0.5 medic primar specialitatea radiologie si imagistica medicala
ANUNT CONCURS
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa scoate la concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr.166/2023, urmatorul post vacant, de execuţie, perioadă nedeterminată:
– 0.5 post vacant de medic primar, specialitatea radiologie imagistică medicală, în cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală (CT, RMN );
Condiţiile generale de înscriere la concurs:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaste limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificarile şi completarile ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineste condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, dupa caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru savârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra infaptuirii justiţiei, infracţiuni savârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru savarşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocuparii unei funcţii sau a exercitarii unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificarile ulterioare, pentru domeniile prevazute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotararea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea si dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.
Condiţiile specifice de participare la concurs:
– diplomă de medic sau diplomă de licenţă în medicină;
– examen de medic primar, specialitatea radiologie şi imagistică medicală;
Conţinutul dosarului de înscriere şi locul de înscriere:
Candidații vor depune la sediul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, Bld.Ferdinand nr.100, un dosar de înscriere la concurs care va cuprinde următoarele acte:
a) formularul de înscriere la concurs;
b) copia de pe diploma de licenţă si certificatul de medic primar pentru medici ;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/inscrisul din care sa rezulte ca nu i-a fost aplicata una dintre sanctiunile prevazute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevazut in anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătaţii nr.166/2023;
f) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar cu valabilitate de 3 luni şi se depune la dosar în termen de valabilitate, sau poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria raspundere privind antecedentele penale. In acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a primei probe a concursului;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă ca nu s-au comis infracţiuni prevazute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilitaţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului; Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitarii de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis in condiţiile legii.
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, dupa caz;
k)curriculum vitae, model comun european.
Copiile actelor, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Concursul se organizează în maximum 30 de zile lucratoare de la publicarea anunțului de concurs. Calendarul de concurs va fi publicat pe site-ul: www.infectioaseconstanta.ro – la secțiunea “Angajări și promovări” și se afisează la sediul unității.
Candidatul admis la concursul pentru ocuparea postului va incheia cu spitalul un contract individual de muncă care nu va conține clauze de confidentialitate, altele decat cele prevazute de actele normative în vigoare, sau, după caz, clauze de neconcurență.
Relații suplimentare și regulamentul de organizare a concursului, precum și bibliografia și tematica pentru concurs se publică pe site-ul : www.infectioaseconstanta.ro și se afisează la sediul unității.
In vederea participarii la concurs, candidatii depun dosarul de concurs in termen de 10 zile lucratoare de la data afisarii anuntului, respectiv pana in data de 21.10.2026 (08.10.2026-21.10.2026), la sediul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, Bld.Ferdinand nr.100 (Comp. RUNOS) intre orele 9:00-12:00, in zilele lucratoare.
Concursul se organizeaza in maximum 30 de zile lucratoare de la publicarea anuntului de concurs.
Proba scrisa si proba practica vor avea loc la sediul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “SF. Apostol Andrei “Constanta, Bld.Tomis nr.145, dupa urmatorul calendar:
– 08.10.2026- publicare anunt ;
– 22.10.2026, ora 16:00 – selectie dosare de concurs;
– 23.10.2026, ora 12:00- termen limita pentru depunerea contestatiilor privind rezultatele selectiei dosarelor;
– 24.10.2026, ora 12:00- solutionarea contestatiilor si afisarea rezultateloir finale selectie dosare;
– 28.10.2026, ora 11:00 – sustinerea probei scrise;
– 29.10.2026, ora 16:00 – afisarea rezultatelor probei scrise;
– 30.10.2026, ora 14:00 – termen limita pentru depunerea contestatiilor privind rezultatele probei scrise;
– 02.11.2026, ora 14:00 – solutionarea contestatiilor si afisarea rezultatelor finale la proba scrisa;
– 03.11.2026, ora 11:00 – sustinerea probei practice;
– 04.11.2026, ora 16:00 – afisarea rezultatelor probei practice;
– 05.11.2026, ora 14:00 – termen limita pentru depunerea contestatiilor privind rezultatele probei practice ;
– 06.11.2026, ora 14:00 – solutionarea contestatiilor si afisarea rezultatelor finale la proba practice si finale concurs;
TEMATICA
MEDIC PRIMAR SPECIALITATEA RADIOLOGIE IMAGISTICĂ MEDICALĂ
I. PROBA SCRISĂ
1. Principii fizice și tehnice ale radiologiei convenționale.
2. Dozimetrie, radiobiologie, indicațiile tehnicilor în radiologie.
3. Principiile fizice și tehnice ale tomografiei computerizate.
4. Principiile fizice și tehnice ale imagisticii prin rezonanță magnetică .
5. Artefactele în IRM; substanțele de contrast în IRM; valoarea și indicațiile IRM.
6. Principiile fizice și tehnice ale ecografiei.
7. Substantele de contrast radioimagistice: clasificare, mecanisme de acțiune, reacții adverse, profilaxie .
8. Noțiuni de informatică imagistică.
9. Noțiuni de imagistică moleculară.
10. Radioprotecție: principii, metode și management.
11. Anatomie radioimagistică neuroradiologică.
12. Diagnosticul radioimagistic al anomaliilor congenitale și de dezvoltare a sistemului nervos central și manifestări extracraniene ale unor sindroame cu determinism congenital.
13. Diagnosticul radioimagistic al patologiei neurologice vasculare.
14. Diagnosticul radioimagistic al traumatismelor cranio-cerebrale.
15. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor intracraniene.
16.Diagnosticul radioimagistic al bolilor neuroinflamatorii, neuroinfecțioase și neurodegenerative.
17. Diagnosticul radioimagistic al hidrocefaliei.
18. Diagnosticul radioimagistic al patologiei coloanei vertebrale.
19. Anatomia radioimagistică a capului și gâtului; diagnosticul radioimagistic al anomaliilor congenitale ale capului și gâtului.
20. Diagnosticul radioimagistic al patologiei osului temporal, bazei de craniu, scheletului facial, nervilor cranieni și orbitei.
21. Diagnosticul radioimagistic al patologiei tiroidiene, paratiroidiene și spațiului visceral, nasului, nazofaringelui, sinusurilor paranazale, hipofaringelui, laringelui și ganglionilor limfatici cervicali.
22. Diagnosticul radioimagistic al patologiei spațiilor masticator, parotidian și carotidian, a cavității orale, orofaringelui și spațiului retrofaringian.
23. Anatomia radioimagistică a toracelui; tehnica și protocoalele explorărilor radioimagistice în examinarea toracelui; diagnosticul radioimagistic al variantelor anatomice ale componentelor toracelui.
24. Semiologia radioimagistică în patologia toracică; aspectului radioimagistic normal și complicațiile asociate dispozitivelor medicale utilizate în patologia toracică.
25. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor inflamatorii acute și cronice alveolare, interstițiale, bronșice; afecțiunilor pleurale; afecțiunilor peretelui toracic, diafragmei și patologia toracelui operat. 26. Diagnosticul radioimagistic al tuberculozei pulmonare; afecțiunilor pulmonare în cazul pacienților imunocompetenți și imunocompromiși.
27. Diagnosticul radioimagistic al hipertensiunii pulmonare; bolilor obstructive pulmonare și de căi respiratorii.
28. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor cu localizare mediastinală; bolilor pulmonare congenitale.
29. Diagnosticul radioimagistic și stadializarea tumorilor primitive bronho-pulmonare; diagnosticul și managementul radioimagistic al nodulilor pulmonari.
30. Anatomie radioimagistică și embriologie cardiovasculară; variante anatomice; tehnicile radioimagistice utilizate în evaluarea cardiacă și a vaselor; tehnici de postprocesare în evaluarea radioimagistică cardio-vasculară; indicații, contraindicații și pericole potențiale.
31. Diagnosticul radioimagistic în patologia congenitală cardiacă; patologia congenitală și dobândită valvulară; cardiomiopatii; miocardite; boli cardiace asociate diabetului zaharat și bolilor renale. Caracteristicile radioimagistice ale cordului de sportiv.
32. Diagnosticul radioimagistic în: masele cardiace; patologia pericardului; patologia arterelor coronare.
33. Diagnosticul radioimagistic în: patologia aortei; arterei pulmonare; venei cave superioare și inferioare.
34. Diagnosticul radioimagistic în evaluarea patologiei vaselor periferice; diagnosticul vascular prin ecografie Doppler, angiografie CT, angiografie RM. Diagnosticul radioimagistic al grefelor și protezelor vasculare și al cordului operat.
35. Anatomia radioimagistică și variante anatomice ale sistemului digestiv și glandelor sale anexe; substanțe de contrast utilizate în evaluarea organelor abdominale; tehnici radioimagistice și de postprocesare utilizate în evaluarea sistemului digestiv și a glandelor sale anexe; indicații și contraindicații ale tehnicilor radioimagistice relevante pentru evaluarea sistemului digestiv.
36. Diagnosticul radioimagistic al patologiei esofagului, stomacului și duodenului.
37. Diagnosticul radioimagistic al patologiei intestinului subțire și gros.
38. Diagnosticul radioimagistic al patologiei ficatului și căilor biliare, inclusiv transplantul hepatic; criteriile RECIST.
39. Diagnosticul radioimagistic al patologiei pancreasului, splinei, peritoneului, mezenterului și peretelui abdominal.
40. Anatomia radioimagistică a: aparatului excretor; retroperitoneului; prostatei; structurilor intrascrotale. Fiziologia excreției renale a substanțelor de contrast; fiziologia micțiunii. Urografia intravenoasă: indicații, tehnică, riscuri, precauții. Utilizarea substanțelor pe bază de Gadolinium la pacienții cu risc; precauții.
41. Diagnosticul radioimagistic al: variantelor anatomice renale; malformațiilor renale, a căilor urinare și ureterelor; litiazei urinare și obstrucției urinare.
42. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor renale și tumorilor de căi urinare; bolilor renale chistice. 43. Diagnosticul radioimagistic al: infecțiilor renale, perirenale și ale tractului urinar; nefropatiilor medicale și vasculare. Transplantul renal: aspect radioimagistic normal și diagnosticul radioimagistic al complicațiilor.
44. Diagnosticul radioimagistic al: traumatismelor aparatului excretor; patologiei vezicii urinare și uretrei masculine. Explorarea radioimagistică a uretrei masculine.
45. Diagnosticul radioimagistic al patologiei: prostatei; testiculului și scrotului; patologiei peniene și al tulburărilor de dinamică sexuală.
46. Diagnosticul radioimagistic al patologiei glandelor suprarenale.
47. Anatomia radioimagistică a pelvisului feminin și a organelor de reproducere feminine; diagnosticul. radioimagistic al malformațiilor uterine.
48. Diagnosticul radioimagistic al: patologiei tumorale miometriale și endometriale; afecțiunilor colului uterin. Diagnosticul radioimagistic al uterului operat.
49. Diagnosticul radioimagistic al: patologiei uterine asociată cu sarcina, nașterea și în perioada postpartum; abdomenului acut la gravide. Pelvimetria IRM – principii și măsurători. IRM fetal – principii și stadiile dezvoltării embrionare și fetale.
50. Histerosalpingografia: indicații, tehnică, complicații; diagnosticul radioimagistic al: patologiei ovariene,inclusiv modificări asociate cu sarcina, postpartum, postchirurgical; patologiei trompelor uterine; prolapsului genital. Algoritmul de explorare și diagnosticul radioimagistic al infertilității.
51. Anatomia radioimagistică, variante anatomice și tehnici radioimagistice de examinare a aparatului locomotor (indicații, contraindicații, pericole); diagnosticul radioimagistic al traumatismelor acute si cronice ale aparatului locomotor.
52. Diagnosticul radioimagistic al infecțiilor aparatului locomotor.
53. Diagnosticul radioimagistic al tumorilor și leziunilor pseudotumorale ale aparatului locomotor. 54. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor hematologice, metabolice, endocrine și toxice ale aparatului locomotor; afecțiuni de dezvoltare și afecțiuni pediatrice ale aparatului locomotor.
55. Diagnosticul radioimagistic al afecțiunilor articulare și al altor afectiuni ale aparatului locomotor (al bolii Paget; sarcoidozei; osteoartropatiei hipertrofice; osteoporozei regionale migratorii; osteonecrozei aseptice, incluzând boala Legg-Calvé- Perthes și boala Scheuermann; calcificărilor/osificărilor de țesut moale).
56. Noțiuni de embriologie, anatomie și fiziologie mamară și a structurilor asociate; tehnicile radio-imagistice în patologia mamară: principii, achiziția imaginilor, poziționări, avantaje, indicații, limite, utilizarea substanțelor de contrast.
57. Diagnosticul radioimagistic al sânului normal, variantelor anatomice și induse fiziologic ale sânului; semiologie elementară imagistică senologică; lexiconul standardizat şi categoriile de risc ale diagnosticului mamar (BIRADS sau alte sisteme).
58. Diagnosticul radioimagistic al leziunilor mamare benigne, de graniță și maligne; al leziunilor mamare la bărbat.
59. Managementul clinic și radioimagistic al pacientelor simptomatice; al patologiei mamare la grupe particulare de pacienți (bărbați, copii, adolescente, sarcină, lactație); evaluarea radioimagistică a extensiei locoregionale şi a leziunilor mamare maligne concomitente.
60. Indicaţiile şi contraindicaţiile manoperelor intervenţionale senologice ghidate imagistic; tratamentului chirurgical al cancerului mamar; tratamentului chimioterapic și radioterapic al cancerului mamar. Evaluarea radioimagistică a sânului tratat. Noţiuni de bază privind tehnicile terapeutice senologice ghidate imagistic. Noțiuni privind screeningul cancerului mamar.
61. Principii privind explorarea radioimagistică în patologia pediatrică: noțiuni de dezvoltare anatomică în copilărie; principiul ALARA, cerințe de radioprotecție și aplicarea lor practică; valoarea, indicațiile și algoritmii de aplicare a tehnicilor imagistice la vârsta pediatrică; particularități ale administrării substanțelor de contrast la copii.
62. Diagnosticul radioimagistic al patologiei creierului, măduvei spinării, capului și gâtului la pacienții cu vârsta pediatrică.
63. Diagnosticul radioimagistic al patologiei toracelui și a aparatului cardiovascular la pacienții cu vârstă pediatrică.
64. Diagnosticul radioimagistic al patologiei abdomenului la pacienții cu vârstă pediatrică.
65. Diagnosticul radioimagistic al patologiei aparatului locomotor și a sindroamelor neurocutanate la pacienții cu vârstă pediatrică.
66. Principii și tehnici de angiografie / flebografie diagnostică.
67. Principii și tehnici de radioimagistică interventională vasculară.
68. Principii și tehnici de radioimagistică intervențională nevasculară : biopsie, termoablație, aspirație de fluide și drenaj al abceselor pe cale percutană.
69. Principii și tehnici de radioimagistică intervențională nevasculară: intervenții hepatobiliare, intervenții genito-urinare, biopsia cu ac fin a nodulilor limfatici sau tiroidieni.
II. PROBA PRACTICA
Proba constă din planificarea/conducerea/efectuarea unor examinări radioimagistice din tematica probei scrise.
BIBLIOGRAFIE
MEDIC PRIMAR SPECIALITATEA RADIOLOGIE IMAGISTICĂ MEDICALĂ
– Radiologie Imagistică Medicală. Îndrumator de studiu pentru pregatirea în specialitate -Vol I, Vol II, Ed. Medicală București, 2015, 1271 pag- Dudea Sorin M.
