Administrator Patrimoniu III
Nr. 1297/11.09.2026
ANUNȚ CONCURS PENTRU POST CONTRACTUAL
Grădinița Kis herceg Miercurea Ciuc, cu sediul în: Localitatea Miercurea-Ciuc, nr.1, Judeţul Harghita, având în vedere Decizia de anulare concurs nr. 40/03.09.2026, în conformitate cu H.G. nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, art.30 din Legea 53/2003 – Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul comun nr. 55/2026 al Ministerului Sănătății și nr.3335/2026 al Ministerului Educației și Cercetării, se reia organizarea concursului pentru ocuparea următorului post pe perioadă nedeterminată, după cum urmează:
- A) Numărul posturilor: 1 (UNU)
Nivelul postului: De execuţie
Denumirea postului: ADMINISTRATOR PATRIMONIU III.
Compartimentul: Administrativ –Personal didactic-auxiliar
Durata contractului și timpului de lucru: nedeterminată, normă întreagă (8/40)
- B) Dosarul de înscriere* la concurs va cuprinde următoarele documente:
1) formular de înscriere la concurs;
2) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, copie certificat de naștere;
3) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
4) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de instituția publică;
5) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
6) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
7) adeverință/ certificat medical care să ateste starea de sănătate corespunzătoare pentru ocuparea unei funcții auxiliar-didactice, eliberată de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului certificat medical emis de medicul specialist de medicina muncii;
8) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
9) curriculum vitae, model comun european.
Adeverință care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii, valabil în învățământ, pentru posturi auxiliar-didactice.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
*Candidatii inregistrati deja pentru participare la concursul anulat, isi poate valida dosarul de înscriere, printr-o cerere înregistrată la secretariatul grădiniței
Dosarele de concurs se depun la secretariat, Miercurea-Ciuc, Aleea Avântului nr. 1 orele: 08.00-12.00, la sediul instituţiei.
Termenul de depunere a dosarelor (15 zile lucrătoare de la afișare, calculat până la data primei probe a concursului, adică: 28. septembrie 2026, ora 12.
C.1. Condiţiile generale prevăzute la art. 15 din H.G. nr. 1336/2022 pentru ocuparea unui post contractual vacant
- a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- b) cunoaște limba română, scris si vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsa complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocuparii unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si funționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
C.2. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului de administrator patrimoniu sunt:
- a) Studii: Superioare (Inginer/Economist);
- b) Vechime în specialitatea postului – 1 an;
Cunoștințe de utilizare și operare PC: programe EXCEL, WORD, utilizare poștă electronica și internet, prelucrare date primite pe cale electronică;
- Bibliografia și tematica pentru concursul de ocupare a postului de administrator patrimoniu
- LEGEA 198/2023 Legea învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
- OME nr.5726/2024 privind aprobarea Regulamentului cadru de Organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.53/2003, Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul M.F. nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
- LEGEA nr.22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr.2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale;
- Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 98/2017 privind funcția de control al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări;
- Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Norme privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR – Regulamentul UE nr. 679/2016).
- LEGEA nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- LEGEA nr.319/2006 Legea securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
- LEGEA nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare;
- OUG 74/2018 privind colectarea selectivă a deșeurilor;
- Ordinul OMS nr.541/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare.
- ORDIN nr. 541 din 17 februarie 2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți în unitățile de învățământ preuniversitar
- E) Calendarul de desfășurare a concursului, etapele și probele concursului:
Concursul va consta în următoarele etape:
- Depunerea dosarelor
- Selecția dosarelor
- Proba scrisǎ – punctaj maxim de 100 puncte
- Proba practicǎ – punctaj maxim de 100 puncte
- Interviu – punctaj maxim de 100 puncte
CALENDARUL CONCURSULUI DE OCUPARE A POSTULUI
DE ADMINISTRATOR PATRIMONIU
| NR. CRT. | ETAPA DE CONCURS | DATA DESFĂȘURĂRII |
| 1 | Depunerea dosarelor
|
14.08.-28.09.2026,
orele 08.00-12.00 |
| Selecția dosarelor | 29.09.2026
(afișare pana la 30.09.ora 12.00) |
|
| Termen limită contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de înscriere | 01.10.2026, orele 12.00 | |
| Soluționarea contestațiilor (afișare)
|
02.10.2026, ora 12.00 | |
| 2 | Probă scrisǎ
|
05.10.2026, ora 8.00 |
| Afișarea rezultatelor probei scrise
|
05.10.2026, ora 15.00 | |
| Contestații cu privire la rezultatul probei scrise
|
05.10.2026, ora 15.00 – 06.10. ora 15.00 | |
| Soluționarea contestațiilor (afișare)
|
06.10. ora 18 | |
| 3 | Probă practicǎ
|
07. 10.2026, ora 8.00 |
| Afișarea rezultatelor probei practice
|
07. 10..2026, ora 15.00 | |
| Contestații cu privire la rezultatul probei practice
|
08. 10.2026 ora 15.00 | |
| Soluționarea contestațiilor (afișare)
|
08. 10..2026, ora 18.00 | |
| 4 | Interviu
|
09.10.2026, ora 9.00 |
| Afișarea rezultatelor interviului
|
09.10.2026 ora 12.00 | |
| Contestații cu privire la rezultatul interviului
|
09.10.2026, in perioada ora 12.00-15.00 | |
| Soluționarea contestațiilor (afișare)
|
09.10.2026, ora 17 | |
| 5 | Afișarea rezultatelor finale
|
09.10.2026, ora 18 |
Informaţii suplimentare se pot obţine la secretariatul grădiniței, Miercurea-Ciuc, Aleea Avântului nr. 1 orele: 08.00-12.00 și la numărul de telefon: 0744269825
Notă: Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă. Candidații care nu obțin minim 50 de puncte la proba scrisǎ nu pot participa la următoarea probǎ. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisǎ și interviu. Se consideră admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj.
Afisat aztăzi, 11.09.2026
DIRECTOR,
Kedves Ildikó
Anexa nr. 2
Formular de înscriere
Autoritatea sau instituţia publică:
Funcţia solicitată:
Data organizării concursului, proba scrisă şi/sau proba practică, după caz:
Numele şi prenumele candidatului:
Datele de contact ale candidatului (Se utilizează pentru comunicarea cu privire la concurs.):
Adresa:
E-mail:
Telefon:
Persoane de contact pentru recomandări:
| Numele şi prenumele | Instituţia | Funcţia | Numărul de telefon |
Anexez prezentei cereri dosarul cu actele solicitate.
Menţionez că am luat cunoştinţă de condiţiile de desfăşurare a concursului.
Cunoscând prevederile art. 4 pct. 2 şi 11 şi art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), în ceea ce priveşte consimţământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal declar următoarele:
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]
cu privire la transmiterea informaţiilor şi documentelor, inclusiv date cu caracter personal necesare îndeplinirii atribuţiilor membrilor comisiei de concurs, membrilor comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi ale secretarului, în format electronic.
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]
ca instituţia organizatoare a concursului să solicite organelor abilitate în condiţiile legii certificatul de integritate comportamentală pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi din orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane, cunoscând că pot reveni oricând asupra consimţământului acordat prin prezentul formular.
Îmi exprim consimţământul [ ]
Nu îmi exprim consimţământul [ ]
ca instituţia organizatoare a concursului să solicite organelor abilitate în condiţiile legii extrasul de pe cazierul judiciar cu scopul angajării, cunoscând că pot reveni oricând asupra consimţământului acordat prin prezentul formular.
Declar pe propria răspundere că în perioada lucrată nu mi s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/mi s-a aplicat sancţiunea disciplinară …………………………… .
Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că datele furnizate în acest formular sunt adevărate.
Data:
Semnătura:
Anexa nr. 3
Denumirea angajatorului
Datele de identificare ale angajatorului (adresă completă, CUI)
Datele de contact ale angajatorului (telefon, fax)
Nr. de înregistrare
Data înregistrării
ADEVERINŢĂ
Prin prezenta se atestă faptul că dl/dna …………………….., posesor/posesoare al/a B.I./C.I. …………. seria ……. nr. …………….., CNP ………………….., a fost/este angajatul/angajata …………………., în baza actului administrativ de numire nr. ……………../contractului individual de muncă, cu normă întreagă/cu timp parţial de …… ore/zi, încheiat pe durată nedeterminată/determinată, respectiv ….., înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. ……./………, în funcţia/meseria/ocupaţia de^1) ……………………. .
Pentru exercitarea atribuţiilor stabilite în fişa postului aferentă contractului individual de muncă/actului administrativ de numire au fost solicitate studii de nivel^2) ………………. în specialitatea ………………….. .
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, dl/dna ……………………………………… a dobândit:
– vechime în muncă: ………………… ani …….. luni ……. zile;
– vechime în specialitatea studiilor: ……………….. ani …………. luni ………. zile.
| Nr. crt. | Mutaţia intervenită | Anul/luna/zi | Meseria/Funcţia/Ocupaţia | Nr. şi data actului pe baza căruia se face înscrierea |
Pe durata executării contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu au intervenit următoarele mutaţii (modificarea, suspendarea, încetarea contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu):
În perioada lucrată a avut ………….. zile de absenţe nemotivate şi ……………. zile de concediu fără plată.
În perioada lucrată, dlui/dnei ………………………….. nu i s-a aplicat nicio sancţiune disciplinară/i s-a aplicat sancţiunea disciplinară …………………………… .
Cunoscând normele penale incidente în materia falsului în declaraţii, certificăm că datele cuprinse în prezenta adeverinţă sunt reale, exacte şi complete.
Data
………………
Numele şi prenumele reprezentantului legal al angajatorului^3)
……………………………………….
Semnătura reprezentantului legal al angajatorului
……………………………………….
Ştampila angajatorului