ro, respectiv în perioada 24 septembrie 2026 – 07 octombrie 2026, ora 1600, inclusiv, la sediul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, Stațiunea Durău și vor conține documentele menționate în anexa nr. 1 la prezentul anunț;
- în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț la avizierul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, pe pagina de internet pnc@ceahlaupark.ro (pentru postul temporar vacant de execuție prevăzut la pct. II din prezentul Anunț), precum și pe portalul posturi.gov.ro, respectiv în perioada 24 septembrie 2026 – 30 septembrie 2026, ora 1600, inclusiv, la sediul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, Stațiunea Durău și vor conține documentele menționate în anexa nr. 1 la prezentul anunț.
Modelul orientativ de adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor/ în muncă, după caz, este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul anunț.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău, Stațiunea Durău, Strada Afinului nr. 9, nr. telefon 072863543, de luni până vineri, între orele 800-1600, e-mail: pnc@ceahlaupark.ro.
Concursul va avea loc la sediul Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău, Stațiunea Durău, Strada Afinului nr. 9, județul Neamț şi constă în:
- Pentru postul vacant de Inspector de specialitate (Turism și gestionarea vizitării), două probe, respectiv:
- a) proba scrisă, care se va susține la sediul Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău în data de 15 octombrie 2026, ora 1000;
- b) interviul, ce se va desfășura în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
- Pentru cele două posturi vacante de Referent (agent de teren) – operator drone și Referent (agent de teren) – responsabil echipament, trei probe, după cum urmează:
- proba scrisă, care se va susține la sediul Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău în data de 15 octombrie 2026, ora 1000;
- proba practică – ce se va organiza în termen de maxim 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
- interviul, ce se va desfășura în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei practice.
- Pentru postul temporar vacant de Referent (agent de teren), trei probe după cum urmează:
- proba scrisă, care se va susține la sediul Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău în data de 08 octombrie 2026, ora 1000;
- proba practică – ce se va organiza în termen de maxim 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
- interviul, ce se va desfășura în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei practice.
Condiţii de participare la concurs:
- candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute la art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, menționate în anexa nr. 3 la prezentul anunț;
- condiţii specifice de participare la concurs:
- pentru postul unic vacant de Inspector de specialitate (Turism și gestionarea vizitării), studii superioare, grad profesional debutant:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din următoarele domenii de licență: geografie, geologie, știința mediului, ingineria mediului, biologie, silvicultură;
- pentru postul unic vacant de Referent (agent de teren) – operator drone, studii medii, treaptă profesională IA:
- studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă;
- vechime în muncă de minim 6 ani și 6 luni;
- deținerea unui certificat de competență operare drone;
- pentru postul unic vacant de Referent (agent de teren) – responsabil echipament, studii medii, treaptă profesională IA:
- studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă;
- vechime în muncă de minim 6 ani și 6 luni;
- pentru postul temporar vacant de Referent (agent de teren), studii medii, treaptă profesională IA:
- studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă;
- vechime în muncă de minim 6 ani și 6 luni.
Calendarul concursului este următorul:
- pentru cele trei posturi vacante de Inspector de specialitate (Turism și gestionarea vizitării), Referent (agent de teren) – operator drone, Referent (agent de teren) – responsabil echipament, este următorul:
- depunerea dosarelor de concurs – 24.09.2026 – 07.10.2026, ora 1600;
- selecţia dosarelor de înscriere – în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
- afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție a dosarelor de înscriere;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul selecției dosarelor – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecției dosarelor;
- soluţionare contestaţii formulate faţă de rezultatul selecției dosarelor – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor;
- proba scrisă se va susține în data de 15.10.2026, ora 1000;
- notarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor la proba scrisă – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la proba scrisă – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise;
- soluţionare contestaţii rezultat probă scrisă şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- proba practică – în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise (valabilă doar pentru cele două posturi de Referent (agent de teren) – operator drone, Referent (agent de teren) – responsabil echipament);
- notarea probei practice şi comunicarea rezultatelor la proba practică – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la proba practică – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei practice;
- soluţionare contestaţii rezultat probă practică şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- susţinerea interviului – în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise/practice, după caz;
- notare interviu şi comunicarea rezultatelor la interviu – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la interviu – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului interviului;
- soluţionare contestaţii rezultat interviu şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- afişare rezultate finale – în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor la interviu.
- pentru postul temporar vacant de Referent (agent de teren), studii medii, treaptă profesională IA:
- depunerea dosarelor de concurs – 24.09.2026 – 30.09.2026, ora 1600;
- selecţia dosarelor de înscriere – în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
- afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție a dosarelor de înscriere;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul selecției dosarelor – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecției dosarelor;
- soluţionare contestaţii formulate faţă de rezultatul selecției dosarelor – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor;
- proba scrisă se va susține în data de 08.10.2026, ora 1000;
- notarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor la proba scrisă – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la proba scrisă – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise;
- soluţionare contestaţii rezultat probă scrisă şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- proba practică – în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
- notarea probei practice şi comunicarea rezultatelor la proba practică – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la proba practică – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei practice;
- soluţionare contestaţii rezultat probă practică şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- susţinerea interviului – în termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei practice, după caz;
- notare interviu şi comunicarea rezultatelor la interviu – în termen de o zi lucrătoare de la finalizarea probei;
- depunere contestaţii formulate faţă de rezultatul obţinut la interviu – în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului interviului;
- soluţionare contestaţii rezultat interviu şi comunicarea rezultatului la contestaţii – în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
- afişare rezultate finale – în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor la interviu.
Bibliografiile și tematicile de concurs sunt cuprinse în anexele nr. 4.1 – 4.4 la prezentul anunț.
Afișat în data de 24 septembrie 2026, la sediul și pe pagina de internet a Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău.
Notă. În situația în care nu se poate prezenta un astfel de document, persoanele înscrise vor fi admise la selecția dosarelor, sub rezerva îndeplinirii celorlalte condiții și cu mențiunea ca, în condițiile în care vor fi declarate ”admis” în urma probelor din cadrul concursului, să obțină certificatul de competență operare drone în cauză în maxim 12 luni de la data numirii în funcție, în caz contrar contractul individual de muncă se va considera încetat de drept pentru neîndeplinirea condițiilor.
Documentele necesare
pentru dosarul de înscriere la concurs, conform prevederilor art. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
- Formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la H.G. nr. 1.336/2022 [1]);
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate[2]);
- Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz2);
- Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului2), respectiv după certificatul solicitat în anunțul de concurs, secțiunea Condiţii de participare la concurs – pantru postul prevăzut la pag. 3, pct. 2, lit. b);
- Copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor, după caz2), [3]);
- Certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar[4]);
- Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului[5]);
- Curriculum vitae, model comun european, model aprobat prin H.G. nr. 1021/2004.
Anexa nr. 2
(conform modelului orientativ prevăzut în Anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022, cu modificările și completările ulterioare)
Denumirea angajatorului
Datele de identificare ale angajatorului (adresă completă, CUI)
Date de contact ale angajatorului (telefon, fax)
Nr. de înregistrare
Data înregistrării
ADEVERINŢĂ
Prin prezenta se atestă faptul că dl/dna…………………………., posesor/posesoare al/a B.I./C.I, seria………………, nr………………, CNP……………………………, a fost/este angajatul/angajata…………………., în baza actului administrativ de numire nr………………/contractului individual de muncă, cu normă întreagă/cu timp parţial de……….ore/zi, încheiat pe durată nedeterminată/determinată, respectiv……………………………, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. ……./……………………., în funcţia/meseria/ocupaţia de[6])…………………………………. .
Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă/actului administrativ de numire au fost solicitate studii de nivel[7])………………….., în specialitatea………………….. .
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, dl/dna……………………………………… a dobândit:
– vechime în muncă: …………………ani……..luni…….zile;
– vechime în specialitatea studiilor: ………………..ani………….luni……….zile.
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu au intervenit următoarele mutaţii (modificarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu):
| Nr.
crt. |
Mutaţia
intervenită |
Anul/luna/zi | Meseria/Funcţia/Ocupaţia | Nr. şi data actului pe baza căruia se face înscrierea |
În perioada lucrată a avut……………………..zile de absențe nemotivate şi ………………. zile de concediu fără plată.
În perioada lucrată, dlui/dnei………………………….. nu i s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/ i s-a aplicat sancţiunea disciplinară…………………………… .
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete.
Data
Numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului[8]),
………………………………………………………………………………………………
Semnătura reprezentantului legal al angajatorului,
………………………………..
Ştampila angajatorului
Anexa nr. 3
Condiţii generale de ocupare a posturilor vacante
Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în muncă şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor posturilor scoase la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Anexa nr. 4.1
BIBLIOGRAFIE generală
- U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, cu modificările și completările ulterioare;
- PLANUL DE MANAGEMENT al ariilor naturale protejate din Masivul Ceahlău: ROSPA0129 Masivul Ceahlău, ROSAC0024 Ceahlău și Parcul Național Ceahlău cu rezervațiile naturale 2.642. Cascada Duruitoarea, 2.641. Polița cu crini și 2.661 lacul Izvorul muntelui, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/;
- U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/.
BIBLIOGRAFIE specifică – Inspector de specialitate (Turism și gestionarea vizitării) – post unic, studii superioare, grad profesional debutant, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, perioadă nedeterminată
- G. nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare;
- „Norme metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism”, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013; https://anpc.ro/download/353/legislatie-generala/60694/ordinu2-7.pdf
- Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Directiva Habitate 92/43/CEE și Directiva Păsări 2009/147/CE – baza legală a rețelei Natura 2000; art. 6 (3) privind evaluarea adecvată a planurilor/proiectelor (inclusiv fluxuri turistice mari) cu impact potențial asupra siturilor;
- Strategia UE privind biodiversitatea 2030 – obiectivul de protecție strictă și managementul presiunii antropice, inclusiv turism;
- Carta Europeană pentru Turism Durabil în Ariile Naturale Protejate (CETS), elaborată de Federația EUROPARC (1991, versiune actualizată 2007) – cadrul metodologic de referință la nivel european pentru gestionarea turismului în arii protejate, bazat pe parteneriat cu actorii locali;
- Ghidurile IUCN (WCPA) privind managementul vizitatorilor în arii protejate – concepte precum Limits of Acceptable Change (LAC), Recreation Opportunity Spectrum (ROS), Visitor Impact Management;
https://portals.iucn.org/library/sites/library/files/documents/PAG-027-En.pdf
- „Carrying Capacity Assessment: an overview” – studiu de caz EUROPARC – Spania, cu trecere în revistă a cadrelor LAC, VERP, VIM;
https://www.europarc.org/?p=10497
- „Evaluating the carrying capacity for visitor management in protected areas – Case study Danube Delta Biosphere Reserve”;
https://www.europarc.org/case-studies/evaluating-carrying-capacity-visitor-management-protected-areas-case-study-danube-delta-biosphere-reserve/.
TEMATICA generală
- Legislație specifică ariilor protejate
- Arii Protejate, concept și funcționare. Categorii de arii protejate, zonare (zonă strict protejată/tampon/dezvoltare durabilă)
- Regimul de administrare, contravenții și sancțiuni
- Elemente și concept de Biodiversitate
- Elemente specifice specializării postului vizat
Tematică specifică
- Managementul vizitării (capacitate de suport, LAC, CETS, monitorizare flux);
- Aplicație practică/studiu de caz.
Note:
Bibliografia are în vedere actele normative, cu toate modificările și completările ulterioare aduse ulterior publicării lor.
Tematica concursului s-a stabilit pe baza bibliografiei.
Anexa nr. 4.2
BIBLIOGRAFIE generală
- U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, cu modificările și completările ulterioare;
- PLANUL DE MANAGEMENT al ariilor naturale protejate din Masivul Ceahlău: ROSPA0129 Masivul Ceahlău, ROSAC0024 Ceahlău și Parcul Național Ceahlău cu rezervațiile naturale 2.642. Cascada Duruitoarea, 2.641. Polița cu crini și 2.661 lacul Izvorul muntelui, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/;
- U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/.
BIBLIOGRAFIE specifică – Referent (agent de teren) – operator drone, post unic, studii medii, treaptă profesională IA, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată
- Regulamentul delegat (UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 (actualizat) privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe;
- Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 (actualizat) privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord;
- Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările și completările ulterioare;
- Procedura pentru desfășurarea operațiunilor UAS cu sisteme de aeronave fără pilot la bord, aprobată prin Decizia Directorului General al AACR nr. D584/30.12.2020, ediția 1/2020;
- Procedura pentru certificarea piloţilor la distanţă, aprobată prin Decizia Directorului General al AACR nr. 583/30.12.2020;
- Manual utilizare Agisoft – editia standard.
TEMATICA generală
- Legislație specifică ariilor protejate;
- Arii Protejate, concept și funcționare. Categorii de arii protejate, zonare (zonă strict protejată/tampon/dezvoltare durabilă);
- Regimul de administrare, contravenții și sancțiuni;
- Elemente și concept de Biodiversitate;
- Elemente specifice specializării postului vizat.
Tematică specifică: ”Sisteme de aeronave fără pilot la bord (UAS/drone) pentru inventariere și monitorizare în arii naturale protejate”.
Note:
Bibliografia are în vedere actele normative, cu toate modificările și completările ulterioare aduse ulterior publicării lor.
Tematica concursului s-a stabilit pe baza bibliografiei.
Anexa nr. 4.3
BIBLIOGRAFIE generală
- U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, cu modificările și completările ulterioare;
- PLANUL DE MANAGEMENT al ariilor naturale protejate din Masivul Ceahlău: ROSPA0129 Masivul Ceahlău, ROSAC0024 Ceahlău și Parcul Național Ceahlău cu rezervațiile naturale 2.642. Cascada Duruitoarea, 2.641. Polița cu crini și 2.661 lacul Izvorul muntelui, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/;
- U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/.
BIBLIOGRAFIE specifică – Referent (agent de teren) – responsabil echipament, post unic, studii medii, treaptă profesională IA, cu durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiulului de Miniștri 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare.
TEMATICA generală
- Legislație specifică ariilor protejate;
- Arii Protejate, concept și funcționare. Categorii de arii protejate, zonare (zonă strict protejată/tampon/dezvoltare durabilă);
- Regimul de administrare, contravenții și sancțiuni;
- Elemente și concept de Biodiversitate;
- Elemente specifice specializării postului vizat.
Tematică specifică: ”Gestionarea și răspunderea patrimonială a bunurilor materiale în instituțiile publice”.
Note:
Bibliografia are în vedere actele normative, cu toate modificările și completările ulterioare aduse ulterior publicării lor.
Tematica concursului s-a stabilit pe baza bibliografiei.
Anexa nr. 4.4
BIBLIOGRAFIE generală
- U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate, cu modificările și completările ulterioare;
- PLANUL DE MANAGEMENT al ariilor naturale protejate din Masivul Ceahlău: ROSPA0129 Masivul Ceahlău, ROSAC0024 Ceahlău și Parcul Național Ceahlău cu rezervațiile naturale 2.642. Cascada Duruitoarea, 2.641. Polița cu crini și 2.661 lacul Izvorul muntelui, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/;
- U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău, care se regăsește pe pagina https://www.ceahlaupark.ro/administratie/.
BIBLIOGRAFIE specifică – “Referent – agent de teren” post vacant temporar
- https://mail.propark.ro/ro/publicatii-list/?categorie=8:
– Manual de Educaţie Ecologică şi Arii Protejate;
– Ghid pentru organizarea taberelor Ranger Junior.
TEMATICA generală
- Legislație specifică ariilor protejate;
- Arii Protejate, concept și funcționare. Categorii de arii protejate, zonare (zonă strict protejată/tampon/dezvoltare durabilă);
- Regimul de administrare, contravenții și sancțiuni;
- Elemente și concept de Biodiversitate;
- Elemente specifice specializării postului vizat.
Tematică specifică: ”Organizarea unei excursii tematice în Parcul Național”.
Note:
Bibliografia are în vedere actele normative, cu toate modificările și completările ulterioare aduse ulterior publicării lor.
Tematica concursului s-a stabilit pe baza bibliografiei.
[1]) Formularul de înscriere prevăzut la pct. 1 se regăsește la sediul Serviciului de Administrare a Parcului Național Ceahlău.
[2]) Copiile de pe actele prevăzute la pct. 2-5 se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
[3]) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la pct. 5 este prevăzut în anexa nr. 2 la anunțul de concurs.
[4]) Documentul prevăzut la pct. 6 poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a probei scrise. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către Serviciul de Administrare a Parcului Național Ceahlău, potrivit legii.
[5]) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii. Copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţit de documentul original, în vederea certificării “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs. Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
[6]) Prin raportare la Clasificarea ocupaţiilor din România şi la actele normative care stabilesc funcţii.
[7]) Se va indica nivelul de studii (mediu/superior de scurtă durată/superior).
[8]) Persoana care, potrivit legii/actelor juridice constitutive/altor tipuri de acte legale, reprezintă angajatorul în relaţiile cu terţii.
