medic specialist în specialitatea Neurologie
SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BISTRIŢA organizează concurs/examen în conformitate cu prevederile Ordinului (MS) nr.166/2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice sau din direcţiile de sănătate publică, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi sau din direcţiile de sănătate publică, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi și în conformitate cu prevederile art. II din Legea nr. 166 din 5 august 2026 pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru ocuparea a unui post contractual vacant de medic specialist confirmat în specialitatea Neurologie la Secția Neurologie, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, durata timpului de lucru 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână.
- Candidații depun dosarul de înscriere la concurs la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (RUNOS) din str. Sucevei nr. 1-3, Bistriţa, în perioada10.2026-20.10.2026, care va conține în mod obligatoriu:
- Formular de înscriere la concurs (formularul tip va fi pus la dispoziția candidaților în momentul verificării dosarelor la Serv. Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare);
- copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de medic specialist/medic primar în specialitatea postului, după caz;
- copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
- dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;
- acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- curriculum vitae, model comun european;
- Adeverințe/ă de vechime în muncă si în specialitate.
Documentele prevăzute la lit. d) şi f) sunt valabile 3 luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin Ordin al Ministrului Sănătăţii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b), c), i) şi j se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
- Pentru a participa la concurs candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele:
- condiții generale
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
- f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
- condiții specifice
- Diploma de medic sau diploma de licență în medicină,
- Certificat de medic specialist în specialitatea postului,
- Certificat de membru – Colegiul Medicilor,
- Aviz anual privind exercitarea profesiei de medic -Colegiul Medicilor.
- Înscrierea la concurs se va face la sediul administrativ al spitalului la Serviciul
Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (RUNOS), în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului iar concursul se organizează în maximum 30 de zile lucratoare de la publicarea anunțulul, conform calendarului orar de desfășurarea a concursului ce se va afișa pe site-ul spitalului www.sjub.ro la secțiunea Comunicate.
Calendar concurs/examen:
– depunerea dosarelor de concurs: 07.10.2026-20.10.2026
– selecția dosarelor 21.10.2026
– proba scrisă și proba practică/clinică, se va desfășura în perioada 28.10.2026–17.11.2026 – conform calendarului orar ce se va afișa pe site-ul spitalului www.sjub.ro la secțiunea Comunicate.
- Bibliografia şi tematica de concurs este cea afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru examenul de specialistate 2026, la secțiunea “Tematici Domeniul Medicină”, afișată și pe site-ul spitalului sjub.ro la secțiunea Comunicate.
Informații suplimentare se pot obține la Seviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (RUNOS), str. Sucevei, nr. 1-3, et. III, Bistrița, tel. 0263216439, după următorul program: Luni-joi între orele 7.30 – 16.00; Vineri între orele 7.30 – 13.30.
