Inspector clasa I grad profesional asistent
- Funcția publică scoasă la concurs:
- inspector clasa I grad asistent la Compartimentul de Executare Silită (durată normală de 8 ore/zi a timpului de muncă) – 1 post
- Condițiile de desfășurare a concursului:
În vederea participării la concurs, în termen de 20 zile calendaristice de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 11.11.2026 – 02.12.2026 candidații pot depune dosarul de concurs, la registratura instituției personal, sau prin poștă sau servicii de curierat, transmise la adresa Com. Petreu nr. 275, județul Bihor, cod poștal 417018, sau online, pe adresa de email: registratura@comunapetreu.ro. Dosarele de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată după terminarea programului de lucru al instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen. Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.
- Etapele de concurs:
- verificarea eligibilității candidaților: 03.12.2026 – 09.12.2026
- probă suplimentară pentru testarea competențelor în domeniul tehnologiei informației se susține doar de candidații care nu prezintă diplomă ECDL start sau certificat de competențe digitale echivalent: 14.12.2026, ora 9:00
- probă scrisă: în data 14.12.2026, ora 11:00
- interviu: data și ora probei de interviu se va afișa pe site-ul instituției odată cu afișarea rezultatelor probei scrise.
Toate etapele de concurs se vor desfășura la sediul Primăriei Comunei Petreu, la adresa Com. Petreu nr. 275, județul Bihor, cod poștal 417018.
Condițiile specifice de participare inspector clasa I grad asistent la Compartimentul Executare Silită (durată normală de 8 ore/zi a timpului de muncă)
Studii de specialitate:
- studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, Domeniu de studiu: Științe administrative (Ramura de știință), Științe juridice (Ramura de știință), Științe economice (Ramura de știință)
- Vechime minimă în specialitatea studiilor 1 an
- Competențe ECDL Start – Utilizator mediu.
- Durată timp de muncă: 8h/zi – 40h/săptămână
