Economist specialist, grad profesional IA
Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, având sediul în Târgu Jiu, strada Progresului, nr. 18, judeţul Gorj, organizează, în conformitate cu prevederile H.G.R. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, CONCURS pentru ocuparea pe perioadă determinată, până la revenirea titularului, a următorului post, contractual, de execuție din statul de funcții :
-1 post de economist specialist, grad profesional IA la Serviciul RUONSRPS, durată nedeterminată;
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
ACTE NECESARE LA ÎNSCRIERE :
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1 de concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 de concurs;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice.
Dosarele de concurs se depun la Serviciul R.U.O.N.S.R.P.S. -Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu, din str. Progresului nr. 18, jud. Gorj .
CONDIȚII GENERALE :
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs ;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h din H.G.R. nr. 1336/2022.
CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS :
Pentru postul de economist specialist, grad profesional IA
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științelor economice;
– minimum 6 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor.
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în parcurgerea a trei etape successive, după cum urmează :
– selecția dosarelor de concurs
– proba scrisă- probă de sinteză, constând în tratarea unor subiecte pe baza tematicii și bibliografiei aprobate: punctajul este de minimum 50 puncte și maximum 100 puncte.
– punctajul este de minimum 50 puncte și maxim 100 puncte.
– proba interviu: punctajul este de minimum 50 puncte și maxim 100 puncte.
Sunt declarați admiși la fiecare probă, candidații care au obținut minimum 50 puncte .Se pot prezenta la următoarea probă de concurs, numai candidații declarați admiși la etapa anterioară.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor obținute la probele de concurs.
Calendarul de concurs pentru postul de economist specialist, grad profesional IA, durată nedeterminată;
– 25.08.2026– publicare anunț;
– 26.08.2026 – 08.09.2026, ora 15,00 – perioadă depunere dosare candidați;
– 09.09.2026 – 10.09.2026 -selecția dosarelor și afișarea rezultatelor dosarelor de înscriere ;
– 11.09.2026, orele 13,00 -Termen limită de depunere contestații;
– 14.09.2026 -Soluționarea eventualelor contestații și afișare rezultate contestații;
– 21.09.2026 -Desfășurarea probei scrise de verificare a cunoștiințelor teoretice;
– 22.09.2026, orele 15:00 -Termenul limită de depunere a contestațiilor la proba scrisă;
– 23.09.2026 -Soluționarea contesațiilor și afișare rezultate contestații la proba scrisă;
– 24.09.2026 -Desfășurarea probei interviu;
– 25.09.2026, orele 13:00 – depunerea contestațiilor în urma probei interviu;
– 28.09.2026 –Soluționarea contestațiilor probei interviu
– Până la data de 29.09.2026 – Afișarea rezultatelor finale;
Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba interviu.
Se pot prezenta la următoarea probă de concurs doar candidații declarați admiși la etapa anterioară.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la cele două probe.
Rezultatele finale se publică pe site-ul unității noastre.
În termen de 24 de ore de la afișarea rezultatul fiecărei probe, candidații respinși au dreptul să depună contestație la secretariatul unității.
Rezultatul la eventualele contestații se va comunica în termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestațiilor.
Prezentul anunț este însoțit de tematică și bibliografia de concurs.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0253 237803 int. 1307-Serviciul R.U.O.N.S.-Spitalul Județean de Urgență Tg Jiu, din strada Progresului , nr. 18, jud. Gorj.
Manager, Șef Serv. R.U.O.N.S.
Ec. Vienescu Dumitru ec. Ciocoiu Eugenia Marinela
ANEXA 1
Formular de înscriere
Spitalul Județean de Urgență Tg.Jiu
Funcţia solicitată:___________________________________________
Data organizării concursului, proba scrisă şi/sau proba practică, după caz:______________
Numele şi prenumele candidatului:_____________________________________________
Datele de contact ale candidatului (Se utilizează pentru comunicarea cu privire la concurs.):
Adresa:___________________________________________________________________
E-mail: ___________________________________________________________________
Telefon: __________________________________________________________________
Persoane de contact pentru recomandări:
| Numele și prenumele | Instituția | Funcția | Numărul de telefon |
Anexez prezentei cereri dosarul cu actele solicitate.
Menţionez că am luat cunoştinţă de condiţiile de desfăşurare a concursului.
Cunoscând prevederile art. 4 pct. 2 şi 11 şi art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), în ceea ce priveşte consimţământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal declar următoarele:
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]cu privire la transmiterea informaţiilor şi documentelor, inclusiv date cu caracter personal necesare îndeplinirii atribuţiilor membrilor comisiei de concurs, membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi ale secretarului, în format electronic.
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]ca Spitalul Județean de Urgență Tg.Jiu să solicite organelor abilitate în condiţiile legii certificatul de integritate comportamentală cunoscând că pot reveni oricând asupra consimţământului acordat prin prezentul formular.
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]ca Spitalul Județen de Urgență Tg.Jiu să solicite organelor abilitate în condiţiile legii extrasul de pe cazierul judiciar cu scopul angajării, cunoscând că pot reveni oricând asupra consimţământului acordat prin prezentul formular.
Declar pe propria răspundere că în perioada lucrată nu mi s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/mi s-a aplicat sancţiunea disciplinară ._______________________________________.
Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că datele furnizate în acest formular sunt adevărate.
Data:
Semnătura:
Nr. _______din ___________
ADEVERINŢĂ
Prin prezenta se atestă faptul că dl/dna ________________________________________, posesor/posesoare al/a B.I./C.I. ___ seria _____ nr. _________ CNP ____________________ a fost/este angajatul/angajata ____________________________ în baza actului administrativ de numire nr. _______________/contractului individual de muncă, cu normă întreagă/cu timp parţial de __ ore/zi, încheiat pe durată nedeterminată/determinată, respectiv ________________, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. ____/________, în funcţia/meseria/ocupaţia de^1) __________________________ .
Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă/actului administrativ de numire au fost solicitate studii de nivel^2) ____________________în specialitatea___________________________ .
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, dl/dna _____________________________ a dobândit:
– vechime în muncă: _____ ani _____ luni ______ zile;_____ luni _______ zile.
| Nr.crt. | Mutația intervenită | Anul | Funcția/meseria/ocupația | Nr. Și data actului pe baza căruia se face înscrierea |
| Luna | ||||
| ziua | ||||
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu au intervenit următoarele mutaţii (modificarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu):
În perioada lucrată a avut _____ zile de absenţe nemotivate şi ______ zile de concediu fără plată.
În perioada lucrată, dlui/dnei ______________________________________ nu i s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/i s-a aplicat sancţiunea disciplinară ________________________________________________________________________________
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete.
Data _________________
Numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului^3)
______________________________________________
Semnătura reprezentantului legal al angajatorului
_____________________________________
Ştampila angajatorului
^1) Prin raportare la Clasificarea ocupaţiilor din România şi la actele normative care stabilesc funcţii.
^2) Se va indica nivelul de studii (mediu/superior de scurtă durată/superior).
^3) Persoana care, potrivit legii/actelor juridice constitutive/altor tipuri de acte legale, reprezintă angajatorul în relaţiile cu terţii.
