Publicat
UM

Referent de specialitate gr.II la Informare și relații publice la U.M. 02068 Constanța

Unitatea Militară 02068 Constanța · Constanța
Permanent Funcție contractuală Funcții de execuție
Deschide anunțul
Publicat pe 2026-10-12 · Termen 2026-11-18
Despre acest post
  • Referent de specialitate gr.II la  Informare și relații publice – nr. posturi: 1;
  • Perioada: nedeterminată;
  • Durata timpului de lucru: 8 ore/zi; 40 ore/săptămână.

 Condiţiile generale pentru ocuparea postului vacant:

  • deţinerea cetăţeniei române sau cetăţeniei unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;
  • are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • deţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplinirea condiţiilor de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, a altor condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • candidatul să nu fi fost condamnat/ă definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • candidatul să nu execute o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant:

  1. Să fie absolvent de studii superioare cu diplomă de licenţă în domeniile/specializările: „Jurnalism”, „Jurnalism și științele comunicării”, „Comunicare şi relaţii publice”, „Ştiinţe ale informării şi documentării”, „Media digitală”, „Comunicare şi media emergente”;
  2. Deprinderi de utilizare PC, competențe digitale și de birotică (suita Microsoft Office, Facebook, Instagram, etc.) – nivel avansat;
  3. Nivelul de acces la informaţii clasificate este „strict secret” conform prevederilor H.G. 585/2002, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în situaţia în care va fi declarată „admisă”;
  4. Vechime în muncă și în specialitatea studiilor – 3 ani şi 6 luni;
  5. Constituie avantaj experiența în posturi similare (reporter, editor media etc.);
  6. Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat (abilitate verificată în timpul interviului);
  7. Deprinderi: comunicare, prezentări publice, scriere/editare articole și comunicate de presă, creare și operare conținut on-line, întocmire și evaluare statistici/ date, inclusiv în mediul on-line/ digital, coordonare/ organizare conferințe/ grupuri de lucru.

  Calendarul de desfăşurare a concursului:

Nr. crt.  Etapizarea activităţii Data/Ora
1 Depunerea dosarelor de concurs 12-23.10.2026,

între orele 08.00-14.00

2 Afişarea rezultatelor selecţiei  dosarelor de concurs 28.10.2026
3 Desfăşurarea probei scrise 02.11.2026

începând cu ora 10.00

4 Afişarea rezultatelor  probei scrise 03.11.2026
5. Desfăşurarea probei practice 06.11.2026

începând cu ora 10.00

6 Susţinerea probei interviu 12.11.2026,

începând cu ora 10.00

7 Comunicarea rezultatelor finale ale concursului 18.11.2026

Conform art. 35 al Hotărârii Guvernului 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs/examen:

  1. formular de înscriere la concurs adresată comandantului U.M. 02068 Constanţa – se completează în momentul depunerii dosarului;
  2. copia actului de identitate sau, după caz, orice alt document care să ateste identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
  5. copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată care să ateste vechimea în muncă, în profesie şi/ sau specialitatea studiilor;
  6. certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu postul pentru care candidează;
  7. certificatul (adeverința) de integritate comportamentală, eliberată de Inspectoratul de Poliție Județean, conform L 118/2019;
  8. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului – formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
  9. curriculum vitae – după modelul european;
  10. acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, corespunzător fişei postului, în condiţiile în care este declarată „admisă” la concurs – se completează în momentul depunerii dosarului;
  11. acordul scris al persoanei care solicită preluarea informațiilor privind antecedentele direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatului de cazier judiciar.

Dosarele de concurs se depun la Compartimentul Resurse Umane sau pot fi trimise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”: smmmfn@smmmfn.ro

 Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările, documentele care atestă vechimea în muncă se prezintă şi în original în vederea verificării conformităţii cu acestea.

 Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într –un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Candidatul declarat admis la selecția dosarelor care nu a solicitat expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatului de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul, anterior datei de susținere a probei scrise și /sau probei practice.

BIBLIOGRAFIE:

  1. Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (conform tematicii);
  2. Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare(conform tematicii);
  3. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea „Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public”, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Hotărârea Guvernului nr. 478/2016 pentru modificarea și completarea „Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 liberul acces la informații de interes public” aprobate prin HG nr. 123/2002;
  6. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.103/2020 pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, cu modificările ulterioare;
  7. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.162/2020 pentru modificarea art.7 din „Instrucţiunile privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M103/2020, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Cristina Coman – Relațiile publice și mass-media, Editura Polirom, Iași, 2004;Cristina Coman – Relațiile publice. Principii și strategii, Editura Polirom, Iași, 2006;

TEMATICA

A. Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată (conform tematicii);

1. Organizarea și funcționarea structurilor centrale

2. Structura de forțe a armatei

3. Personalul MApN

4. Dispoziții comune

B. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare

Îndatoririle și drepturile cadrelor militare

1. Îndatoriri

2. Drepturi

3. Interzicerea sau restrângerea unor drepturi și libertăți

4. Disciplina militară

5. Degradarea militară, scoaterea din și reluarea în evidența militară a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor;

6. Aprecierea, încadrarea și promovarea în funcție a cadrelor militare;

7. Trecerea în rezervă sau direct în retragere a cadrelor militare.

C. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare (complet);

D. Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea „Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public”, cu modificările şi completările ulterioare (complet);

E. Hotărârea Guvernului nr. 478/2016 pentru modificarea și completarea „Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 liberul acces la informații de interes public” aprobate prin HG nr. 123/2002 (complet);

F. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.103/2020 pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, cu modificările ulterioare (complet);

G. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.162/2020 pentru modificarea art.7 din „Instrucţiunile privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M103/2020, cu modificările și completările ulterioare (complet);

H. Cristina Coman – Relațiile publice și mass-media, Editura Polirom, Iași, 2004, (complet);

I. Cristina Coman – Relațiile publice. Principii și strategii, Editura Polirom, Iași, 2006 (Comunicarea de criză, p. 117 – 178, Coduri profesionale în relații publice, p. 179 – 184).

   NOTE:

  1. Eventualele contestaţii se pot depune după selecţia dosarelor de concurs şi după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă. Candidatul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
  2. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

Toate activitățile se desfășoară la sediul U.M. 02068 Constanța, Strada Dezrobirii  nr. 80, Constanţa, telefon contact:  0241 655 650, interior 289 sau 212; 0241 620 978.

Contact / Angajator
Angajator
Unitatea Militară 02068 Constanța
Link copiat ✅
Scroll to Top