ECONOMIST studii superioare grad profesional I – 1 post
Anunț concurs pentru post contractual de ECONOMIST, studii superioare, grad profesional I, conform H.G. 1336/2022
Muzeul de Artă Populară Constanța, cu sediul în municipiul Constanța, Bd. Tomis nr.32 organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual vacant, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.
1. Nivelul postului : execuţie.
2. Denumirea postului: ECONOMIST în cadrul Compartimentului Resurse Umane-Secretariat, pe perioadă nedeterminată, cu norma intreaga (8h/zi)
3. Nivelul studiilor : superioare
4. Gradul profesional : I
5. Numărul de posturi: 1
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de concurs se depun la sediul Muzeului de Artă Populară Constanța Compartimentul Resurse umane – Secretariat, tel. 0241 616133, email: muzeuetno@yahoo.com
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Copiile de pe actele menţionate mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de catre secretarul comisiei de concurs.
Condiţii specifice de participare la concurs:
1. Studii superioare absolvite cu diplomă de licență în științe economice, facultatea Contabilitate;
2. Cunoștințe de operare Microsoft Office;
4.Abilități, calități și aptitudini necesare: spirit organizatoric, abilități de comunicare și relaționare, capacitate de gestionare a timpului și a priorităților;
5.Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției: minim 3 ani (1 an vechime Reurse Umane).
Bibliografia la concursul organizat în vederea ocupării postului vacant: ECONOMIST I/S :
Nr. crt. Bibliografie Tematică
1 Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare Capitolul I – Dispoziții generale
Capitolul V – Contabilitatea Trezoreriei Statului și a instituțiilor publice
2 Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, , cu modificările și completările ulterioare Capitolul I – Dispoziții generale
3 OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia cu modificările și completările ulterioare Norme metodologice privind organizarea contabilității instituțiilor, planul de conturi și instrucțiunile de aplicare
4 OMFP nr. 2634/05.11.2015 privind documentele financiar-contabile, , cu modificările și completările ulterioare Norme generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile
5 OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind ALOP, cu modificările și completările ulterioare Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale
6 OMFP 2861/09.10.2009 pentru aprobarea Normelor privind Organizarea și efectuarea inventarierii
organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura elementelor de activ și pasiv
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare
7 Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice, republicată Capitolele I, II, III, IV
8 Legea nr. 98/2016 – privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare Capitolul I – Dispoziții generale :
Secțiunea 1 – Obiect, scop și principii
Secțiunea 2 – Definiții
Secțiunea 3 – Autorități contractante
Secțiunea 4 – Domeniu de aplicare. Praguri.
Capitolul III – Modalități de atribuire: Secțiunea 1 – Procedurile de atribuire
9 Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare TITLUL II – Contractul individual de munca ;
CAPITOLUL I – Incheierea contractului individual de munca
CAPITOLUL III – Concediile
SECTIUNEA 1 – Concediul de odihna anual si alte concedii ale salariatilor
10 Legea nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare CAPITOLUL II – Salarizarea
SECŢIUNEA 1- Sistemul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare în sectorul bugetar
SECŢIUNEA a 2-a Alte drepturi salariale
11 H. G. nr. 1.336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice – Articolele 14 – 19 referitoare la organizarea examenului pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant;
– Art. 69 – 72 referitoare la promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale;
12 Ordin nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare Anexa 1. Codul controlului intern managerial al entităților publice : I. Glosar de termeni
Standardul 9 – Proceduri
Calendarul de desfăşurare a concursului:
– depunere a dosarelor (10 zile lucrătoare de la afişarea anunțului):
21.10 – 03.11.2026, orele 11-14, la sediul instituţiei.
– selecţia dosarelor: 04.11.2026;
– afișarea selecţiei dosarelor: 04.11.2026, ora 15 la sediul și pe site-ul instituţiei;
– depunerea contestațiilor 05.11.2026, orele 12 – 15 la sediul instituţiei;
– soluționarea contestațiilor 06.11.2026, ora 15 la sediul și pe site-ul instituţiei;
– proba scrisă în data de 11.11.2026, ora 10.00, la sediul instituției;
– afişarea rezultatelor la proba scrisă: 11.11.2026, ora 15 la sediul și pe site-ul instituţiei;
– depunerea contestațiilor la proba scrisă: 12.11.2026, până la ora 14 la sediul instituţiei;
– soluționarea contestațiilor la proba scrisă și afișarea rezultatelor: 13.11.2026, ora 15 la sediul și pe site-ul instituţiei;
– proba de interviu în data de 16.11.2026 , ora 9.00, la sediul instituției.
– afişarea rezultatelor de la proba de interviu: 16.11.2026, ora 15.00 la sediul/site-ul instituţiei;
– depunerea contestațiilor 17.11.2026, până la ora 11.00 la sediul instituţiei;
– soluționarea contestațiilor și afişarea rezultatelor finale 17.11.2026, ora 15 la sediul și pe site-ul instituţiei.
