Publicat
SC

Concurs 4 posturi vacante de registratori medicali debutanți

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” București · București
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-09-02 · Termen 2026-10-16
Despre acest post

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr.Victor Babeş” organizează în data de 12.10.2026, ora 09ºº, concurs/examen pentru ocuparea a 4 posturi contractual de execuție vacante pentru o perioadă nedeterminată, după cum urmează:

  • 4 posturi vacante de registratori medicali debutanți în cadrul secțiilor spitalului;

Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

  1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

          Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– diplomă de bacalaureat;

– nu necesita vechime in specialitate.

      Concursul/examenul va avea loc la sediul spitalul în data de 12.10.2026, ora 0900 şi va consta în 2 probe:

  1. proba scrisă;
  2. interviul.

Calendarul desfășurării concursului/examenului:

  • 14.09.2026 – 02.10.2026, ora 12ºº -Perioada de înscriere a candidaților;
  • 05.10.2026, ora 12ºº – Selecția dosarelor de înscriere și afișarea rezultatelor selecției dosarelor;
  • 06.10.2026, ora 10ºº – Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere;
  • 07.10.2026, ora 10ºº – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere;
  • 12.10.2026, ora 09ºº – Desfășurarea probei scrise;
  • 12.10.2025, ora 14ºº- Afișarea rezultatelor la proba scrisă;
  • 13.10.2026, ora ora 10ºº – Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă;
  • 13.10.2026, ora 14 ºº – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba scrisă;
  • 14.10.2026, ora 09ºº – Susținerea  probei interviu;
  • 14.10.2026, ora 14 ºº – Afișarea rezultatelor probei interviu;
  • 15.10.2026, ora 10ºº- Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba interviu;
  • 15.10.2026, ora 14ºº – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind probei interviu;
  • 16.10.2026, ora 10ºº – Afișarea rezultatelor concursului;

      Dosarele se vor depune la serviciul R.U.N.O.S. al spitalului până la data de 02.10.2026, ora 1200.

      Rezultatele selectării dosarelor de înscriere, cu menţiunea „admis” sau „respins”, se vor afişa la avizierul şi pe site-ul spitalului în data de 05.10.2026, ora 1200 .

      Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se va face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii ”admis” sau ”respins”, prin afișarea la sediul spitalului și pe pagina de internet, în termen de maximun o zi lucrătoare de la data finalizării probei.

      Rezultatele finale se afișează la sediul spitalului precum și pe pagina de internet, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii ”admis” sau ”respins”.     

            Dosarul va cuprinde:

  1. formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr.1 atașată;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. copie certificat de naștere;
  4. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  5. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
  6. copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  7.  certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  8. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  9. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţiesocială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  10. curriculum vitae, model comun european;
  11. taxă concurs 100 de lei.

      Formularul de înscriere, tematica și bibliografia precum și fișa postului sunt atașate la prezentul anunț, se pot ridica și de la serviciul R.U.N.O.S. al spitalului și pot fi descărcate și de pe site-ul spitalului www.spitalulbabes.ro – secțiunea Informații/Anunțuri.

            Relații suplimenta

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE PENTRU OCUPAREA PRIN CONCURS POST DE REGISTRATOR MEDICAL

1. ORDIN nr. 1503 din 11 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.1.782/576/2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi.

2.Ordinul nr. 1410/2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. ANEXE

3.ORDIN nr. 516 din 30 iunie 2023 privind aprobarea regulilor de confirmare din punctul de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punctul de vedere al datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea (cu actualizari)

4.ORDIN nr. 1857/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate –  Anexa: 22; 23

5.Cunostinte si ablilitati de lucru Excel si Word

 

 

Contact / Angajator
Angajator
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” București
Link copiat ✅
Scroll to Top