Publicat
PC

Inspector

Primăria Comunei Lugașu de Jos · Bihor
Temporar Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-21 · Termen 2026-11-13
Despre acest post

A)        Comuna Lugașu de Jos, cu sediul  în sat. Lugașu de Jos, com. Lugașu de Jos, nr. 177, jud. Bihor, organizează concurs pentru ocuparea postului contractual temporar vacant de inspector, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și a art. IV, alin. (1), lit. b. și alin. (2) din O.G. nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, după cum urmează:

1.      Nivelul postului: funcție de execuție, in cadrul Serviciului administrativ, contabilitate, taxe – ipozite, achiziții, resurse umane și relații cu publicul

2.      Denumirea postului: Inspector

·        Nivelul postului: execuție

·        Durata muncii: determinată pe perioada 1 decembrie 2026 – 17 iunie 2027;

·        Normă de lucru : 8 ore /zi

3.      Locul de desfășurare a activității: Primăria comunei Lugașu de Jos

·        Scopul principal al postului:

Asigurarea desfășurării activităților specifice privind stabilirea, evidența, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale, în conformitate cu legislația în vigoare, precum și furnizarea de informații și sprijin contribuabililor în vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale.

B)        Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs:

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

a)     formularul de înscriere la concurs care contine și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

b)     copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (semnată de candidat);

c)     copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d)     copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

e)     copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică, copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;

f)      Curriculum Vitae, model comun european;

g)     cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale (candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul  de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data primei probe a concursului);

h)     adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

i)       certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e) precum și copia certificatului de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul)  se prezintă însoțite de documentele originale, pentru a se certifica cu mențiunea  ”conform cu originalul”.

Dosarele care nu îndeplinesc condițiile de participare și care nu conțin documentele solicitate vor fi respinse în cadrul selecției de dosare, organizată de către comisia de concurs.

C)        Condiţii generale prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 1336/08.11.2022:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza everinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

CONDIŢII SPECIFICE PRIVIND OCUPAREA POSTULUI

1.Studii superioare finalizate cu diploma de licență;

D)Bibliografie si tematică:

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
  2. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare – Titlul IX: Impozite și taxe locale.
  3. Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
  4. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
  5. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
  6. Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.
  7. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

E)        Calendarul de desfășurare a concursului:

Calendarul de desfășurare a concursului:

– Data publicării anunțului: 21.10.2026

– Perioada de depunere a dosarelor: 21.10.2026 – 04.11.2026, în intervalul orar 9:00–15:00, la sediul instituției

– Selecția dosarelor: 05.11.2026, ora 10:00

– Afișarea rezultatelor selecției dosarelor: 05.11.2026, ora 12:00, la sediul instituției și pe pagina de internet a instituției

– Termen depunere contestație la selecția dosarelor: 06.11.2026, ora 12:00

– Soluționarea contestațiilor la selecția dosarelor și afișarea rezultatelor: 06.11.2026, ora 15:00

– Proba scrisă: 09.11.2026, ora 10:00, la sediul instituției

– Afișarea rezultatelor probei scrise: 09.11.2026, ora 14:00

– Termen depunere contestație la proba scrisă: 10.11.2026 ora 14:00

– Soluționarea contestațiilor la proba scrisă și afișarea rezultatelor: 10.11.2026, ora 15:00

– Proba interviu a concursului: 11.11.2026, ora 10:00

– Afișarea rezultatelor interviu: 11.11.2026, ora 14:00

-Termen depunere contestație la proba de interviu: 12.11.2026, ora 14:00

– Afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor: 12.11.2026, ora 15:00

– Afișarea rezultatelor finale: 13.11.2026, ora 10:00

Detalii suplimentare se pot obține la sediul Comunei Lugașu de Jos cu sediul în sat. Lugașu de Jos, com. Lugașu de Jos, nr. 177, jud. Bihor, tel. 0259/346.336, e-mail: lugasudejos@yahoo.com.

Contact / Angajator
Angajator
Primăria Comunei Lugașu de Jos
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top