Cercetător recunoscut (R2)/ Cercetător științific gradul III (CS III)
ANUNȚ
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, organizație de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, organizează la sediul din Bacău, Calea Bârladului nr. 220, examen de promovare pentru obținerea gradului profesional de cercetător științific gradul III (CS III), normă întreagă, durată nedeterminată, poziția nr. 6 din statul de funcții, în cadrul laboratorului Fiziologia plantelor, Agricultură ecologică și Protecția plantelor, domeniul/specialitatea Fiziologia plantelor.
- Calendarul de desfășurare a examenului de promovare
Examenul de promovare se va desfășura în perioada 21.09.2026 – 27.10.2026, la sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, conform următorului calendar:
| Nr. crt. | Denumirea activității | Termen limită (data și ora) |
| 1 | Publicarea anunțului | 21.09.2026 |
| 2 | Înscrierea la examen (depunerea dosarelor) | 21.09.2026 – 16.10.2026, ora 16:00 |
| 3 | Verificarea dosarelor și avizul secretarului comisiei de examen | 21.09.2026 – 16.10.2026 |
| 4 | Analiza dosarelor și acordarea punctajului de către comisia de examen | 20.10.2026 |
| 5 | Susținerea interviului | 21.10.2026, ora 10:00 |
| 8 | Comunicarea/afișarea rezultatului examenului | 22.10.2026 |
| 9 | Depunerea contestațiilor | 23.10.2026 – 26.10.2026, ora 16:00 |
| 10 | Soluționarea contestațiilor | 27.10.2026 |
| 13 | Afișarea rezultatelor finale | 27.10.2026 |
- Dosarul de înscriere la examen
trebuie să conțină următoarele documente, conform art. 37 din Regulamentul propriu de examen al stațiunii și art. 7 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1569/2024:
- a) Coperta dosarului de examen, conform modelului instituțional.
- b) Opisul dosarului de examen, cu indicarea paginii la care se găsește fiecare document.
- c) Cererea de înscriere la examen a candidatului, adresată Consiliului Științific, avizată de Director pe baza verificării Secretarului științific privind încadrarea în criteriile de acordare a gradului profesional solicitat (semnată și datată) – Anexa nr. III.1 la Regulament.
- d) Declarația pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor prezentate în dosar, scrisă integral de mână de către candidat, prin care își asumă și originalitatea conținutului mapei științifice și respectarea standardelor de calitate și de etică profesională (semnată și datată pe fiecare pagină) – Anexa nr. III.2 la Regulament.
- e) Declarația pe propria răspundere în care se menționează că, în ultimii 3 ani anteriori înscrierii la examenul de promovare, candidatul nu a fost sancționat pentru săvârșirea unei abateri grave de la buna conduită în activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, scrisă de mână de către candidat.
- f) Propunerea de dezvoltare a carierei științifice din punctul de vedere al activităților de cercetare științifică – maximum 5 pagini.
- g) Curriculum vitae, model Europass, cu datele de contact, datat și semnat de candidat pe fiecare pagină.
- h) Memoriu de activitate.
- i) Lista publicațiilor științifice, a lucrărilor, articolelor/studiilor și brevetelor de invenție considerate de candidat a fi relevante pentru domeniul postului, structurată astfel: lista a cel mult 10 publicații științifice, cele mai relevante; lista brevetelor de invenție și a altor titluri de proprietate industrială; lista cărților de autor și a volumelor editate; lista articolelor/studiilor in extenso, publicate în reviste din fluxul științific internațional principal; lista altor lucrări și contribuții științifice – Anexa nr. III.5 la Regulament.
- j) Informații despre premii sau alte elemente de recunoaștere a contribuțiilor științifice ale candidatului, dacă este cazul.
- k) Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale și a standardelor proprii ale stațiunii, completată și asumată de candidat, cu valorile standardelor minimale impuse de actele normative și valorile finale obținute de candidat pentru fiecare standard, prezentate în coloane paralele; se iau în considerare numai publicațiile apărute (cu volum, număr, pagini și/sau identificator digital).
- l) Copii de pe diploma de bacalaureat sau echivalentă și diploma de licență ori echivalentă, însoțite de foaia matricolă.
- m) Copii după diplomele cursurilor postuniversitare, ale cursurilor de specializare și/sau perfecționare profesională, inclusiv diploma de doctor; în situația în care diploma de doctor nu a fost eliberată de o instituție de învățământ superior din România se depune o copie a atestatului de recunoaștere sau de echivalare a acesteia.
- n) Copii de pe brevete și/sau adeverințe de omologare, adeverințe de la asociațiile profesionale privitoare la aplicarea în producție a rezultatului cercetării științifice, dacă este cazul.
- o) Copie de pe atestatul de recunoaștere a studiilor efectuate în străinătate, dacă este cazul.
- p) Copie de pe adeverința privind activitatea de cercetare-dezvoltare desfășurată în străinătate, dacă este cazul.
- q) Copie după certificatul de naștere.
- r) Copie după documentul care atestă schimbarea numelui – certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui, după caz.
- s) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii.
- t) Certificatul de cazier judiciar (actul doveditor al lipsei antecedentelor penale).
- u) Actul doveditor al stării de sănătate, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberat de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cu cel mult 3 luni anterior derulării examenului.
- v) Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679 (semnată și datată pe fiecare pagină) – Anexa nr. III.3 la Regulament.
- w) Copia anunțului de scoatere la examen a postului, afișat la sediul stațiunii și pe site-ul acesteia.
III. Depunerea dosarelor
Dosarele de înscriere la examen se depun începând cu data de 21.09.2026, până la data de 16.10.2026, ora 16:00, când expiră termenul limită de depunere, în una dintre următoarele modalități:
- a) prin poștă electronică, la adresa sclbac@legumebac.ro, în format PDF, cu documentele îndosariate separat, atașate în ordinea prevăzută de opis și numerotate conform acestuia;
- b) în format fizic, la sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Calea Bârladului nr. 220, Bacău.
Lucrările nedisponibile în format electronic se depun în format tipărit (în original sau în copie, cu datele de identificare bibliografică) la secretarul comisiei de examen.
Nerespectarea termenului de depunere a dosarelor de înscriere la examen și a formatului menționat conduce la respingerea candidaturii.
Introducerea de informații false sau de documente neconforme în dosarul de examen se sancționează conform normelor legale.
- Alte informații
Regulamentul propriu de examen, standardele minimale și tematica de examen sunt afișate la sediul stațiunii și pe pagina de internet www.legumebac.ro.
Relații suplimentare se pot obține zilnic, între orele 09:00–16:00, la telefonul 0234/544963 sau la sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Calea Bârladului nr. 220, Bacău.
Director,
BREZEANU CREOLA
