muncitor calificat fochist, muncitor calificat intretinere, sofer
SRU / Nr. 41246/02.10.2026
ANUNŢ
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în conformitate cu prevederile HG nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează concurs de recrutare în data 27.10.2026, ora 1000 – proba practică, pentru ocuparea următoarelor funcţii contractuale de execuţie vacante, pe durată nedeterminată, din cadrul D.G.A.S.P.C. Argeş
- Centrul de Abilitare si Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tigveni ( CAbR Tigveni)
- Muncitor calificat tr.IV ( fochist ) – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- candidații trebuie să fi absolvit un curs de fochist, dovedit cu Certificat de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomă, eliberate conform legislației în vigoare sau să prezinte o adeverință prin care să ateste finalizarea cursului și promovarea examenului (valabilă până la eliberarea certificatului de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomei) sau orice alte documente, eliberate în conformitate cu legislația în vigoare prin care să se ateste calificarea în domeniu;
- candidații trebuie să posede autorizație de fochist eliberată de ISCIR, pentru cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune, clasa C, vizată pe anul 2026
- vechime în specialitate : nu este cazul
Nivel post : de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru : în ture 12/24, 12/48
- Șofer treapta I – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- permis de conducere categoria B
- vechime în specialitate : 3 ani
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
- Centrul de Îngrijire și Asistență Costești
- Muncitor calificat tr.IV ( fochist ) – 3 posturi

- Muncitor calificat întreținere tr.IV – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- Candidații trebuie să posede curs în domeniul instalațiilor tehnico-sanitare sau curs de lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale, autorizate conform legii, dovedite cu Certificat de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomă, eliberate conform legislației în vigoare sau să prezinte o adeverință prin care să ateste finalizarea cursului și susținerea examenului (valabilă până la eliberarea certificatului de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomei), sau orice alte documente, eliberate în conformitate cu legislația în vigoare, prin care să se ateste calificarea în domeniu
- vechime în specialitate : nu este cazul
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
- Șofer treapta I – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- permis de conducere categoria B
- vechime în specialitate : 3 ani
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
- Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Bălilești
- Muncitor calificat tr.IV ( fochist ) – 4 posturi
Condiții specifice :
- studii generale,
- candidații trebuie să fi absolvit un curs de fochist, dovedit cu Certificat de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomă, eliberate conform legislației în vigoare sau să prezinte o adeverință prin care să ateste finalizarea cursului și promovarea examenului (valabilă până la eliberarea certificatului de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomei) sau orice alte documente, eliberate în conformitate cu legislația în vigoare prin care să se ateste calificarea în domeniu;
- candidații trebuie să posede autorizație de fochist eliberată de ISCIR, pentru cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune, clasa C, vizată pe anul 2026
- vechime în specialitate : nu este cazul
Nivel post : de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru : în ture 12/24, 12/48
- Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Bârseștii de Jos

- Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Ciofrângeni

- Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CZPAD) Drăgolești

Program de lucru : 8 ore
- Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Bascovele
- Muncitor calificat întreținere tr.I – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- Candidații trebuie să posede curs în domeniul instalațiilor tehnico-sanitare sau curs de lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale, autorizate conform legii, dovedite cu Certificat de absolvire sau de calificare sau de competențe profesionale sau diplomă, eliberate conform legislației în vigoare sau orice alte documente, eliberate în conformitate cu legislația în vigoare, prin care să se ateste calificarea în domeniu
- vechime în specialitate : 9 ani
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
- Șofer treapta I – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- permis de conducere categoria B
- vechime în specialitate : 3 ani
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
- Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești
- Șofer treapta I – 1 post
Condiții specifice :
- studii generale,
- permis de conducere categoria B
- vechime în specialitate : 3 ani
Nivel post: de execuție,
Perioada: durată nedeterminată,
Program de lucru: 8 ore
Dispoziţii generale privind concursul de recrutare :
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
- a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs; - f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
- Documente necesare pentru înscrierea la concurs:
Conform art. 35 din HG nr.1336/2022 , pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 la HG nr. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
- Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la pct. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3 la HG nr. 1336/2022;
- Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
- Copiile de pe actele prevăzute la pct.1 lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la pct.3 se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele de concurs se depun la Serviciul Resurse Umane din cadrul DGASPC Argeș, situat în Pitești, Calea Drăgășani, nr.8, sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau adresa de email secretariat@protectiacopilului.cjarges.ro până la data de 19.10.2026, ora 1600 inclusiv.
Candidații care transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau adresa de email secretariat@protectiacopilului.cjarges.ro au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la pct.(1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.
Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul Resurse Umane sau la telefon 0248/271131.
Concursul va consta în 2 etape succesive:
– selecția dosarelor de înscriere : 21.10.2026
– proba practică: 27.10.2026
Calendarul de desfăşurare a concursului:
Data limită de depunere a dosarului de concurs: 19.10.2026 ora 1600
Termenul limită de afişare a selecţiei dosarelor de concurs: 22.10.2026, ora 1600
Termenul de depunere a contestaţiei la selecţia dosarelor de concurs: 23.10.2026
Termenul limita de soluţionare a contestaţiei la selecţia dosarelor de concurs: 26.10.2026 ora 1600
Proba practică va avea loc în data de 27.10.2026 ora 1000
Rezultatul probei practice se afişează în data de 28.10.2026 ora 1600
Termenul de depunere a contestaţiilor la proba practică 29.10.2026
Termenul limită de soluţionare a contestaţiilor: 30.10.2026 ora 1400
Afişarea raport final : 03.11.2026