Publicat
UM

Paznic – pentru localitatea Șugag, jud. Alba

Unitatea Militară 02601 · Alba
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-11-06 · Termen 2026-12-15
Despre acest post

privind  încadrarea prin concurs a unui post vacant de personal civil contractual cu atribuții de execuţie din cadrul  Unităţii Militare 02601 Bucureşti

        Posturile vacante propuse pentru încadrarea prin concurs:

  • Paznic– pentru localitatea Șugag, jud. Alba;

            Principalele cerinţe ale postului de Paznic:

– răspunde de paza și integritatea obiectivului, bunurilor și valorilor încredințate;

– să verifice și să legitimeze persoanele la intrarea în obiectiv.

          Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:

  • formular de înscriere la concurs;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  • copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului. Modelul orientativ al adeverinţei este prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. 1336/28.10.2022.
  • certificatul de cazier judiciar sau o declaraţie pe proprie răspundere că persoana care doreşte să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obţinerea certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia şi să conţină specificaţia „clinic sănătos” și „nu se află în evidență sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infecto-contagioase”, încheind cu fraza: „eliberată pentru a-i servi la angajare”, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
  • curriculum vitae, model comun european.
  • Declarația pe propria răspundere privind acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate – se completează odată cu depunerea dosarului.

Condiţiile generale pentru ocuparea postului sunt:

  1. a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului de Muncitor calificat II (electrician întreținere și reparații) sunt:

  1. studii medii, școală profesională;
  2. nivelul de acces la informaţii clasificate este strict–secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;
  3. cel puţin 6 luni vechime;
  4. comunicare, lucru în echipă, rezistenţă la stres.

Calendar desfășurare probă de concurs/examen:

Nr.

crt

Activitatea Perioada/

Termenul

1 Stabilirea tipului probelor de concurs, a locului, datei şi orei desfăşurării fiecărei probe, a componenţei Comisiei de concurs, Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, a secretarului acestora şi înscrierea lor în ordinul de zi pe unitate, precum şi stabilirea condiţiilor specifice pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care participă la concurs, a bibliografiei şi tematicii de concurs.
2 Depunerea dosarelor de concurs 20.11.2026

până la ora 14.00

3 Selecţia dosarelor de concurs 24.11.2026

până la ora 14.00

4 Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor de concurs 25.11.2026

până la ora 14.00

5 Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs 26.11.2026

până la ora 14.00

6 Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor 27.11.2026

până la ora 14.00

7 Desfăşurarea probei scrise 03.12.2026

începând cu ora 12.00

8 Corectarea şi afişarea rezultatelor probei scrise 04.12.2026

până la ora 14.00

9 Depunerea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise 07.12.2026

până la ora 14.00

10 Soluţionarea eventualelor contestaţii cu privire la rezultatul probei scrise şi afişarea rezultatelor 08.12.2026

până la ora 14.00

11 Susţinerea probei interviului 09.12.2026

începând cu ora 09.00

12 Notarea interviului şi afişarea rezultatului la interviu 10.12.2026

până la ora 14.00

13 Depunerea eventualelor contestaţii ale rezultatului interviului 11.12.2026

până la ora 14.00

14 Soluţionarea contestaţiilor cu privire la rezultatul interviului şi afişarea rezultatului soluţionării acestora 14.12.2026

până la ora 14.00

15 Comunicarea rezultatelor finale ale concursului 15.12.2026

până la ora 14.00

 

Dosarele de concurs se trimt prin e -mail la adresa um02601_marketing@mapn.ro

Concursul se desfășoară la Unitatea Militară 01760 Sebeș, jud. Alba, str. Călărași nr. 76.

BIBLIOGRAFIE PENTRU POSTUL DE PAZNIC:

  1. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția personalului cu modificările și completările ulterioare.
  2. Legea nr. 319/2006 – Legea securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare.
  3. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare.
  4. Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare.

TEMATICĂ  PENTRU POSTUL DE PAZNIC:

  1. Cum se organizează paza proprie conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția personalului cu modificările și completările ulterioare.
  2. Obligațiile personalului din serviciul de pază conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția personalului cu modificările și completările ulterioare.
  3. Obligațiile lucrătorilor conform Legii nr. 319/2006 – Legea securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare.
  4. Consultarea și participarea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă conform Legii nr. 319/2006 – Legea securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare.
  5. Obligațiile generale privind apărarea împotriva incendiilor conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările și completările ulterioare.
  6. Răspunderea disciplinară a angajaților conform Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare.
Contact / Angajator
Angajator
Unitatea Militară 02601
Link copiat ✅
Scroll to Top