Asistent medical comunitar
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Primăria Comunei Moroeni, județul Dâmbovița, organizează concurs pentru ocuparea funcției contractuale de execuție – Asistent medical comunitar, cod COR 325301 – 1 post, prevăzută în Statul de funcții în afara organigramei, în cadrul compartimentului „Sănătate” – în subordinea primarului comunei, cu normă întreagă, de 8 ore/zi – 40 ore/săptămână, pe perioadă determinată, aferentă derulării proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” Cod PIDS/586/PO4/339395 – 31.12.2029.
I. Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Condiții generale:
Poate ocupa un post temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiții specifice pentru ocuparea postului de asistent medical comunitar:
a) studii de specialitate – absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învățământ universitar în specializarea „asistență medicală“;
b) deținător al certificatului de membru O.A.M.G.M.A.M.R. și aviz anual O.A.M.G.M.A.M.R;
Specializarea în asistență medicală comunitară reprezintă un avantaj însă nu constituie o condiție eliminatorie. Personalul încadrat pe proiect va beneficia de cursul de specializare în asistență medicală comunitară. Posturile de asistent medical comunitar vacante pot fi ocupate de specialitățile de asistent medical, conform competențelor dobândite în baza titlului oficial de calificare, doar de către moașe sau asistenți medicali absolvenți de studii sanitare într-o specializare de profil clinic, astfel cum sunt acestea definite la art. 207, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie / moașă, asistent medical de pediatrie și asistent medical de ocrotire.
Perfecționări:
– Cunoştinţe de operare pe calculator: nivel minim
– Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: nu este cazul
– Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
– capacitatea de a rezolva eficient problemele,
– capacitatea de asumare a responsabilităţii,
– capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei dobândite,
– creativitate şi spirit de iniţiativă,
– capacitatea de planificare şi organizare a timpului de lucru,
– capacitatea de a lucra independent,
– capacitatea de a lucra în echipă,
– capacitatea de gestionare eficientă a resurselor alocate,
– integritatea morală şi etică profesională,
– capacitatea de consiliere și mediere,
– capacitate de decizie și reacție adecvată în situații de urgență,
– disponibilitate de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate, capacitate empatică,
– abilități de comunicare cu personalul medical, cu specialistii din unitățile sanitare, din autoritățile locale și din comunitatea din care face parte,
– spirit organizatoric.
II. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din H.G. nr. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului – care este prevăzut anexa nr. 3 din H.G. nr. 1336/2022 – dacă este cazul;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate, prevăzută la pct. 2) lit. g) conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la pct. 2) lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la pct. 2) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la pct. 2) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Documentul prevăzut la pct. 2) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.
Dosarele de concurs se depun la secretarul general al comunei Moroeni sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului de 5 zile lucrătoare de la data afişării anunţului.
În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la pct. 2) lit. b) – e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.
Nerespectarea prevederilor privind depunerea dosarelor de concurs – la secretarul general din cadrul Primăriei Comunei Moroeni, transmiterea prin Poşta Română, prin serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorității sau instituțiilor publice, după caz, conduce la respingerea candidatului.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul de 5 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
III. Depunerea dosarelor
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei Comunei Moroeni, strada Principală, nr. 152, comuna Moroeni, județul Dâmbovița, la secretarul general al comunei Moroeni, judetul Dâmbovița, persoană de contact: Gheorghe Claudiu George, telefon 0245.772.213 sau se transmit prin e-mail la adresa secretar@primariamoroeni.ro în perioada prevăzută în calendarul concursului.
Dosarele incomplete sau depuse după termen se resping la etapa de selecție a dosarelor.
IV. Etapele și probele concursului
● Etapa I – Selecția dosarelor (verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare): rezultatul se exprimă „admis”/„respins”;
● Etapa II – Proba scrisă: se acordă un punctaj de la 0 la 100 de puncte,
● Etapa III – Interviul: testarea abilităţilor şi aptitudinilor practice ale candidatului necesare postului, se acordă un punctaj de la 0 la 100 de puncte.
Sunt declarați admiși candidații care au obținut un punctaj minim de 50 de puncte pentru fiecare probă. Punctajul final se calculează ca medie artimetică a punctajelor obținute la Etapa II și Etapa III; Se consideră admis candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru acelaşi post, cu condiţia ca acesta să fi obţinut punctajul minim necesar.
V. Bibliografia şi tematica postului de Asistent medical comunitar:
1) Lucreţia Titircă: Urgenţe medico-chirurgicale –Sinteze-Editura medicală, Bucureşti 2023 – Integral;
2) C. Bocârnea: Boli infecţioase si epidemiologie: Ed.Info-team, 1993 – Integral;
3) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale – Anexele 1 și 3;
4) Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare – Integral;
5) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare – Integral;
6) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum si organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare – Integral;
7) Codul de etică si deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 2 / 9 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare – Integral;
8) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1142/ 03 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenți medicali generaliști, – Capitolele 11.1, 11.2, 11.3, 11.5, 14.7, 14.8, 14.9, 14.10, 14.11, 15.6, 21.1, 21.2, 21.3, 21.4, 21.5, 21.6, 22.5. 22.6, 23.1 (litera b, c, d, e), 23.2, 23.3, 23.6, 24;
9) Ordonanța de ugență a Guvernului nr. 18/01.03.2017 privind asistenţa medicală comunitară aprobată prin Legea nr.180/2017, cu modificările şi completările ulterioare – Integral;
10) Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară – Integral;
11) Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrate – Integral;
12) Ordinul ministrului sănătăţii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.282/728/2023 privind aprobarea Modelului de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și cabinetele de medicină de familie care deservesc populația – Integral;
13) Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației Naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei – Integral;
14) Ghid metodologic privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară de către asistentul medical comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024 – Integral.
- Calendarul de desfășurare a concursului
| Nr. Crt. | Activitate | Data | Ora |
| 1. | Data postării/publicării anunțului | 13.11.2026 | |
| 2. | Data limită de depunere a dosarelor | 20.11.2026 | 14.00 |
| 3. | Selecția dosarelor | 23.11.2026 | 11.00 |
| 4. | Afișarea selecției dosarelor | 23.11.2026 | 12.00 |
| 5. | Termen limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor | 24.11.2026 | 12.00 |
| 6. | Afișarea rezultatelor la contestații | 24.11.2026 | 13.00 |
| 7. | Susținerea probei scrise | 03.12.2026 | 11.00 |
| 8. | Afișarea rezultatelor la proba scrisă | 03.12.2026 | 13.30 |
| 9. | Termen limită contestații | 04.12.2026 | 13.30 |
| 10. | Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba scrisă | 04.12.2026 | 14.00 |
| 11. | Interviul | 07.12.2026 | 11.00 |
| 12. | Afișarea rezultatelor la proba de interviu | 07.12.2026 | 12.00 |
| 13. | Termen limită contestații la proba de interviu | 08.12.2026 | 12.00 |
| 14. | Afișarea rezultatelor la soluționarea contestațiilor la proba de interviu | 08.12.2026 | 12.30 |
| 15. | Afișarea rezultatelor finale ale concursului | 08.12.2026 | 13.30 |
