Medic rezident an V specialitataea otorinolaringologie, Secția Clinică ORL
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
- formular tip de înscriere la concurs conform modelului din anexa 2 la HG nr. 1.336/2022 (afișat pe site-ul instituției);
- copia diplomei de licență
- ordinul de confirmare în rezidențiat pentru postul de medic rezident an V;
- copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
- avizul de liberă practică
- certificatul profesional curent cu dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;
- Asigurare de malpraxis;
- acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul nr.166/2023 (afișat pe site-ul instituției) – competențe, certificate de perfecționare, certificat de competență lingvistică;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- alte acte doveditoare privind încadrarea în muncă;
- curriculum vitae, model comun european;
- dosar plic.
- dovada achitării taxei de participare (chitanța): – 300 lei
Taxa de participare la concurs se achită la Casieria instituției, camera 3.238, situată la parter.
Documentele prevăzute la lit. d) și f) sunt valabile 3 (trei) luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Documentele depuse la dosar sunt însoţite obligatoriu de originale pentru certificare conform cu originalul.
Dosarul de concurs se va depune la sediul instituţiei organizatoare din Tg. Mureş, str. Gh. Marinescu nr. 50, et. I, camera 4108 – Serviciul resurse umane, în perioada 30.10.2026 – 12.11.2026 zilnic (de luni până vineri în zilele lucrătoare), în intervalul orar 0730.– 1500.
Date de contact:
Serviciul resurse umane, telefon 0265-212111 int. 406, – persoana de contact ec. Pop Daniela – secretarul comisiei de concurs. Anunțul de concurs este afișat la avizier și pe site-ul: www.spitalmures.ro.
Condiţii generale:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Condiții specifice pentru postul de medic rezident :
ordinul de confirmare în rezidențiat pentru postul de medic rezident an V
Cerințe specifice (prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare):
- persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;
- persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
- persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;
- persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.
Prin excepție de la condiția prevăzută la alin.(1) lit.a) pot fi angajați și cetățeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceștia prin legislația specifică și legislația muncii.
- PROBA SCRISĂ :
Tematica de concurs :
- Anatomia si fiziologia nasului si sinusurilor paranazale
- Anatomia si fiziologia faringelui
- Anatomia si fiziologia laringelui
- Anatomia si fiziologia urechii
- Anatomia chirurgicala a regiunii cervicale
- Malformații în ORL – diagnostic precoce și posibilități terapeutice
- Metode de explorare ale nasului si sinusurilor paranazale
- Metode de explorare ale cavității bucale si faringelui
- Metode de explorare a laringelui
- Metode de explorare a urechii
- Metode de explorare ale traheei si bronhiilor
- Metode de explorare a esofagului
- Urgentele rinosinusale (traumatismele nazale si sinuso-faciale, epistaxis, corpi straini nazosinusali)
- Urgentele faringiene (traumatismele faringelui – mecanice si fizico-chimice, corpii straini faringieni)
- Urgentele laringiene (insuficienta respiratorie acuta de cauza laringiana, traumatismele laringelui, corpii straini laringo-traheo-bronsici)
- Urgentele oto-mastoidiene (traumatismele urechii si a osului temporal, surditatea brusc instalata, trauma sonora acuta, vertijul periferic acut, paralizia faciala periferica, corpii straini auriculari)
- Urgentele esofagiene (esofagita postcaustica, corpii straini esofagieni)
- Ugentele cervicale (traumatismele partilor moi cervicale, hemoragii cervicale, supuratiile cervicale)
- Patologia infecto-inflamatorie acuta rinosinusala (rinite acute, rinosinuzite acute)
- Patologia infecto-inflamatorie acuta a cavitatii bucale si a faringelui (stomatite, glosite, amigdalite si faringite acute)
- Patologia infecto-inflamatorie acuta laringiana (laringitele acute, epiglotita acuta, pericondrita laringiana, abcesul laringian)
- Patologie infecto-inflamatorie acuta otomastoidiana (otita medie acuta, otomastoidita acuta a adultului si copilului)
- Patologia infecto – inflamatorie acuta a glandei tiroide
- Patologia infecto – inflamatorie acuta a glandelor salivare
- Patologia infecto-inflamatorie cronica rinosinusala (rinite cronice, rinosinuzitele cronice)
- Patologia infecto-inflamatorie cronica a cavitatii bucale si a faringelui
- Patologia infecto-inflamatorie cronica a laringelui.
- Patologia infecto-inflamatorie cronica otomastoidiana.
- Patologia infecto-inflamatorie cronica a glandelor salivare
- Patologia tumorala benigna rinosinusala
- Patologia tumorala benigna a cavitatii bucale si a faringelui
- Patologia tumorala benigna a laringelui
- Patologia tumorala benigna otomastoidiana
- Patologia tumorala benigna a glandei tiroide
- Patologia tumorala benigna a traheei
- Patologia tumorala benigna a esofagului
- Patologia tumorala benigna a glandelor salivare
- Patologia tumorala maligna rinosinusala
- Patologia tumorala maligna a cavitatii bucale si faringelui
- Patologia tumorala maligna a laringelui
- Patologia tumorala maligna otomastoidiana
- Patologia tumorala maligna a glandei tiroide
- Patologia tumorala maligna a traheei
- Patologia tumorala maligna a esofagului cervical
- Patologia tumorala maligna a glandelor salivare
- Patologie tumorala cervicala
- Patologia tumorala parafaringiana
- Patologia chirurgicala a bazei de craniu (rino- si otobaza, orbita, cai lacrimale si spatii profunde)
- Sindroamele paralitice laringiene şi asociate
- Clasificarea, evaluarea şi principiile de tratament ale tulburărilor vocii (elemente de foniatrie şi fonochirurgie)
- Tulburarile senzitive si motorii ale faringelui.
- Algiile cranio‐cervico‐faciale
- Manifestări ale bolilor sistemice in ORL
- Sindromul de apnee obstructiva în somn (diagnostic, etiopatogenie, principii de tratament)
- Hipoacuziile neurosenzoriale: diagnostic si reabilitare auditiva (proteze conventionale si implantabile)
- Otoscleroza
- Sindroamele vestibulare periferice
- PROBA CLINICĂ / PRACTICA OPERATORIE
- Rezectia septului nazal
- Chirurgia cornetelor nazale
- Chirurgia sinuzitei maxilare (include tehnici chirurgicale endoscopice)
- Chirurgia sinuzitei etmoidale (include tehnici chirurgicale endoscopice)
- Chirurgia sinuzitei frontale (include tehnici chirurgicale endoscopice)
- Amigdalectomia
- Adenoidectomia
- Micro-laringoscopia suspendată (include tehnici chirurgicale cu instrumente reci şi
LASER-CO2 asistată)
- Traheo – bronhoscopia
- Esofagoscopia
- Ligatura venei jugulare interne
- Ligatura arterei carotide primitive
- Ligatura arterei carotide externe
- Ligatura arterei linguale
- Ligatura arterei faciale
- Ligatura arterei temporale superficiale
- Traheotomia
- Laringectomia totală
- Disecţia ganglionară cervicală selectivă
- Montare aerator transtimpanal
- Mastoidectomia corticală (antro‐mastoidectomia)
- Mastoidectomia radicală (tehnică deschisă „canal wall-down”)
- Fibroscopia diagnostică şi intervenţională în patologia ORL (indicaţii, dispozitive,
incidente, complicaţii).
Durata probelor:
– Pentru proba scrisă se acordă 3 ore
– Pentru proba clinică /practică se acordă:
*20 minute meditaţie
*20 minute expunere
*20 minute executarea probei
BIBLIOGRAFIE:
- OTORINOLARINGOLOGIE SI CHIRURGIE CERVICOFACIALA, coordonator
Sarafoleanu C. în „Tratat de chirurgie”, sub redacţia Irinel Popescu, Constantin Ciuce, vol. 1,
Editura Academiei Române, 2012.
- REABILITAREA SI IGIENA VOCII. Muresan R, Chirila M. Editura. Alma Mater, 2010
- TULBURARILE RESPIRATORII IN SOMN. Sarafoleanu C.- coordonator. Editura
Academiei Romane, 2016.
- EUROPEAN MANUAL OF MEDICINE–OTORHINOLARYNGOLOGY, HEAD AND
NECK SURGERY. Anniko M, Bernal-Sprekelsen M., Bonkowsky V., Bradley P., Iurato S.
Springer Verlag, 2010.
- CUMMINGS-OTOLARYNGOLOGY HEAD AND NECK SURGERY. Sixth Edition.
Flint P.W., Haughey B. H., Lund V. J., Niparko J. K., Richardson M. A., Robbins K. T., Thomas
- R. Mosby – Elsevier Publishing House, 2016.
- ENT-HEAD AND NECK SURGERY: ESSENTIAL PROCEDURES. Theissing J.,
Rettinger G., Werner J. Ed. Thieme Verlag, 2011.
- OTOLARYNGOLOGY AND HEAD AND NECK SURGERY. Warner G., Burgess A.,
Patel S., Martinez-Devesa P., Corbridge R. OXFORD University Press, 2009.
Calendarul de desfășurare a concursului este următorul
30.10.2026 – 12.11.2026 – Depunerea dosarelor ( în zilele lucrătoare)
13.11.2026 – Selecţia dosarelor – ora 10,00
13.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor candidaţilor
16.11.2026 până la ora 1200 – Depunerea contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
17.11.2026 până la ora 1500 – Soluţionarea şi afişarea rezultatului contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
20.11.2026 ora 900 – Proba scrisă – Secția Clinică ORL
20.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatelor la proba scrisă
23.11.2026 până la ora 1500 – Depunerea contestaţiilor cu privire la proba scrisă
24.11.2026 până la ora 1500 – Soluţionarea şi afişarea rezultatelor contestaţiilor cu privire la proba scrisă
25.11.2026, ora 900 – Proba clinică/practică – Secția Clinică ORL
25.11.2026, până la ora 1530 – Afişarea rezultatelor la proba clinică/practică
26.11.2026 între orele 0730 – 1200 – Depunerea contestaţiilor cu privire la proba clinică/practică
26.11.2026 până la ora 1400 Soluţionarea şi afişarea rezultatului contestaţiilor cu privire la proba clinică/practică
26.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatului final al concursului
Locul desfăşurării concursului: Tg. Mureş, str. Gh. Marinescu nr. 50 (sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Secția Clinică ORL.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) formular tip de înscriere la concurs conform modelului din anexa 2 la HG nr. 1.336/2022 (afișat pe site-ul instituției);
b) copia diplomei de licență
c) ordinul de confirmare în rezidențiat pentru postul de medic rezident an V;
d) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
e) avizul de liberă practică
f) certificatul profesional curent cu dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;
g) Asigurare de malpraxis;
h) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul nr.166/2023 (afișat pe site-ul instituției) – competențe, certificate de perfecționare, certificat de competență lingvistică;
i) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
k) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
l) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
m) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
n) alte acte doveditoare privind încadrarea în muncă;
o) curriculum vitae, model comun european;
p) dosar plic.
q) dovada achitării taxei de participare (chitanța): – 300 lei
Taxa de participare la concurs se achită la Casieria instituției, camera 3.238, situată la parter.
Documentele prevăzute la lit. d) și f) sunt valabile 3 (trei) luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Documentele depuse la dosar sunt însoţite obligatoriu de originale pentru certificare conform cu originalul.
Dosarul de concurs se va depune la sediul instituţiei organizatoare din Tg. Mureş, str. Gh. Marinescu nr. 50, et. I, camera 4108 – Serviciul resurse umane, în perioada 30.10.2026 – 12.11.2026 zilnic (de luni până vineri în zilele lucrătoare), în intervalul orar 0730.– 1500.
Date de contact:
Serviciul resurse umane, telefon 0265-212111 int. 406, – persoana de contact ec. Pop Daniela – secretarul comisiei de concurs. Anunțul de concurs este afișat la avizier și pe site-ul: www.spitalmures.ro.
Condiţii generale:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Condiții specifice pentru postul de medic rezident :
ordinul de confirmare în rezidențiat pentru postul de medic rezident an V
Cerințe specifice (prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare):
a) persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
e) persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;
f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.
Prin excepție de la condiția prevăzută la alin.(1) lit.a) pot fi angajați și cetățeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceștia prin legislația specifică și legislația muncii.
I. PROBA SCRISĂ :
Tematica de concurs :
1. Anatomia si fiziologia nasului si sinusurilor paranazale
2. Anatomia si fiziologia faringelui
3. Anatomia si fiziologia laringelui
4. Anatomia si fiziologia urechii
5. Anatomia chirurgicala a regiunii cervicale
6. Malformații în ORL – diagnostic precoce și posibilități terapeutice
7. Metode de explorare ale nasului si sinusurilor paranazale
8. Metode de explorare ale cavității bucale si faringelui
9. Metode de explorare a laringelui
10. Metode de explorare a urechii
11. Metode de explorare ale traheei si bronhiilor
12. Metode de explorare a esofagului
13. Urgentele rinosinusale (traumatismele nazale si sinuso-faciale, epistaxis, corpi straini nazosinusali)
14. Urgentele faringiene (traumatismele faringelui – mecanice si fizico-chimice, corpii straini faringieni)
15. Urgentele laringiene (insuficienta respiratorie acuta de cauza laringiana, traumatismele laringelui, corpii straini laringo-traheo-bronsici)
16. Urgentele oto-mastoidiene (traumatismele urechii si a osului temporal, surditatea brusc instalata, trauma sonora acuta, vertijul periferic acut, paralizia faciala periferica, corpii straini auriculari)
17. Urgentele esofagiene (esofagita postcaustica, corpii straini esofagieni)
18. Ugentele cervicale (traumatismele partilor moi cervicale, hemoragii cervicale, supuratiile cervicale)
19. Patologia infecto-inflamatorie acuta rinosinusala (rinite acute, rinosinuzite acute)
20. Patologia infecto-inflamatorie acuta a cavitatii bucale si a faringelui (stomatite, glosite, amigdalite si faringite acute)
21. Patologia infecto-inflamatorie acuta laringiana (laringitele acute, epiglotita acuta, pericondrita laringiana, abcesul laringian)
22. Patologie infecto-inflamatorie acuta otomastoidiana (otita medie acuta, otomastoidita acuta a adultului si copilului)
23. Patologia infecto – inflamatorie acuta a glandei tiroide
24. Patologia infecto – inflamatorie acuta a glandelor salivare
25. Patologia infecto-inflamatorie cronica rinosinusala (rinite cronice, rinosinuzitele cronice)
26. Patologia infecto-inflamatorie cronica a cavitatii bucale si a faringelui
27. Patologia infecto-inflamatorie cronica a laringelui.
28. Patologia infecto-inflamatorie cronica otomastoidiana.
29. Patologia infecto-inflamatorie cronica a glandelor salivare
30. Patologia tumorala benigna rinosinusala
31. Patologia tumorala benigna a cavitatii bucale si a faringelui
32. Patologia tumorala benigna a laringelui
33. Patologia tumorala benigna otomastoidiana
34. Patologia tumorala benigna a glandei tiroide
35. Patologia tumorala benigna a traheei
36. Patologia tumorala benigna a esofagului
37. Patologia tumorala benigna a glandelor salivare
38. Patologia tumorala maligna rinosinusala
39. Patologia tumorala maligna a cavitatii bucale si faringelui
40. Patologia tumorala maligna a laringelui
41. Patologia tumorala maligna otomastoidiana
42. Patologia tumorala maligna a glandei tiroide
43. Patologia tumorala maligna a traheei
44. Patologia tumorala maligna a esofagului cervical
45. Patologia tumorala maligna a glandelor salivare
46. Patologie tumorala cervicala
47. Patologia tumorala parafaringiana
48. Patologia chirurgicala a bazei de craniu (rino- si otobaza, orbita, cai lacrimale si spatii profunde)
49. Sindroamele paralitice laringiene şi asociate
50. Clasificarea, evaluarea şi principiile de tratament ale tulburărilor vocii (elemente de foniatrie şi fonochirurgie)
51. Tulburarile senzitive si motorii ale faringelui.
52. Algiile cranio‐cervico‐faciale
53. Manifestări ale bolilor sistemice in ORL
54. Sindromul de apnee obstructiva în somn (diagnostic, etiopatogenie, principii de tratament)
55. Hipoacuziile neurosenzoriale: diagnostic si reabilitare auditiva (proteze conventionale si implantabile)
56. Otoscleroza
57. Sindroamele vestibulare periferice
II. PROBA CLINICĂ / PRACTICA OPERATORIE
1. Rezectia septului nazal
2. Chirurgia cornetelor nazale
3. Chirurgia sinuzitei maxilare (include tehnici chirurgicale endoscopice)
4. Chirurgia sinuzitei etmoidale (include tehnici chirurgicale endoscopice)
5. Chirurgia sinuzitei frontale (include tehnici chirurgicale endoscopice)
6. Amigdalectomia
7. Adenoidectomia
8. Micro-laringoscopia suspendată (include tehnici chirurgicale cu instrumente reci şi
LASER-CO2 asistată)
9. Traheo – bronhoscopia
10. Esofagoscopia
11. Ligatura venei jugulare interne
12. Ligatura arterei carotide primitive
13. Ligatura arterei carotide externe
14. Ligatura arterei linguale
15. Ligatura arterei faciale
16. Ligatura arterei temporale superficiale
17. Traheotomia
18. Laringectomia totală
19. Disecţia ganglionară cervicală selectivă
20. Montare aerator transtimpanal
21. Mastoidectomia corticală (antro‐mastoidectomia)
22. Mastoidectomia radicală (tehnică deschisă „canal wall-down”)
23. Fibroscopia diagnostică şi intervenţională în patologia ORL (indicaţii, dispozitive,
incidente, complicaţii).
Durata probelor:
– Pentru proba scrisă se acordă 3 ore
– Pentru proba clinică /practică se acordă:
*20 minute meditaţie
*20 minute expunere
*20 minute executarea probei
BIBLIOGRAFIE:
1. OTORINOLARINGOLOGIE SI CHIRURGIE CERVICOFACIALA, coordonator
Sarafoleanu C. în „Tratat de chirurgie”, sub redacţia Irinel Popescu, Constantin Ciuce, vol. 1,
Editura Academiei Române, 2012.
2. REABILITAREA SI IGIENA VOCII. Muresan R, Chirila M. Editura. Alma Mater, 2010
3. TULBURARILE RESPIRATORII IN SOMN. Sarafoleanu C.- coordonator. Editura
Academiei Romane, 2016.
4. EUROPEAN MANUAL OF MEDICINE–OTORHINOLARYNGOLOGY, HEAD AND
NECK SURGERY. Anniko M, Bernal-Sprekelsen M., Bonkowsky V., Bradley P., Iurato S.
Springer Verlag, 2010.
5. CUMMINGS-OTOLARYNGOLOGY HEAD AND NECK SURGERY. Sixth Edition.
Flint P.W., Haughey B. H., Lund V. J., Niparko J. K., Richardson M. A., Robbins K. T., Thomas
J. R. Mosby – Elsevier Publishing House, 2016.
6. ENT-HEAD AND NECK SURGERY: ESSENTIAL PROCEDURES. Theissing J.,
Rettinger G., Werner J. Ed. Thieme Verlag, 2011.
7. OTOLARYNGOLOGY AND HEAD AND NECK SURGERY. Warner G., Burgess A.,
Patel S., Martinez-Devesa P., Corbridge R. OXFORD University Press, 2009.
Calendarul de desfășurare a concursului este următorul
30.10.2026 – 12.11.2026 – Depunerea dosarelor ( în zilele lucrătoare)
13.11.2026 – Selecţia dosarelor – ora 10,00
13.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor candidaţilor
16.11.2026 până la ora 1200 – Depunerea contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
17.11.2026 până la ora 1500 – Soluţionarea şi afişarea rezultatului contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor
20.11.2026 ora 900 – Proba scrisă – Secția Clinică ORL
20.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatelor la proba scrisă
23.11.2026 până la ora 1500 – Depunerea contestaţiilor cu privire la proba scrisă
24.11.2026 până la ora 1500 – Soluţionarea şi afişarea rezultatelor contestaţiilor cu privire la proba scrisă
25.11.2026, ora 900 – Proba clinică/practică – Secția Clinică ORL
25.11.2026, până la ora 1530 – Afişarea rezultatelor la proba clinică/practică
26.11.2026 între orele 0730 – 1200 – Depunerea contestaţiilor cu privire la proba clinică/practică
26.11.2026 până la ora 1400 Soluţionarea şi afişarea rezultatului contestaţiilor cu privire la proba clinică/practică
26.11.2026 până la ora 1500 – Afişarea rezultatului final al concursului
Locul desfăşurării concursului: Tg. Mureş, str. Gh. Marinescu nr. 50 (sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Secția Clinică ORL.
