Publicat
SM

Economist

Spitalul Municipal Blaj · Alba
Temporar Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-09-21 · Termen 2026-10-20
Despre acest post

 

În conformitate cu prevederile Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;

SPITALUL MUNICIPAL BLAJ

organizează concurs pentru ocuparea următorului unui post temporar vacant,

  • 1 (un) post de economist, normă întreagă, 8 ore/zi, 40 ore/săptămană, perioadă determinată în cadrul Compartimentului financiar contabilitate al Spitalului Municipal Blaj.
  1. Conditii generale si specifice prevăzute în fișa postului:

Conditii generale:

  1. a) are cetatenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b) cunoaste limba română, scris și vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplineste condițiile de studii, de vechime în specialitate si, dupa caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infractiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infractiuni de fals ori contra infăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidată la post incompatibila cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru domeniile prevazute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotararea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Condiții specifice prevăzute în fișa postului:

Studii de specialitate: – absolvent de studii superioare cu diploma de licență în ramura științe economice

Cerinte specifice:

  1. Dosarul de înscriere la concurs va conține:
  2. a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului afișat pe pagina oficială www.spitalblaj.ro;
  3. b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  4. c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  5. d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  6. e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  7. f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  8. g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  9. h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  10. i) curriculum vitae, model comun european.

Pentru candidatii cu dizabilitati, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

La toate actele depuse în copie se prezintă și originalele pentru confirmare “conform cu originalul”.

   Depunerea corectă și completă a documentației revine candidatului. Nu se admit completări ulterioare termenului de depunere, dosarele incomplete vor fi respinse.

  1. Tematica si bibliografia

Tematica de concurs este publicată pe site-ul spitalului www.spitalblaj.ro și la avizier.

  1. Depunerea dosarelor

Dosarele de concurs pentru înscrieri se depun la sediul unitatii, la Compartimentul RUNOS conform calendarului de concurs.

Relatii suplimentare se pot obtine de la Compartimentul RUNOS din cadrul Spitalului Municipal Blaj, tel 0258710941, interior 197, e-mail runos@spitalblaj.ro.

  1. 5. Probele stabilite pentru concurs:

Concursul va avea loc la sediul Spitalului Municipal Blaj, str. Poet Andrei Mureșanu, nr. 16, loc. Blaj, și va consta în următoarele etape:

  1. selectia dosarelor de înscriere;
  2. proba scrisă;

În cazul în care, numărul mare al candidaților nu permite susținerea probei scrise la locația menționată mai sus, odată cu afișarea rezultatelor la selecția de dosare, va fi afișată și locația unde va avea loc proba scrisă.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidatii declarati admisi la etapa precedentă. Sunt declarati admisi candidatii care au obtinut minimum 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la interviu,

În urma susținerii tuturor probelor va fi delarat admis candidatul care a realizat cel mai mare punctaj, dar minim de 50 de puncte, în urma calculării mediei aritmetice.

 

  1. Calendar estimativ pentru desfășurarea concursului pentru ocuparea postului de economist :

 

Dată publicare anunț pe site-ul spitalului și site-ul posturi@gov.ro 21.09.2026
Data limită de depunere a dosarelor de concurs 05.10.2026 Ora 15,00
Data selecției dosarelor 06.10.2026
Data afișării rezultatelor selecției dosarelor 06.10.2026 Ora 15,00
Data limită de depunere contestații la rezultatul selecției dosarelor 07.10.2026 Ora 15,00
Data afișării rezultatelor contestațiilor referitoare la selecția dosarelor 09.10.2026 Ora 15,00
Data probei scrise 12.10.2026 Ora 09,00
Data afișării rezultatelor la proba scrisă 12.10.2026 Ora 15,00
Data limită de depunere contestații privind rezultatul probei scrise 13.10.2026 Ora 15,00
Data afișării rezultatelor contestațiilor referitoare la proba scrisă 14.10.2026 Ora 15,00
Data interviu 15.10.2026 Ora 09,00
Data afișării rezultatelor la interviu 15.10.2026 Ora 15,00
Data limită de depunere contestatii privind rezultatul interviului 16.10.2026 Ora 15,00
Data afișării rezultatelor contestațiilor referitoare la interviu 19.10.2026 Ora 15,00
Data afișării rezultatelor finale 20.10.2026 Ora 15,00

Eventualele modificări ale calendarului de concurs se vor publica pe site-ul spitalului www.spitalblaj.ro

 

Contact / Angajator
Angajator
Spitalul Municipal Blaj
Telefon
Link copiat ✅
Scroll to Top