2 posturi ingrijitor
Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Bacău, str. Oituz, nr.14, județul Bacău, organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi vacante îngrijitor I, perioadă nedeterminată conform HOTĂRÂRE nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice în cadrul instituţiei:
Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art.15 prevăzute de HG 1336/28.10.2022:
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt:
- nivelul studiilor: gimnaziale sau medii;
- vechimea în specialitatea necasară ocupării postului: nu se solicita
- disponibilitate pentru program de lucru în ture ( 8 ore/zi)
- Capacitate de gestionare a resurselor alocate
- abilități, calități și aptitudini necesare: capacitate de lucru în mod individual și în echipă, adaptabilitate, flexibilitate și rezistență la stres, perseverență, toleranță, calm, abilități de comunicare interpersonală.
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- Cerere de înscriere la concurs adresată directorului, formular prevazut in anexa 2 la HG 1336/2022;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- curriculum vitae, model comun European.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
Actele depuse în copie se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
În cazul în care candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Desfășurarea concursului:
Concursul constă în următoarele etape:
• selecţia dosarelor
- proba scrisă
• probă practica
Publicarea anunțului: site-ul instituției, posturi.gov.ro și la sediul instituției
Calendar concurs
1 Publicarea anunțului 13.11.2026
2 Depunerea dosarelor la secretariatul Școlii Gimnaziale “Al. I. Cuza”, Bacau, 16-27.11.2026, ora 14:00
3 Selecția dosarelor de către comisia de concurs 02.12.2026,
4 Afișarea rezultatelor selecției dosarelor 02.12.2026, ora 15.30
5 Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor 02.12.2026, ora 15.30-15.45
6 Afișarea soluționării contestațiilor 03.12.2026, ora 10:00
7 Susținerea probei scrise 07.12.2026, ora 10:00–12:00
8 Afișarea rezultatului probei scrise 07.12.2026, ora 15:30
9 Depunerea contestațiilor la proba scrisă 07.12.2026 ora 15:30-15.45
10 Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor proba scrisă 08.12.2026, ora 10:00
11 Susținerea probei practice 08.12.2026, ora 10:30–14:00
12 Afișarea rezultatului probei practice 08.12.2026, ora 15:30
12 Afișarea rezultatului final al concursului 09.12.2026, ora 10:00
Note
• Accesul la următoarea probă se face numai pentru candidații admiși la proba precedentă.
• Fiecare probă este promovată cu minimum 50 de puncte.
• Candidatul declarat câștigător trebuie să aibă punctajul cel mai mare și să fi promovat fiecare probă.
• La punctaje egale, departajarea se face după proba scrisă; dacă egalitatea persistă, se organizează un nou interviu.
• NU pot participa persoane cărora le-a încetat contractul de muncă din motivele prevăzute la art. 56 lit. g), h) și art. 61 lit. a), b) sau c) din Codul Muncii.
