Publicat
PM

Referent IA

Primăria Municipiului Sibiu · Sibiu
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-26 · Termen 2026-11-25
Despre acest post

DENUMIREA POSTULUI: Referent IA

NUMĂRUL POSTURILOR: 1 post unic

STRUCTURĂ: Serviciului Managementul și Integritatea Resurselor Umane

DURATA TIMPULUI DE MUNCĂ: 8h/zi – 40h/săptămână,

PERIOADĂ: nedeterminată

Condițiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 din HG nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Pentru a ocupa un post contractual vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale de participare:

  1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  5. îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  6. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  8. nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

CONDIȚII SPECIFICE:

  • Studii medii liceale finalizate cu diplomă de bacalaureat.
  • Vechime în muncă – minimum 7 ani.
  • Cunoștințe de operare pe calculator – Microsoft Office, nivel mediu, verificate prin probă suplimentară.

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI:

  • Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în perioada 10.2026 – 06.11.2026,
  • Selecția dosarelor se va face în data de 11.2026,
  • Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor: 24 ore de la data afișării procesului verbal,
  • Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: 24 ore de la data depunerii contestației,
  • Proba suplimentară de calculator: 11.2026, ora 8,30
  • Afișarea rezultatelor privind proba suplimentară de calculator: în maxim 60 minute de la finalizarea probei suplimentare de calculator,
  • Proba scrisă: 11.2026, ora 12.00;
  • Afișarea rezultatelor privind proba scrisă: 24 ore de la finalizarea probei scrise,
  • Depunerea contestației privind rezultatul probei scrise: 24 ore de la afișarea rezultatelor probei scrise,
  • Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: cu o zi înainte de susținerea interviului,
  • Susținerea interviului: 11.2026, ora 10,00.
  • Comunicarea rezultatelor după susținerea interviului: 24 ore de la susținerea interviului,
  • Depunerea contestațiilor privind rezultatul interviului: 24 ore de la afișarea rezultatelor la proba interviului,
  • Afișarea rezultatului soluționării contestațiilor: 24 ore de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor,
  • Afișarea rezultatului final al concursului: 24 ore de la data afisării rezultatului soluționării contestației.

Proba de calculator, proba scrisă și interviul se vor desfășura la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Piața Mică, nr.25, et.1 cam. 109.

Dosarele de înscriere se pot depune în perioada 26.10.2026 – 06.11.2026, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Piața Mică nr. 25, camera 109.

Bibliografie și tematică pentru proba scrisă:

  1. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, titlul II, cap. II, exclusiv art. 39–40.

Tematică: drepturile și obligațiile salariatului și ale angajatorului prevăzute în aceste articole.

  1. O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, exclusiv art. 2, 6, 6¹, 8–10 și 12–13.

Tematică: noțiunea de petiție; primirea, înregistrarea, repartizarea și expedierea; petițiile greșit îndreptate; termenele de răspuns și prelungirea lor; conexarea petițiilor; repartizarea spre soluționare și semnarea răspunsului.

  1. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cap. I, art. 2, și cap. II, secțiunea 1, exclusiv art. 6–9, 12 și 14.

Tematică: definițiile legale; solicitarea și comunicarea informațiilor, termenele și costul copierii; informațiile exceptate și datele personale.

  1. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, partea a VI-a: titlul III, cap. III, exclusiv art. 549 alin. (1), art. 551 alin. (1) și art. 553 alin. (1); titlul II, cap. V, secțiunea a 2-a, exclusiv art. 430, 432, 434, 437, 439 și 447, aplicabile personalului contractual prin art. 551 alin. (3).

Tematică: drepturi și obligații, perfecționare profesională și răspundere; respectarea Constituției și a legilor; obligații în exercitarea libertății de exprimare; loialitate; îndeplinirea atribuțiilor; păstrarea secretului și confidențialitatea; conduita în relațiile cu cetățenii.

  1. Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal: cap. II, art. 5; cap. IV, secțiunea 1, art. 29, și secțiunea a 2-a, art. 32 alin. (4).

Tematică: principiile prelucrării și prelucrarea datelor de către personal numai la cererea operatorului, în condițiile expres prevăzute de aceste dispoziții.

  1. Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată: cap. I, exclusiv art. 2 alin. (1)–(3); cap. IV, secțiunea a 2-a, exclusiv art. 33 alin. (1)–(3) și (5).

Tematică: sfera, scopul și activitățile serviciului; categoriile de utilizatori și reglementarea drepturilor acestora; accesul la informații, publicitatea și contestarea hotărârilor privind serviciul.

  1. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată: cartea I, titlul IV, cap. II, exclusiv art. 154 alin. (4), (6) și (6¹), art. 154¹ și art. 162 alin. (1); titlul V, exclusiv art. 183 alin. (1) și (3).

Tematică: comunicarea actelor prin poștă și mijloace electronice, inclusiv a hotărârilor judecătorești; înmânarea către persoana însărcinată cu primirea corespondenței; depunerea în termen prin poștă, curier, fax sau e-mail și dovada datei depunerii.

Actele normative mai sus menţionate vor fi actualizate în funcţie de toate modificările intervenite până la data organizării concursului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Managementul și Integritatea resurselor umane, telefon nr. 0269/208800, interior 503, persoană de contact Gorea Cristina, consilier superior, e-mail: cristina.gorea@sibiu.ro sau pe www.sibiu.ro.

.

DOSARUL  DE  CONCURS :

  1. Formularul de înscriere la concurs,
  2. Curriculum vitae, model comun European,
  3. Copia actului de identitate,
  4. Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz,
  5. Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  6. Copia carnetului de muncă și după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice (dacă este cazul),
  7. Cazierul judiciar,
  8. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii

Copiile de pe actele menţionate se prezintă însoţite de documentele originale sau în copii legalizate.

Atribuțiile specifice postului:

  • Asigură secretariatul Direcției Generale Juridice și Managementul Salubrizării, în condițiile fișei postului, ale subordonării ierarhice în cadrul SMIRU și ale relațiilor funcționale stabilite cu conducerea direcției generale.
  • Primește corespondența repartizată direcției generale, verifică existența datelor de înregistrare și a anexelor menționate și o prezintă conducerii pentru repartizare.
  • Asigură evidența centralizată a circuitului administrativ al documentelor direcției generale, pe suport hârtie și în aplicațiile instituției, de la primire și repartizare până la transmiterea răspunsului sau predarea spre arhivare, consemnând responsabilul desemnat și stadiul comunicat al lucrării.
  • Tehnoredactează, formatează, multiplică și scanează documente; întocmește adrese de înaintare, referate administrative, tabele și situații de evidență, pe baza datelor și instrucțiunilor primite, și le supune verificării și semnării persoanelor competente.
  • Primește și transmite corespondența electronică de serviciu și mesajele administrative, în limitele autorizării acordate; pregătește documentele pentru expediere prin registratură, poștă sau curier și păstrează dovezile de transmitere și de primire.
  • Asigură circuitul corespondenței aferente litigiilor repartizate direcției generale, prin asocierea documentelor cu dosarul indicat, transmiterea promptă către consilierul juridic responsabil și păstrarea plicurilor și a dovezilor de primire și expediere.
  • Consemnează termenele indicate în documentele primite sau comunicate de personalul de specialitate și semnalează operativ documentele urgente, termenele apropiate și lucrările fără răspuns. Stabilirea și calcularea termenelor procedurale revin personalului de specialitate.
  • Urmărește administrativ documentațiile înaintate spre avizare juridică, evidențiind structura solicitantă, data primirii, repartizarea, anexele, completările primite și restituirea documentelor după avizare.
  • Centralizează situația lucrărilor, sesizărilor și corespondenței privind salubrizarea și protecția mediului repartizate direcției generale, pe baza informațiilor furnizate de responsabili; urmărește transmiterea răspunsurilor aprobate și semnalează conducerii lucrările rămase în curs și termenele comunicate.
  • Asigură predarea și preluarea controlată a documentelor originale încredințate secretariatului, pe baza evidențelor de circulație; grupează, ordonează și inventariază documentele pentru predarea la arhivă, potrivit nomenclatorului și procedurilor instituției.
  • Întocmește lunar situația documentelor intrate, repartizate, expediate și rămase în lucru, pe baza evidențelor și informațiilor comunicate de responsabili; semnalează șefului ierarhic neconcordanțele și întârzierile constatate.
Contact / Angajator
Angajator
Primăria Municipiului Sibiu
Link copiat ✅
Scroll to Top