consilier de securitatea informațiilor
Anexa nr. 2
Nota nr. ________________
A N U N Ţ
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat organizează, în ziua de 16.11.2026 ora 9,00 la sediul instituţiei din str. Mureş, nr. 4, sector 1, Bucureşti, concurs pentru ocuparea 1 (un) post contractual vacant specific ORNISS, cu timp normal de lucru de 8 ore/zi, în conformitate cu prevederilor H.G. nr. 1336/2022, cu respectarea art. XXII alin. (4) din Legea nr.141/2025, după cum urmează:
Departamentul Managementul Sistemului Național de Registre, Securitatea Fizică și a Documentelor (DMSNRSFD)
- -1 post de execuție – consilier de securitate a informaţiilor – studii superioare (S)
Poate ocupa un post vacant fiecare candidat care îndeplinește cumulativ următoarele condiţii generale, conform art. 15 din H.G. nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului–cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fondurile publice:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidata la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Cerințe specifice pentru ocuparea postului:
- 1 post contractual de execuţie vacant de consilier de securitate a informaţiilor, studii superioare – cu normă întreagă de 8 ore/zi, perioadă nedeterminată, cu stabilirea unei perioade de probă de 90 de zile calendaristice, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
- studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licenţă eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării, în următoarele domenii: sțiințe economice sau științe juridice;
- studii universitare de master, absolvite cu diplomă de master eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării, în domeniul sțiințelor economice sau științelor juridice;
- cunoştinţe de limba engleză – nivel avansat (B2/C1) – dovedite obligatoriu prin atestat/certificat/diplomă recunoscute internațional și în termen de valabilitate (ex: Cambridge, IELTS; TOEFL) sau eliberat de o instituţie de învăţământ acreditată (ex. Ministerul Educației și Cercetării);
- vechime în muncă – nu este necesar;
- cunoștințe teoretice și practice în domeniul tehnologiei informatiei (Windows, aplicații Microsoft Office-Word, Excel, Power Point, Outlook, Internet, etc.);
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi de comunicare verbală și scrisă;
- competență în redactare;
- exprimare clară şi concisă a ideilor;
- capacitate şi interes pentru auto-perfecţionare continuă;
- echilibru psihoemoţional;
- profesionalism şi loialitate;
- asumarea responsabilității;
- capacitate de a lucra în echipă;
- păstrarea confidențialității;
- să obţină, după angajare, în condiţiile legii, autorizaţie de acces la informaţii clasificate/certificat de securitate conform nivelului prevăzut în lista funcţiilor aprobată.
Toţi candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Concursul va consta în:
- selecţia dosarelor de înscriere – probă eliminatorie;
- probă scrisă, vizând verificarea cunoştinţelor de specialitate (în concordanţă cu bibliografia afişată) – participă doar candidații declarați ”ADMIS” în urma selecției dosarelor;
- interviu – participă doar candidații declarați ”ADMIS” la proba scrisă.
Înscrierea se va realiza personal la sediul instituției din str. Mureş, nr. 4, sector 1, Bucureşti astfel:
Luni-joi: în intervalul orar 8,30-15,00
Vineri:8,30-12,30
Nerespectarea condițiilor de participare sau nedepunerea oricăruia dintre documentele solicitate în anunțul de concurs, în termenul legal de înscriere, atrage respingerea automată a dosarului candidatului în cadrul primei etape a concursului (selecția dosarelor).
Numărul de înregistrare al dosarului, va reprezenta codul de identificare al fiecărui candidat care se înscrie la concurs/examen.
Toate rezultatele probelor de concurs/examen publicate pe site-ul ORNISS în secțiunea Carieră vor conține acest număr.
Proba scrisă se va susţine în data de 16.11.2026 începând cu ora 09,00.
Accesul candidaţilor în sală se va face între orele 08,15-08,45.
Candidații declarați admiși la proba scrisă se vor prezenta la interviu.
Este obligatorie prezentarea unui document de identitate valabil la intrarea în instituţie.
Calendar estimativ al desfăşurării concursului
| Dată/perioadă estimată | Activitate |
| 22.10.2026 | publicare anunţ concurs |
| 23.10.2026 – 05.11.2026 | depunere dosare în zilele lucrătoare:
Luni-Joi: între orele 8,30-15,00 Vineri: 8,30-12,30 |
| 06.11.2026
(1 zi lucrătoare) |
o evaluare/selecţie dosare
o afişare rezultate selecţie dosare (cu menţiunea admis/respins) |
| 09.11.2026
(1 zi lucrătoare) |
o depunere contestaţii selecție dosare până la ora 12,00
o soluționare contestații evaluare dosare o afişare rezultat final privind selecția dosarelor |
| 16.11.2026 | susţinere concurs – proba scrisă ora 9,00 |
| 17.11.2026
(1 zi lucrătoare) |
afişare rezultat concurs pentru proba scrisă |
| 18.11.2026 | o depunere contestaţii pentru proba scrisă până la ora 12,00
o soluționare contestaţii pentru proba scrisă |
| 19.11.2026
(1 zi lucrătoare) |
afişare rezultate soluționare contestaţii proba scrisă
|
| 20.11.2026 | susținerea interviului |
|
23.11.2026 |
o comunicare rezultate după susținerea interviului
o depunere contestaţii privind rezultatul interviului până la ora 16,00 |
| 24.11.2026 | o afişare rezultate soluționare contestații privind interviul
o afişare rezultate finale concurs |
Publicat azi 22.10.2026
Documente necesare înscrierii:
- cererea de înscriere la concurs (formularul se găsește la secretarul comisiei de concurs la înscriere sau de pe site-ul instituţiei);
- acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (formularul se ia de la secretarul comisiei de concurs la înscriere sau de pe site-ul instituţiei);
- actul de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, în original şi copie (după verificarea conformităţii copiei, originalul se returnează);
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz (după verificarea conformităţii copiei, originalul se returnează);
- documentele care atestă nivelul studiilor în original şi copie (după verificarea conformităţii copiei, originalul se returnează);
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă,în original şi copie (după verificarea conformităţii copiei, originalul se returnează);
- certificat de cazier judiciar sau o declaraţie pe proprie răspundere că nu au antecedente penale care să-i facă incompatibili cu funcţia pentru care candidează;
- certificat de integritate comportamentală;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (să fie specificată menţiunea „apt pentru angajare”);
- aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea pentru ocuparea postului, emis de un cabinet psihologic autorizat în psihologia muncii și organizațională;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că nu a avut contractul individual de muncă desfăcut pentru abateri disciplinare sau condamnări penale;
- curriculum vitae, model comun european, în limba română, actualizat, semnat și datat pe fiecare pagină.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie să conţină, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii şi să aibă menţiunea „apt pentru angajare”.
Candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor, care au depus la înscriere o declaraţie pe proprie răspundere că nu au antecedente penale, au obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul certificatului de cazier judiciar, cel mai târziu la data desfăşurării primei probe a concursului.
Bibliografia de concurs şi tematica aferentă sunt publicate pe site-ul instituţiei.
Informaţii suplimentare necesare întocmirii dosarelor în vederea înscrierii la concurs, vă rugăm să vă adresaţi la Compartimentul Managementul Resurselor Umane şi Control, telefon 021/2075127, 021/2075112 în fiecare zi lucrătoare în intervalul 8,30-12,30, precum și la adresa de email relatii.publice@orniss.ro.
Anexa nr. 1
Nota nr. _____________________________
Metodologie ocupare posturi vacante
Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant corespunzator unei funcții contractuale se face prin concurs sau examen la care poate participa orice persoana care îndeplinește condițiile generale și condițiile specifice stabilite prin fișa postului pentru ocuparea respectivei funcții contractuale.
În cazul în care la concursul organizat se prezintă un singur candidat, ocuparea postului se face prin examen.
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiţii generale, conform art. 15 din H.G. nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului–cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fondurile publice:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfaptuirii justiției, infracțiuni savârșite cu intenție care ar face o persoana candidata la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru savârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile minimale de angajare în cadrul ORNISS sunt, conform prevederilor din Regulamentul de ordine internă, următoarele:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene şi să aibă domiciliul în ţară;
- să îndeplinească cerinţele prevăzute de procedurile specifice de securitate naţionale, respectiv ale NATO;
- să aibă documente care să ateste că a absolvit cu diplomă cursurile unor unităţi de învăţământ sau instituţii care au ca obiect autorizat de activitate pregătirea profesională, de nivelul funcţiei pe care solicită angajarea;
- să prezinte curriculum vitae, model comun european, din care să rezulte activitatea desfăşurată.
Concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant constă, de regulă, în 3 etape succesive, după cum urmează:
- a) selecţia dosarelor de înscriere;
- b) proba scrisă şi/sau probă practică în situația în care este necesară verificarea abilităților practice;
- c) interviul.
Proba practică poate fi introdusă în cazul funcţiilor contractuale la care este necesară verificarea abilităţilor practice.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
În vederea participării la concurs, în termenul menționat în anunț candidaţii depun dosarul de concurs.
În termen de 1 zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs. După finalizarea selecţiei dosarelor se va încheia un proces-verbal, care va fi semnat de către toţi membrii comisiei.
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs, cu menţiunea “admis” sau “respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, la sediul ORNISS precum și pe pagina de internet a instituției.
Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor în 1 zi lucrătoare de la afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de către comisia de concurs.
Contestaţiile cu privire la rezultatele selecţiei dosarelor se soluţionează şi se afişează la sediul instituţiei organizatoare a concursului în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
Pentru înscrierea la concurs (click aici), candidații trebuie să prezinte următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs, (click aici).
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator (click aici) pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau o declaraţie pe proprie răspundere că nu au antecedente penale care să-i facă incompatibili cu funcţia pentru care candidează;
- certificat de integritate comportamentală;
- aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea pentru ocuparea postului, emis de un cabinet psihologic autorizat în psihologia muncii și organizațională;
- adeverința medicală care să ateste starea de sănatate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- curriculum vitae, model comun european, în limba română.
Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)—e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor, care au depus la înscriere o declaraţie pe proprie răspundere că nu au antecedente penale, au obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu la data desfăşurării primei probe a concursului.
Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă.
Prin proba scrisă se testează cunoştinţele teoretice necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul.
Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului pentru care se organizează concursul.
Pentru candidaţii la ocuparea aceluiaşi post, subiectele sunt identice în cadrul aceluiaşi concurs, cu excepţia cazului în care concursul se desfăşoară în mai multe serii.
Durata probei scrise se stabilește de comisia de concurs în funcție de gradul de dificultate și complexitatea subiectelor, dar nu poate depăși 3 ore.
După ora stabilită pentru începerea probei scrise este interzis accesul candidaților care întârzie sau oricărei alte persoane, în afara membrilor comisie de concurs, precum și a secretarului de concurs.
În sala în care are loc concursul candidațior nu le este permisă deținerea sau folosirea vreunei surse de informare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanță.
Nerespectarea acestor dispoziții atrage eliminarea candidatului din sală și anularea lucrării.
Bibliografia de concurs şi, respectiv tematica aferentă sunt publicate pe site-ul instituţiei (click aici).
Interviul se susţine într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Interviul se poate înregistra şi audio/video la solicitarea membrilor comisiei de concurs, cu aprobarea preşedintelui comisiei.
Înregistrarea video este permisă numai cu acordul scris al candidaţilor, obţinut în prealabil, cu respectarea datelor cu caracter personal
În cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.
Candidații declarați admiși la proba scrisă se vor prezenta la interviu.
Data şi ora susţinerii interviului se afişează sunt publicate pe site-ul instituţiei.
Înscrierea la concurs se va realiza personal la sediul instituției.
BIBLIOGRAFIE
pentru ocuparea prin concurs/examen a unui post de consilier de securitate a informațiilor
vacant în cadrul DMSNRSFD
- Legea nr. 101 din 24.03.2003 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea ORNISS;
- Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 423 din 25 octombrie 2004 privind aderarea României la Acordul dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord privind securitatea informațiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997;
- Acordul între Statele Membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului privind protecția informațiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 25.05.2011, ratificat prin Legea nr. 64/21.03.2013;
- Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate, semnat la Bruxelles la 22.04.2005, ratificat prin Legea nr.267/05.10.2005;
- Acordul de securitate dintre părțile la Tratatatul Atlantituului de Nord pentru cooperarea privind informațiile în domeniul atomic, deschis spre semnare la Paris la 18.06.1964 și semnat de România la Washington la 14.02.2006, ratificat prin Legea nr 494/28.12.2006;
- U.G. nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea O.R.N.I.S.S., aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- G. nr. 353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, cu modificările şi completările ulterioare;
- G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 781 din 25 iulie 2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1349 din 27 noiembrie 2002 privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenței clasificate, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 677 din 21 noiembrie 20021 pentru protecția persoanelor cu privire la protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare republicată în Monitorul Oficial nr. 293 din 22 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 160/2006 al Directorului general al ORNISS pentru aprobarea Normelor cadru privind securitatea informaţiilor UE clasificate;
- Ordinul nr. 490/21.12.2005 pentru stabilirea condițiilor de acces la informații UE clasificate;
- Ordinul nr.101/18.12.2014 privind modificarea și completarea Ordinului directorului general al ORNISS nr. 490/2005 pentru stabilirea condițiilor de acces la informații UE clasificate;
- Ordinul nr. 192/2006 al Directorului general al ORNISS privind aprobarea Procedurii de acreditare, desfiinţare sau reacreditare a componentelor Sistemului Naţional de Registre, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr. 28/2008 al Directorului general al ORNISS privind modificarea Procedurii de acreditare, desfiinţare sau reacreditare a componentelor Sistemului naţional de registre, aprobată prin Ordinul directorului general al ORNISS nr. 192/2006;
- Ordinul nr.13 din 31 ianuarie 2006 al Directorului general al ORNISS pentru aprobarea Normelor cadru privind securitatea fizică a informațiilor UE clasificate;
- Ordinul nr. 51/2009 privind desemnarea entităţilor evaluatoare și de certificare a containerelor destinate protecţiei documentelor clasificate;
- Decizia Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecţia informaţiilor UE clasificate (2013/488/UE);
- Decizia (UE, Euratom) 2015/443 a Comisiei din 13 martie 2015 privind securitatea în cadrul Comisiei;
- Decizia (UE, Euratom) 2015/444 a Comisiei din 13 martie 2015 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate;
TEMATICA
pentru ocuparea prin concurs/examen a unui post de consilier de securitate a informațiilor
vacant în cadrul DMSNRSFD
- Organizarea şi funcţionarea ORNISS;
- Implementarea măsurilor de protecție destinate asigurării securității informațiilor naționale, NATO și UE clasificate;
- Măsurile minime de protecţie specifice claselor şi nivelurilor de secretizare;
- Definirea termenilor specifici domeniului securităţii fizice şi a documentelor, potrivit actelor normative enunţate;
- Reguli generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor naționale, NATO și UE clasificate, precum și a informațiilor nedestinate informării publice;
- Organizarea, prelucrarea, ordonarea și inventarierea documentelor din arhiva ORNISS;
- Clasificarea şi declasificarea informaţiilor;
- Acreditarea, reacreditarea şi desfiinţarea componentelor Sistemului Naţional de Registre, precum și gestionarea informațiilor clasificate în cadrul componentelor Sistemului Naţional de Registre și în compartimentele speciale;
- Activitatea de control;
- Incidente şi abateri de la reglementările de securitate;
- Inventarierea documentelor naționale, NATO şi respectiv UE clasificate;
- Securitatea fizică a informaţiilor UE clasificate;
- Zone de securitate;
- Desemnarea entităţilor evaluatoare;
- Participarea la formele de pregătire profesională organizate în cadrul instituţiei pentru personalul propriu sau al altor instituţii.
