psiholog practicant
Vă facem cunoscut că în data de 12 noiembrie 2026, ora 11:00, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva din Deva, str. Ion Luca Caragiale, nr. 4, se va desfășura proba scrisă la concursul organizat pentru ocuparea unui post în regim contractual de psiholog practicant din cadrul Compartimentului protecția copilului și intervenție în situații de urgență al Serviciului intervenții și îngrijiri a Direcției de asistență socială Deva, instituție publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva, perioadă nedeterminată, normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână.
Condiţii generale de participare la concurs:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs:
- Studii: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul Psihologie.
- avize și atestate obligatorii: Deținerea unui Atestat de liberă practică eliberat de Colegiul Psihologilor din România, în treapta de specializare practicant autonom, în una dintre specialitățile adaptate postului: Psihologie clinică, Psihopedagogie specială sau Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, având viza anuală valabilă la zi.
- Vechime în specialitate : minim 1 an.
Depunerea dosarelor de concurs se face în perioada 22.10.2026 – 04.11.2026 la Compartimentul resurse umane, SCIM, arhivare din cadrul Serviciului resurse umane al Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Local al Municipiului Deva, din Deva, str. I. L. Caragiale, nr.4.
Calendarul desfăşurării concursului:
- Selecţia dosarelor de înscriere se va desfăşura în perioada 05.11.2026 – 06.11.2026;
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează cu menţiunea «admis» sau «respins», însoţită, după caz, de motivul respingerii, la sediul precum şi pe pagina de internet a instituţiei, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la lit. a.
- Proba scrisă/practică se va desfăşura în data de 12 noiembrie 2026, ora 11,00;
Comunicarea rezultatelor probei scrise/practice se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a instituţiei în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei scrise/practice.
- Interviul se va susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise/practice şi va consta în:
– întrebări adresate candidatului conform planului de interviu;
Data şi ora susţinerii interviului se vor afişa odată cu rezultatele la proba scrisa/practică.
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă/practică sau interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise/practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Soluţionarea contestaţiilor se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la sediul instituţiei precum şi pe pagina de internet, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
- Rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei şi pe pagina de internet în termen de maximum o zi lucrătoare de la soluţionarea contestaţiilor depuse la proba de interviu, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii «admis» sau «respins».
Informaţii suplimentare la telefon : 0254/218030; Tel.mobil 0755.878705- Compartimentul resurse umane, SCIM, arhivare.
