infirmiera
Nr. înreg.1565/17.09.2026
A N U N Ț
Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice organizează în data de 12.10.2026, ora 10:00, concurs de recrutare în vederea ocupării următoarelor funcţii de execuție vacante, în regim contractual după cum urmează:
5 posturi de infirmieră
Condiţiile generale pentru ocuparea postului:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
- i) Curriculum Vitae, model comun european.
* Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările se prezintă şi în original în vederea verificării conformităţii cu acestea.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Persoanele cu dizabilități au dreptul de a participa la concursurile de angajare pentru ocuparea funcțiilor contractuale pentru care îndeplinesc condițiile generale și specifice de participare stabilite în anunț;
Candidații cu dizabilități au dreptul de a fi însoțiți pe durata probelor de concurs de către un însoțitor sau de către asistentul personal.
Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Condiţii specifice pentru posturile de infirmieră:
– post infirmieră perioadă nedeterminată;
– studii medii;
– disponibilitate la program pe ture inclusiv tura de noapte;
– fără condiții de vechime;
– curs de calificare sau experiență în domeniul îngrijirii bătrânilor constitue un avantaj.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele pentru posturile de infirmieră:
- a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, certificat de calificare infirmieră;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- i) Curriculum Vitae, model comun european.
Dosarele se vor depune la sediul instituției situat în Municipiul Arad, Calea Bodrogului, nr. 2.
Calendarul de desfășurare a concursului:
- Data limită de depunere a dosarelor de concurs este 02.10.2026, ora 16:00;
- Selecţia dosarelor de înscriere: în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor: 06.10.2026;
- Rezultate selecție dosare: în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru selecția dosarelor de concurs: 07.10.2026;
- Proba scrisă – programată în data de 12.10.2026, ora 10:00 la sediul instituției situat în mun. Arad, Calea Bodrogului nr.2;
- Afișarea rezultatelor după proba scrisă– 13.10.2026, ora 15:00;
- Interviu/ probă practică – programat în data de 16.10.2026 la ora 10:00 la sediul instituției situat în mun. Arad, Calea Bodrogului – nr. 2;
- Interviul/probă practică va fi susţinut numai de candidaţii care au obţinut atât la proba scrisă minimum 50 de puncte.
- Notarea probei scrise şi a interviului se face în termen de maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe;
- Rezultatele probei scrise și a interviului se afișează în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării fiecărei probe;
- După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept;
- Rezultatele contestațiilor se afișează în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor;
- Rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă.
- Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste grilă din bibliografia și tematica anunţată în prezenţa comisiei de concurs, conform Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Dosarele se vor depune la sediul instituției situat în Municipiul Arad, Calea Bodrogului, nr. 2.
TEMATICA post infirmieră
– Igiena spitalicească (igiena saloanelor, igiena individuală, igiena alimentaţiei);
– Dezinfecţie – dezinsecţie-deratizare în unităţile sanitare;
– Locul şi rolul infirmierei în sistemul de îngrijire al pacientului;
– Statutul infirmierei;
– Nivelul de cunostinţe şi abilităţi ale infirmierei;
– Dezbracarea şi îmbracarea pacienţilor;
– Pregătirea patului fără pacient;
– Pregătirea patului cu pacient;
– Prevenirea escarelor de decubit;
– Servirea bolnavului la pat;
– Gestionarea deșeurilor medicale;
– Transportul și depozitarea lenjeriei murdare;
– Conduita personalului angajat cu beneficiarul în stare terminală.
BIBLIOGRAFIE post infirmieră
1.Ordin 1761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia;
Anexa 1 NORME TEHNICE privind curățarea dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private;
Anexa 4 PROCEDURI recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc;
2.Ordin 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;
3.Ordin nr. 961 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare;
4.Legea nr. 292/ 2011 a asistenței sociale;
5.Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului;
6.Ordin nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;
7.Ordin nr.1226 din 3 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale;
8.Ordin nr.119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;
9.Ordin nr 1.101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
10.Ghidul Infirmierei.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0257211020.
Secretar comisie concurs: Ec.Arnăutu Alexandra
DIRECTOR,
Dr. Popa Fira
