Economist specialist IA (studii superioare)
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată – normă întreagă a unui post de personal civil contractual temporar vacant de execuție de economist specialist IA (studii superioare) din cadrul Secției financiar/ Director financiar-contabil .
Postul a fost aprobat pentru a fi scos la concurs în conformitate cu prevederile art.II din Legea nr.166/2026 pentru modificarea art.652 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art.XXII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului temporar vacant scos la concurs:
– nivel de studii – superioare în ştiinţe economice;
– act doveditor de absolvire a studiilor – diploma de licenţă în specialitate, însoţită de suplimentul descriptiv (foaia matricolă);
– diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă, după caz;
– nivel de acces la informaţii clasificate, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în cazul în care acesta este declarat „admis”;
– vechime: minim 6 ani și 6 luni în funcția de economist.
| – Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs | 10.11.2026 – 16.11.2026 (07,30 – 11,30); |
| – Data de selecţie a dosarelor de înscriere și afișarea rezultatului selecției dosarelor de înscriere | 17.11.2026, ora 09,00 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 18.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 19.11.2026 |
| – Data probei scrise | 07.12.2026, ora 12,00 |
| – Data afişării rezultatului probei scrise | 08.12.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind proba scrisă | 09.12.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă | 09.12.2026 |
| – Data interviu | 10.12.2026 ora 12,00 |
| – Data afişării rezultatului interviu | 11.12.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind interviul | 14.12.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul | 15.12.2026 |
| – Data afişării rezultatului final | 15.12.2026 |
Persoană de contact: 021.319.30.51 – 60, interior 1529
Informații suplimentare: www.scumc.ro – Angajări
